Alice FONSECA

O VIZITĂ ÎN AÇORES

Açores!!…  Pământ de vis

şi orgoliu al naturii.

Tu eşti aceea ce ai încris

verdele pe steagul ţãrii.

 

M-am plimbat pe aleile parcurilor

şi m-a copleşit emoţia

iar liniştea din adâncul văilor

mi-a tăiat repiraţia.

 

Furna şi Lagoas am văzut,

cu privelişti fascinante.

Pentru cine te-a cunoscut

nimic nu mai e ca înainte.

 

Când aceste zile se vor încheia

şi pe Continent voi reveni,

depre farmecul şi frumuseţea ta

tuturor, întregii lumi voi vorbi.

 

Açores sunt un poem

cântat păcii, calmului,

al iubirii şi purităţii semn.

Sunt un imn închinat Dorului.

(din Antologia de poesia e prosa, Lisabona, 2006)

 

 

Filomena CARIA

ITINERAR AL ÎNCÂNTĂRII ȘI DORULUI

O, Coimbra, eşti tărâm de încântare!

În idilicul tău Choupal, auzim atât de des

al lui Don Pedro ecou de jalnică frământare

pentru a sa Inês.

 

Fântâna îndrăgostiţilor! Quinta[1] Lacrimilor!

Mărturisesc, impasibil, durerea lor

ce a înnegrit toate paginile cronicilor

cu cea mai frumoasă poveste de amor!!!

Iar frumuseţea ta e infinită.

Amorul cânţi pe toate ulicioarele.

În ritm de Cabra[2] inima ne palpită.

Râul Mondego îţi sărută picioarele.

 

Catedrală veche! Universitate!

Profesorii… Aceeaşi cuvântare!

Ei lasă-acolo pe vecie-n pietate,

de dor pierdută, inima, la plecare.

 

Santa-Cruz! O, veche bisericuţă,

din piatră-ornamentată la perfecţiune.

Făcutu-te-au anii atâta de negruţă

ascultând de-amor mereu o rugăciune.

 

Între frumoase camponeze şi viitori profesori

câte-or fi fost mici jurăminte de fidelitate!

Păstrează-n timp secretele acelor dulci amoruri

vechile pietre din Penedo de Saudade.

 

O Portugalie a celor mici, ca noi!

E patria cea mare în miniatură

şi amintirea peregrinilor eroi

cu gigantesca lor aventură.

 

În Santa Clara, mânăstire din vechime,

doarme regina- călugăriţă cea miloasă

Isabel, care, din pâinea pentru sărăcime,

făcuse proaspeţi trandafiri, duioasă.[3]

 

Zgomotoasa „Ardere a panglicilor”[4]

care înnebuneşte lumea vechii cetăţi

 

este o afişare a fetelor, frumoaselor,

surâzând propriei lor tinereţi.

 

Farmecul tău e forţa ta latentă!

Bătrână-aşa de tânără când te privim.

Coimbra, tu, eternă fetiţă şi adolescentă !

Suavă privighetoare de Bernardim!

 

(din Antologia de Poesia e Prosa, Lisabona, 2006)

 

 

 

Adilia LOPES

LISABONA

 

Oraş alb,

semănat

cu pietre.

 

Oraş azuriu,

semănat

cu cer.

 

Oraş negru

ca o ulicioară.

 

Oraş pustiu

Ca un depozit.

 

Oraş lilá,

semănat cu jacarandaşi.

 

Oraş auriu,

semănat cu biserici.

 

Oraş argintiu,

semănat cu Tejo.

 

Oraş în degradare,

oraş ce se sfârşeşte.

 

(din Poemas Novos, 2006)

 

Eugénio de ANDRADE

PENTRU JACARANDAȘII[5] LISABONEI

Ei sunt cei ce anunţă vara.

Nu cunosc altă glorie, alt

Paradis: la intrare, jacarandaşii

sunt în floare, câte unul de fiecare parte.

Şi un surâs şi un cămin liniştit

mă aşteaptă.

Spaţiul, în toate direcţiile,

îţi multiplică oglinzile, deschide

verande către mare.

Şi, ca în visele cele mai puerile,

pot să zbor aproape de tot

de norii înalţi – frate cu păsările –

pierzându-mă în aer.

 

(din Os Sulcos da Sede, 2001)

 

 

António NOBRE

LISABONEI, ORAȘ AL NAVELOR GLORIOASE

Lisabona, la malul mării, oraş al priveliştilor.

O, Lisabonă a blândelor Procesiuni!

O, Lisabonă a măicuţelor şi a fadistelor!

O, Lisabonă a liricelor declamaţiuni…

Lisabona cu Tejo şi cuceririle

şi unde Camões încă îşi odihneşte oasele!

O, Lisabonă de marmură, Lisabona!

Cine nu te-a văzut, n-a văzut primadona.

 

Hai cântă, cântă pentru lună, a mea chitară,

pentru Lisabona Poeţilor Cavaleri!

Galere nebune ridicând a lor ancoră,

oraş de negricioşi marinari,

intrând şi ieşind cu navele din docuri.

spre ţări străine îndreptându-şi prora.

Spre Franţa unii, fluturând mâinile pe-alocuri,

sau către India… şi Dumnezeu mai ştie ţinta altora!

……………………………………………………………………

(din Despedidas: 1895-1899, 1902)

Teresa de JESUS DUARTE REIS

IUBIREA MEA, ŢARA MEA

Portugalia, ţară de vis,

de unire a îndrăgostiţilor.

Dulci şi calde parfumuri

de pace în frumuseţea luncilor.

Soare auriu la orizonturi,

ce îmbrăţişează cântecul izvoarelor.

 

Portugalia visurilor,fanteziilor,

a sărbătorilor şi a cântărilor

şi calda câmpenească serbarea.

…………………………………….

Sunetele pline de melodie,

culori, parfum şi bucurie,

atât de proaspete ca luna noaptea.

 

Este marea descoperirilor,

deschise aripile rândunelelor,

spre a altor cântări căutarea.

 

……………………………………..

Mare care duce lumina gândului

pe aripile uşoare ale vântului,

mai uşoare decât tristeţea mea.

 

Ţară calmă şi înseninată,

în cântece gingaşe legănată

de valuri libere în vânt cu marea.

 

(din Antologia de Poesia e Prosa, Lisabona, 2006)

 

Traduceri de Ana VRĂJITORU

[1] Fermã, proprietate ruralã

[2] Sunetul care anunţă începutul cursurilor la Universitatea Coimbra.

[3] Aluzie la legenda transformării în trandafiri a pâinii pe care regina o dădea pe ascuns săracilor în momentul în care a fost surprinsă făcând acest lucru.

[4] “Arderea panglicilor” este o tradiţie academică, având originea în Universitatea Coimbra, care constă într-o săptămână festivă în timpul lunii mai şi marchează sfârşitul  anului academic.Printre activităţi:serenada studenţeacă, concerte şi cortegiul academic.

[5] Arbori din America de Sud, cu flori albastru-lila, cultivaţi şi în Portugalia pentru ornamentarea străzilor.