CÂNTEC
Iubita
gol paradis
nevăzută vine
se-așază pe masă
mă îmbracă în plete
cântă triluie,
de-mi îneacă pupile, macină degete
sorb de sinapse
neuronii strună-i întinde
limpeziri sunete
SUFLETUL
Peste trape și crevase
sufletul zboru-și luase;
printre hule și ispite
citea gânduri nerostite;
se năștea a doua oară
cu lăuntrul în afară,
cobora-n abisuri,
scormonea prin visuri,
își căuta izvorul –
tainei purtătorul,
se-ntorcea în sine
prin ochiuri și dulbine,
trecea prin moire
ultimă-nflorire.
CRANIU PE VAL
Măsele fălci nicicând sătule
secunde minute mușcă rotule;
nervi inimi toacă, sorb creieri
în țâr-țâr de greieri …
în temnița trupului suflet izvor
susură al apelor dor …
un craniu pe val străveziu
deschide-se lotus târziu …
ETERNA RENAȘTERE
Clepsidră uriașă pluriversul
în găuri negre-și caută reversul
luminii clipei oprind mersul
din sine însuși renaște universul
INIMA LUMII
Măști, lauri zac pe-al vanităților rug –
dâră de fum pe-al soarelui crug.
Temelii surpă fugare plăcerile,
în urmă doar vidul, tăcerile…
floare de lotus bate inima lumii,
buni și răi pe valul spumii;
pe-al apei purpur limane de vis
cântul lebedei sorb în abis;
cerul de jos și cerul de sus
nuntesc în tremur de-apus …
TAINICA PECETE
Iubito, neant devenim în spațiotimp,
golul clepsidrei cade în limb;
deasupra nisipului umbrele noastre …
rosti-vom și noi parola de schimb –
coroana de spini -– iubirilor nimb —
tainică pecete sub astre
NOUA VIATĂ ÎN DAR
Cheag de sare
aerul strânge
ghem
brusc
bezna de antracit
plumbul eclipsei pe ochi
limba-n latex și nisip
în sinapse pâcla fâl-fâl
subliminal
în timpan ecouri vagi picură
eu la ușă bat și iar bat
înalt aer mă inspiră-n lumini
purul cristal
în pupile răsărit armonii
noua viață în dar
fără hotar
SPRE ALEPH
Spre punctul fix Aleph polaris
din toate părțile pornesc căi
drepte curbe spirale frânte șerpuinde
vibrând la aceeași lungime de undă
din departe mai departe
din aproape-n mai aproape
din negru-n ponegru
din alb în incandescent
din nefință în supraființă
CU MULT MAI MULT DECÂT ÎNGERII
Cu mult mai mult decât îngerii,
fină țesătură de celule miriade —
fără seamăn minune -– omul
dumnezeieștii iubiri templu se-nalță,
lumina-i o viață purtând
zide zi cu sine, cu moartea în luptă
steag peste valea plângerii armaghedon
fâlfâie peste marea de sânge
peste cranii în derivă
triumful final
NAVIGÂND PRIN UMORI
Roșu verde galben alb
Pelerin prin arhaice umori
Peste linia orizontului pâlpâiri
Falduri amurgul spânzură-n azur
Mii de aripi se zbat mor renasc în rug
Din a cuvintelor spuză nou Phoenix fulgeră-n zbor
Mii de culori sonuri armonii vise trăind
Efemer joc al hazardului sub blânda privire a veghetorilor vieții
Mereu în asalt printr-al morții labirint
Cu mii de fațete proteic steag
Înfloresc etern pe craterul gurii
Lava și gheața – dăruire peste moarte a inimii –
A dumnezeirii nesfârșită lumină
Sufletul omului navigând prin umori
PREAFERICITA ZBURÂND PRIN SPLENDORI
Prin des hățiș de cuvinte,
de nimic oprită Ea calea-și urmează
preafericita zburând prin splendori
aurore și halouri în miez de noapte străbate
al Ei trup de silfidă-n miresme și triluri neauzite
timpanului pururi vibrație,
în marele ochi în vis veșnic deschis se-ntrețese
radar stelei polare
în adânca sondare a marelui tot
mirifică oglindă vie în expansiune
nesățios reveria sublimului o soarbe continuu
în aerul memoriei în lină ireală plutire,
părelnic, invizibil aproape, lotus iluminat –
cupă sidefie-n deschidere –
inimă a lumii pururi pulsând –
de neatins lunecă Ea peste hăuri
săgeată-n zenit
spre ținta țintelor
viața-i e zborul deasupra deasuprelor,
în căutare de sine
necontenit