ODIE

(1990, Darkhan, Mongolia)

Studentă la Şcoala Naţională Superioară de Arte Paris-Cergy, tânăra poetă, născută Odonchimeg DAVAADORJ, trăieşte la Paris din 2009. Scrie bilingv, în franceză şi mongolă.

Mamei mele

(Văzduhul se năruie)

Văzduhul se năruie încetişor

pe chipul mamei ce-adoarme

în pântecu-mi plin de amintiri cu ea.

Pe piept i-au crescut doi munţi

din care am muşcat gustul vieţii…

Cu-un ac şi-un fir, şi-a prins un cuib de pântec

din care am căzut zdrenţuindu-i piele şi aripi…

Când apa zvonea, iar noaptea urla,

mă ascundeam în codrul din părul ei,

Când soarele ardea, iar cerul se sfărâma,

mă feream în peştera-i din palmă…

Pe spatele ei culcată, voiam să fac un castel

şi să devin rege

Când era tristă, pleoapele-i se îngreunau,

iar uneori îmi ploua tăcut în vis…

Doamna pe care o credeam mai înaltă ca pomul,

mai tare ca piatra,

acum e micuţă, slăbită de timp.

Stă pe malul fluviului ce-mi curge-n gând,

şi-l trec spre ea înotând…

(Mai bine să fiu cuvântul)

Mai bine să fiu cuvântul rătăcit de frază

Mai bine să fiu ultima filă smulsă dintr-o carte

Mai bine să fiu scrisoarea fără destinaţie

Mai bine să fiu raza de soare de-o clipă

Mai bine să fiu luna ce răsare seara

Mai bine să fiu piatra tăcută a mării clocotinde

Mai bine să fiu cuvintele uitate ale unui cânt de iubire

Mai bine să fiu desenul şters al unui artist necunoscut

Mai bine să fiu durerea unei inimi

Mai bine să fiu părerea de rău fără lacrimi

Mai bine să fiu un mulţumesc fără întoarcere
În româneşte de Marilena Lică-Maşala

Piteşti, 24 ianuarie 2015