Alături

Sã-ntârziem

prin cerul acesta de toamnă,

până lumina va obosi

pe coapsele dealurilor

si vom putea,

în sfârsit,

să ducem grădinile

la adăpost,

în miez de inimă

păstrându-le floarea,

ca si cum

ne-am sculpta

cu fiecare tulpină

de freamăt…

În ierburi,

încă o vreme

va mai sopti

fosforul zilei,

până când arborii

vor locui singuri grădina,

ca niste umbre

de veghe

străjuind visele…

Alături

de această liniste,

vom deveni mici iluminări

si ne vom pierde

pe rând vârstele,

si, rostogolite,

ele vor cânta

până spre ziuă

în palmele grădinii,

mirate…

Năzărire

A căzut mâna,

s-a stins glasul,

s-apropie de galben

pasul;

Se face calea

mai putină,

se-apleacă

steaua în fântână;

Urmele cresc,

se-aud soapte,

trece aburul

în lapte…

Ca un vânt

alint izvorul,

piatra

năzăreste

zborul…

Numai El…

Iarăsi o lumină

blândă

sterge umbre

din oglinzi,

peste tãrmuri

se descarcă

aburi gri

si suferinzi;

Parcă toate

se dezbină,

naufragiul

e pe-aproape,

Numai El,

în grea lumină,

sfânt

se-mprăstie

pe ape…

 

Poetul

El nu e piatră

sau bătaie de clopot

înlemnită

deasupra luminii;

Ca pe o zare

verticalã

lasă gorunii

si din ulcior

scoate mănăstiri

pentru fiecare amurg,

înfãsând clipa

pentru vindecarea

zorilor…

* * *

Pe buza craterului,

asteptând lava,

senin,

ca un pom

ars pe rug.

* * *

După ardere,

rădãcinile copacului,

înfloresc

ochiul stelei.

 

* * *

În lacrima fântânii

stelele sunt

pomi înfloriti

 

Crăciun în Ardeal

O, îngerime transilvanã,

cum încă poþi sã vecuiesti,

iarăsi te ning colinde blânde

cu-nmiresmări dumnezeiesti,

Iar se revarsă, Doamne, cete

si-n mustul brazdei rază stea,

în stâlpii portii se desteaptã

bătrânii dintr-o sfântă nea…

Veniti, veniti, cu sfiiciune,

înmuguriti cu suflet vesnicia,

cât ning colindele-n ferestre

se naste în Ardeal Mesia…