22 de poeme din lirica germană, tălmăcite de Eugen Munteanu
Reiner Kunze (n. 1933)
Gînd pios la picioarele tale
Mai devreme să mori decît mine, cu puţin
mai devreme,
Ca să nu fii nevoită
singură să o iei
pe drumul spre casă
Rainer Maria RILKE (1885‑1926)
În cercuri crescînde eu viaţa mi‑o duc
În cercuri crescînde eu viaţa mi‑o duc
întinse din veci peste lucruri.
Pe ultimul poate nu‑l voi mai supune
dar de‑ncercat încerca‑voi.
În jurul lui Domnul mă‑nvîrt, în jurul străvechiului turn,
de mii de ani mă învîrt
şi încă nu ştiu: un şoim sînt, cumva o furtună
sau o mare cîntare.
Poem de dragoste
Cum să‑mi ţin sufletul în frîu aşa
Încît de‑al tău să nu se‑atingă? Cum să‑l
Înalţ deasupra ta spre alte lucruri?
O, cît aş vrea la adăpost să‑l pun
Lîngă ceva pierdut în întuneric,
Într‑un străin loc şi liniştit, ce
Nemişcat rămîne cînd îţi vibrează‑adîncul.
Căci tot ce ne atinge, pe tine şi pe mine,
ne pune laolaltă ca mîngîierea unui arcuş
ce‑un singur sunet scoate din gemănate coarde.
Pe ce fel de instrument sîntem noi acordaţi
şi ce vioară ne are la‑îndemînă?
O, dulce cînt!
Hermann HESSE (1877‑1962)
Frunză veştedă
Fruct vrea să devină orice floare,
Orice dimineaţă seară‑ar dori să fie,
Nimic pe pămînt nu‑i veşnicie
Decît în fugă, doar în schimbare.
Şi cea mai frumoasă vară‑ar vrea
Să simtă cîndva toamna şi‑ofilirea.
Stai locului, frunză, tu rabdă şi taci,
Cînd vîntul ar vrea să te fure.
Jocul ţi‑l joacă şi nu riposta,
Lasă ca totul să se petreacă cu calm,
Rupe, sfarmă, frînge
Lasă-te de vîntul care te sfarmă
Suflată spre casă.
Marie Luise KASCHNITZ (1901‑1974)
Fără curaj
Cei îndrăzneţi ştiu
Că nu vor învia
Că‑în jurul lor nici o carne nu creşte
Dis de dimineaţă
Că nici o amintire nu vor mai trezi
Nu vor mai reîntîlni pe nimeni
Că nimic nu-i mai aşteaptă
Nici o fericire
Nici o tortură
Eu
Nu sunt îndrăzneţ.
Rose Ausländer (1901‑1988)
Încă mai eşti aici
Încă mai eşti aici
teama aruncă‑ţi‑o
în aer
Curînd
ţi‑a trecut vremea
curînd
va creşte cerul
sub iarbă
cădea‑vor visele tale
în nicăieri
Încă
miroase garoafa
ciripeşte sturzul
încă mai poţi iubi
cuvinte dărui
încă mai eşti aici
Fii ceea ce eşti
dăruieşte ce ai.
Johann Wolfgang GOETHE (1749‑1832)
Lynkeus, cel din turn
Născut spre‑a vedea,
Menit a privi,
În turn ţintuit,
Mi‑i lumea pe plac.
În zare pătrund,
De‑aproape zăresc
Stelele şi luna,
Codrul şi cerboaica.
Aşa văd în toate
Veşnica podoabă,
Şi cum ea îmi place,
Şi eu‑mi sunt pe plac.
Fericiţi ochi, voi,
Ceea ce‑aţi văzut
Fie cum li‑i voia,
Căci frumos a fost.
De bucurie plin şi de tristeţe
De bucurie plin
şi de tristeţe,
de gînduri copleşit,
cerşind
şi tînjind
în chin pîlpîitor,
jubilînd pîn‑la cer,
de moarte‑întristat,
fericit este doar
sufletul ce iubeşte.
Heinrich HEINE (1897‑1856)
Ai dînşii ochi eu îi închid
Ai dînşii ochi eu îi închid
Şi o sărut pe gură;
De‑acuma pace nu‑mi mai dă,
Şi vrea să‑i spun pricína.
Din seară pînă‑în zori de zi
Mă‑întreabă‑în orice oră:
De ce‑ai mei ochi tu mi‑i închizi
Cînd mă săruţi pe gură?
Nu‑i spun de ce mă port aşa,
Nu ştiu nici eu pricína –
Ai dînşii ochi eu îi închid
Şi o sărut pe gură.
M‑ai sărutat pe buze pîn‑la rană
M‑ai sărutat pe buze pîn‑la rană,
Aşa că de acuma să le săruţi de leac!
Şi dacă pînă‑în seară tu nu vei termina,
Nu‑i nici o grabă.
Ai la‑îndemînă noaptea‑întreagă,
O, preaiubita mea!
Într‑o astfel de noapte ne‑am putea
Din plin săruta şi să fim fericiţi.
Lumea‑i proastă
Lumea‑i proastă, lumea‑i oarbă,
Pe zi ce trece‑i mai neghioabă,
De tine spune, dulcea mea copilă,
Că n‑ai avea bune purtări.
Lumea‑i proastă, lumea‑i oarbă,
Şi mereu te va bîrfi;
Nu ştie cît de dulce ţi‑i sărutul
Şi cît de îngereşte arde.
Ricarda HUCH (1864‑1947)
De unde ai luat întreaga frumuseţe
De unde ai luat întreaga frumuseţe,
Tu, al iubirii chip, desăvîrşit’ făptură?
În juru‑ţi prea‑îngustă apare‑întreaga lume.
Fiind tu tinereţea, totul îmbătrîneşte,
Viaţa fiind tu, totul ar trebui să moară,
Puterea tu fiind, nici lumea nu‑i liman,
Perfectă tu fiind, lumea‑i un hîrb,
Fiind tu cerul, altul nu mai există.
Erich FRIED (1921‑1988)
Ce este asta
Este o absurditate
spune raţiunea
este ceea ce este
spune iubirea
Este nefericire
spune chibzuinţa
nu e decît durere
spune teama
este fără speranţă
spune intuiţia
este ceea ce este
spune iubirea
Este ridicol
spune mîndria
este uşuratic
spune prudenţa
este cu neputinţă
spune experienţa
este ceea ce este
spune iubirea
Bertolt BRECHT (1898‑1956)
De citit dimineaţa şi seara
Cel pe care‑l iubesc
mi‑a spus
că are nevoie de mine
De aceea
iau bine seama la mine
îmi văd de al meu drum şi
temu‑mă că orice strop de ploaie
să mă ucidă‑ar putea
Să merg aş vrea cu cel ce îl iubesc
Să merg aş vrea cu cel ce îl iubesc,
Nu vreau să socotesc cît ar costa.
Nu vreau să mă gîndesc dacă e bine.
Nu vreau să ştiu de mă iubeşte.
Să merg aş vrea cu cel ce îl iubesc.
Peter HANDKE (n. 1942)
Poem ocazional
Ardezie, prea dens ropot de ploaie
de pe acoperiş căzînd verticali
singuratici stropi
iubita este în drum spre mine
pulsîndă inimă
Else Lasker‑Schüler (1869‑1945)
Un cîntec de iubire
Vino la mine‑n noapte – dormim strîns împletiţi.
Sînt ostenit eu foarte, de veghe singuratic.
O pasăre străină în zori deja cîntat‑a
Cînd al meu vis cu sine la trîntă s‑a luat ca şi cu mine.
Flori se deschid pe lîngă reci izvoare
Şi imortele‑în ochii‑ţi prind culori.
Vino la mine‑în crucea nopţii
Şi în iubire‑învăluit tîrziu în al meu cort.
Lune se‑înalţă din prăfuite‑ale cerului cufere.
Ca două rare vietăţi vrem noi să ne găsim în iubire limanul
În tubul adînc din spatele acestei lumi.
Hans Magnus ENZENSBERGER (n. 1929)
Calităţile femeii mele
Calităţile femeii mele sînt prea numeroase
pentru o foaie A4.
Un organism multicelular este ea, cu păr foşnitor,
crescînd mai ales noaptea, cînd ea doarme.
Mi‑e drag orice fir. Cu locuri plăpînde
din plin dăruită ea este. Cînd nările ei
tremură puţin, ştiu atuncea: gîndeşte.
Cît de des gîndeşte şi cît de involuntar trăieşte!
Ştiu, ea îşi poate rotunji limba,
Să lenevească poate. Cînd rîde sau îmbufnată cînd este,
o cută nouă îi apare la gură,
ce mi‑i pe plac. Ea nu‑i cu totul albă,
are mai multe culori. Pînă şi respiraţia
îi este multiplă, ca să nu mai vorbim
despre feluritele suflete din pieptul ei.
Mă miră faptul că ea e veşnic prezentă
aici, unde eu din întîmplare mă aflu.
Peter TURRINI (n. 1944)
Atîta timp cît existenţa
Atîta timp cît existenţa
şi starea paradisului
nu sînt lămurite
pe tine mă bizui.
Mascha Kaléko (1912‑1975)
Eu şi tu
Eu şi tu eram o pereche
Un fericit singular fiecare din noi
Unul pe altul ne iubeam ca eu şi ca tu
În fiecare dimineaţă cîte un rendez-vous
Eram eu şi tu o pereche
Aşa credeam la patruzeci de ani
Unul pe altul ne iubeam la bine şi la greu
Ne purtam singura căsătorie cu putinţă
Ca nourul şi vîntul eram fericiţi
Căci două singulare nu fac un plural.
Vesel cam fără motiv
Mă bucur că nourii se‑agaţă de cer
Şi că plouă, burează, îngheaţă şi ninge.
Şi de‑anotimpul verde eu mă bucur,
Cînd socul şi răsurile‑înfloresc.
Că fluieră mierlele şi viespile murmură,
Că pişcă ţînţarii şi bondarii zumzăie,
Că roşii baloane se‑înalţă‑n azur,
Că vrăbiile şoşotesc. Şi că peştii tac.
Mă bucur că luna‑i pe cer
Şi că soarele zilnic răsare.
Că toamna după vară vine şi primăvara după iarnă
Mă bucură mult. Un înţeles se‑ascunde aici,
Chiar dacă înţelepţii nu îl văd.
Mă bucur. Al vieţii sens acesta este.
Mă bucur mai ales că sunt.
În mine‑i totul împăcat şi vesel:
Podeaua sclipeşte, focul s‑a potolit.
În astfel de zile urcăm pe scara,
Care ne duce de la pămînt spre cer.
Atunci este omul în stare, după cum i‑a fost menit,
‑ Căci singur pe sine se iubeşte – să‑şi iubească aproapele.
Mă bucur că nu mă obişnuiesc deloc, niciodată,
Nici cu minunea, nici cu frumosul.
Că totu‑atît de uimitor rămîne şi‑atît de nou.
Mă bucur că …
mă bucur.
Gotthold Ephraim LESSING (1729‑1781)
Cîntec din spaniolă
Ieri am iubit
Azi pătimesc,
Mîine‑o să mor.
Astăzi şi mîine
Mă gîndesc totuşi
Cu drag la ieri.
Jena, ianuarie 2015