1/ ALFABETUL DINTR–O IE DIN ALBAC
Motto : Portul moţenesc are trei culori: alb, negru şi aur.
Alb de naştere şi nuntă –
Sfântul Alpha dintr-o Carte
Negru asfinţind pe umeri –
Omega fără de moarte.
Cânepă albită-n vaduri
Şi-n troiţa de pe deal,
Catifea jelind toţi moţii
Începând cu Decebal.
Aurul din munţi pogoară
Podidindu-se-n coclaur
Din cer picură cu stele
Iar pe zadii: fluturi de-aur.
2/ CHEMAREA RUNELOR
Ce tărâm le trebuie clasicelor stanţe,
Ce olimp le cere, ce gloată de zei,
Ce terţină-ntinde vocalice zdrenţe
Dezgropând tăcerii un cuvânt – condei?
Straniile zăpezi de altădată
Să le chemi te lasă, deşi n-or veni,
Steaua ta cea veche, stea reiterată,
Mucezind pe ziduri, iar s-o-ntroieni.
Runele te-ndeamnă să le zici pe nume
Ori să-mbraci Cuvântu-n ramuri, ca Tristan,
Deşi-s îngropate sub colburi de mume,
Sacra lor silabă rătăceşte-n van.
3/ SONET DE AMURG
Se lasă grea cortina amurgului stingher
Şi beznele bolnave se caută zălude
Spre nicăieri şi-alungă fantasmele şi pier.
Pe ţărm, rămân aceleaşi cochiliile ude.
Sleite de amurguri, crucificând pe zare,
Imense păsări Ibis apar într-un zadar.
Îşi spală-n ape zborul şi-apoi, cu aripi goale,
Se-apleacă resemnate pe-al apelor altar.
Reverberând prin spaţii chemări de necuprins,
Simt plânsul lor în sânge – durere clandestină
Amplificată-n iureş prin orgi de lumină.
Şi cer iertare zării de zborul lor învins,
De rana sidefie aprins-adânc în unde,
De pumnul de cenuşă topit ce se-mpătrunde.
4/ RONDELUL RĂBOJULUI
Când răstignind între porniri contrare
spre iarba nefiinţei eu caii mi-i îndemn
şi-i ard pe rugul patimilor rare –
aştept din partea Providenţei semn.
Mă-ntreb ades de miza nu-i prea mare
când zile ofilite pe răboj însemn –
şi răstignind între porniri contrare
spre iarba nefiinţei eu caii mi-i îndemn.
Destinul meu de plantă călătoare
pe malul sâmbetei plimbat solemn
omoară caii adormiţi la soare –
şi răstignind între porniri contrare
Celulele le pune sub consemn.
(din volumul în lucru: „Gerunzii – versuri de sertar”)