Volumul Impresii de călătorie în lumea cărţilor (Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2018) o aduce în atenţia publicului pe Diana Dobriţa Bîlea într-o calitate mai puţin cunoscută, cea de critic literar. Autoare constănţeană care şi-a găsit genul proxim în roman, semnînd pînă acum nu mai puţin de cinci titluri, Diana Dobriţa Bîlea se ocupă totuşi consecvent şi de critica literară, fiind colaborator permanent şi chiar redactor al mai multor publicaţii de prestigiu din ţară.

O simplă trecere în revistă a cuprinsului volumului în discuţie indică faptul că jumătate dintre scriitorii recenzaţi aparţin sud-estului literar românesc: Ion Roşioru, Ovidiu Dunăreanu, Şerban Codrin, Güner Akmolla, Costache Tudor, Marina Cuşa, Nastasia Savin, Constantin Costache, Tudor Cicu, Mircea Lungu, Mihaela Burlacu, Titi Damian, Tănase Serea, Gheorghe Dobre, Paul Sârbu, ceilalţi scriitori fiind nume de mare sau de mai mică vizibilitate din alte zone literare: Marius Chelaru, Iulian Dămăcuş, Nicolae Silade, Nicolae Băciuţ, Radu Ulmeanu, Emilian Marcu, Viorel Savin, Mihaela Aionesei, Rodica Lăzărescu, Nicolai şi Valeria Manta Tăicuţu, Adrian Lungu, Aurel Brumă ş.a. Recenzenta manifestă receptivitate atît pentru proză, cît şi pentru poezie, posedînd instrumentele necesare investigării diferitelor nivele ale textelor artistice, decodificării semnificaţiilor, sesizării elementelor de expresivitate stilistică. Desigur că a face aprecierile tocmai formulate necesită cunoaşterea lucrărilor literare care i-au reţinut  atenţia, şi nu am fi îndrituiţi în acest demers dacă nu am cunoaşte îndeaproape o bună parte din ele, despre care am scris la rîndul nostru în revistele de cultură dobrogene. Aşadar, citind cronicile Dianei Dobriţa Bîlea, am observat asemănarea punctelor noastre de vedere, apreciind demersul critic al autoarei  drept competent.

De pildă, prezentînd volumul Mir(easmă) de nard al polivalentului şi prolificului Ion Roşioru, exegeta apreciază că ,,tonalităţile lirice ale acestui volum sunt prin excelenţă melancolice şi sărace în obişnuitele speranţe procurate de iubire” (p. 26). Dacă efemerului vieţii umane i se pot sustrage numai îndrăgostitul şi poetul, în cazul celui dintîi lucrul se petrece doar oniric, pe când ,,Poetul îşi scrie nemurirea cu sîngele său, îngenuncheat în faţa muzei şi lăsînd să-i treacă astfel viaţa” (p. 28). În elidele lui Ion Roşioru, arată Diana, ,,Nefericirea aferentă condiţiei actuale a poetului e atît de mare, încît se transformă într-un strigăt înalt de durere, (în Gol – p. 28), iar poetul, ,,cînd nu mai are puterea sau motivul de a-şi regăsi armonia lăuntrică, aşteaptă izbăvitoarea moarte” (în Sus – p. 28), pe care şi-o imaginează în circumstanţele casnice ale vieţii sale (în Chip – p. 29). Criticul mai apreciază că, ,,Obosit de mutaţiile sociale şi de metafizica propriei vieţi”, omul Ion Roşioru vrea să se despartă de poet, lucru imposibil din cauza legăturii indisolubile dintre condiţia sa umană şi cea de creator. Alteori, în discursul lui Ion Roşioru găsim apelul la pracitici mitice de sorginte populară, dar şi fără acesta, poetul îşi alungă pliciseala, spleenul, disperarea ,,în versuri de o sensibilitate aparte, dezvoltînd regizoral un complex de imagini susţinute de verbe la modul condiţional-optativ”. Toate aprecierile Dianei Dobriţa Bîlea pe marginea  poeziei lui Ion Roşioru ni se par juste, inclusiv judecata de valoare, pe care o formulează simplu şi convingător: ,,Aşa cum ne-am obişnuit, acest împărat al cuvintelor (antonomaza îi aparţine lui Marin Ifrim) ne oferă, şi cu volumul Mir(easmă ) de nard, o lectură dintre cele mai frumoase, pe acordurile unei prozodii vibrante” (p. 31).

Pe de altă parte, dacă ne referim la o carte de proză, subscriem cu toată convingerea la observaţiile făcute de Diana Dobriţa Bîlea, de pildă, în legătură cu romanul Lumina îndepărtată a fluviului al lui Ovidiu Dunăreanu.

Aici recenzenta relevă subtilitatea jocului dintre real şi fabulos, capacitatea scriitorului de a contura portretul colectiv al dunărenilor,  importanţa temei erosului, ineditul personajelor feminine, specificul etosului cărţii, care ar fi ,,legătura indestructibilă dintre Dumnezeu, omul din prezent şi strămoşii rămaşi în conştiinţa urmaşilor”, dar şi în cea a unor personaje inanimate, însă nu mai puţin importante în ansamblul romanului, cum sunt casa părintească şi drumul. Judecata de valoare este formulată în acelaşi mod specific recenzentei, tranşant şi totodată entuziast, diferit de reticenţele precaute ale altor colegi de breaslă critică: ,,Cititorul rămîne marcat de frumuseţea şi de autenticitatea unei astfel de scrieri. Ca om de litere născut şi crescut pe malul Dunării, nu pot să nu-i mulţumesc scriitorului Ovidiu Dunăreanu pentru bogăţia datelor etno-mitico-lingvistice din arealul dobrogean şi din toată zona de sud-est a ţării, limitrofă fluviului, pe care le aduce literaturii româneşti şi balcanice. Odată cu romanul Lumina îndepărtată a fluviului, pe care îndrăznesc să-l numesc un diamant literar, literatura, nu doar română, a căpătat în mod evident mai multă strălucire”.

Din comentariile noastre la cele două cronici desprinse din volumul Impresii de călătorie în lumea cărţilor se poate deduce că recenzenta practică o critică tematică într-un stil simplu, accesibil cititorului nespecializat, şi totodată marcat subiectiv. Textele sale se pliază foarte bine pe definiţia recenziei literare, aceea de a fi o examinare globală, fără abordarea unor chestiuni de detaliu sau de specialitate, al cărei scop este de a consemna datele generale ale textului discutat, impresiile de lectură ale cronicarului şi de a impune în atenţia publicului o nouă apariţie. Darul formulării o ajută  pe comentatoare să atragă atenţia asupra unui autor, de exemplu: Nicolae Silade este ,,un trubadur îndrăgostit” (p.143); Mircea Lungu este ,,un poet al mării, al spaţiului infinit (…) El este un poet martor implicat, iniţiator cu voce audibilă, în virtutea unei realităţi sociale nedemne de conştiinţa lui” (p.131).

Diana Dobriţa Bîlea, romancieră care şi-a fidelizat pînă acum un public, scrie cronică literară din curiozitate şi respect pentru strădaniile colegilor de breaslă, împărtăşind cititorilor bucuria întîlnirii cu textele reuşite. Volumul  publicat recent s-ar fi putut intitula tot atît de bine Empatii literare, generozitatea criticului fiind de apreciat atît timp cît nu falsifică judecăţile de valoare. Ea se răsfrînge totodată pozitiv asupra scriitorilor care ajung mai greu în vizorul criticii centrale şi contribuie la buna funcţionare a republicii literelor dobrogene, unde instituţia criticii este încă în formare.