Anise KOLTZ  

Născută la Luxemburg, în 1928, într-o familie cultivată, Anise Koltz este astăzi una din marile voci poetice ale literaturii francofone europene. De naţionalitate luxemburgheză, poartă în venele sale ascendenţe cehe, germane şi belgiene. Între cele două Războaie Mondiale, castelul bunicilor săi din Colpach (precursori ai ideii de unitate europeană) devenise o locaţie privilegiată unde se organizau întâlniri culturale ale unor personalităţi precum: André Gide şi Paul Claudel, Jacques Rivière şi Henri Michaux, Karl Jaspers şi Ernst Robert Curtius etc. A debutat în anii ’60 cu poeme în limba germană, iar din anul 1966, textele Anisei KOLTZ îşi fac intrarea în prestigioasa colecţie bilingvă „Autour du Monde”, animată de Pierre Seghers. Începând cu anii ’80, A.K. a scris doar în limba franceză. Între anii 1962-1974  a iniţiat şi condus „Les Journées Poétiques de MONDORF”, iar din 1963, „Les Biennales de MONDORF”. Aceste adevărate „laboratoare de construcţie” a unei societăţi multiculturale vor fi revigorate între 1995-1999. Asemenea iniţiative culturale se prelungesc şi viază şi astăzi în cadrul Academiei Europene de Poezie, prezidată de această Doamnă a Literelor luxemburgheze şi francofone. Anise Koltz este membră a Academiei „Stéph. Mallarmé”, precum şi a Institutului de Arte şi Litere ale Marelui Ducat al Luxemburgului. Cele peste 30 de volume de poezie i-au adus numeroase premii şi un prestigiu dincolo de hotarele Marelui Ducat. Astfel, în 2008, a fost distinsă cu „Premiul Fundaţiei SERVAIS pentru literatură luxemburgheză” cu ocazia apariţiei volumului L’Ailleurs des mots (2007), precum şi cu Premiul pentru literatură francofonă „Jean ARP”.

Versurile sale se disting prin simplitatea formei şi acurateţea imaginilor, fiind construite parcă în stânca dură a verbelor lapidare, nesofisticate, dar de o violenţă intranzitivă, adesea senzuală. Într-un stil personal incisiv, coroziv şi tranşant, A.K. îşi lansează marile teme şi întrebări asupra vieţii, morţii, timpului, dragostei, naturii ori poeziei – un întreg program liric existenţial într-un univers care se autodevorează. Precum nişte incantaţii incandescente, versurile sale foarte scurte, amintind de concizia şi densitatea japonezelor haiku-uri, scrise într-un limbaj care parcă biciuieşte (format preponderent din verbe şi substantive dar foarte puţine adjective) ne introduc într-o lume imaginară foarte dură, chiar crudă, mizând pe un interlocutor veşnic neliniştit şi neîmpăcat cu sine. Este o  ars poetica impregnată de revolta fiinţei umane în faţa ignoranţei, a dificultăţii de a comunica şi iubi într-o lume care şi-a pierdut reperele în absenţa comandamentelor divine. La cei 99 de ani, Anise Koltz este supranumită „Marea doamnă” a literelor luxemburgheze, o adevărată Ambasadoare a peisajului literar al ţării sale.

 

 

* * *

Depăşind zidul sunetului

mă eliberez de orice constrângere

vocea îşi pierde expresia.

 

Există cuvinte rapide şi agresive

ca nişte păsări de pradă

în loc să se înalţe spre cer

ele se înfundă în iarbă

ca să-şi rupă prada în bucăţi.

 

* * *

Când scriu

pagina se muleză pe mine

trăiesc într-o epocă malefică

într-un loc malefic

scriu într-o limbă malefică –

îmi ies din minţi în cuşca mea de hârtie.

 

* * *

Să scrii împotriva morţii

chiar dacă bătălia e dinainte pierdută

Cuvintele mele gata să lovească

încearcă să capteze

fragmente de viaţă.

 

* * *

Orice poem este fără răspuns

Ocean nesfârşit

ce se îneacă

într-o scoică.

 

* * *

Recitinfu-mi poemele

văd cuvinte sparte şi deformate

precum pomii unei livezi

devastaţi de furtună.

 

* * *

Există puţină zăpadă

între cuvintele mele

Dar ce întunecată e băltoaca

de unde îmi scot câteodată un cuvânt

care seamănă cu realitatea.

 

 

* * *

Îţi ofer un poem

ca pe-un pahar cu apă

El nu potoleşte setea

dar îţi va prezenta un lac

unde poţi curge direct.

 

* * *

Adesea culeg de pe jos

un poem rănit

ce moare

în mâinile mele

îl îngrop

şi singurătatea mea creşte mai mult.

 

* * *

Gâfâind din pagină în pagină

cartea îmi vorbeşte

abia şoptit

cu otravă pe buze

ea îmi insuflă

propria sa mortalitate.

 

* * *

Astăzi nimic

nu se întâmplă în scrisul meu

precum zăpada ce se înnegreşte

sub paşii noştri

hârtia se acoperă de urme

ce nu duc nicăieri

nici măcar în moarte.

 

* * *

Poetul devenit omul

care nu voia să fie

vinde la preţ redus

un adevăr fără de lege.

 

* * *

Poemele mele

furnicare

Printre cuvinte negre

şi colcăitoare

regine fecunde

şi mii de furnici lucrătoare fără aripi.

 

* * *

Eu nu-mi inventez poemul

el există undeva în univers

sau atârnă înafara unui vis

precum un microfon spart.

 

* * *

Caravana cuvintelor mele

traversează pagina

deşert alb fără repere

fără surse de apă.

 

* * *

Poezia

este toxicomania

cuvântului.

(din Le Mur du Son, 1997/ Zidul Sunetului )

 

* * *

Aş vrea să cunosc izvorul

de unde ţâşnesc poemele mele

Nu văd decât un crater

presărat cu pietricele

Un ochi de înger decăzut

cu privirea uimită

veghează zi şi noapte

Cel ce se apropie

este devorat de viu

doar firele de păr îi vor fi scuipate.

(din Le Porteur d’ombre, 2001/  Purtătorul de umbră )

 

* * *

Poemul meu este un animal de sacrificiu

cu blană neagră

din grumazul său incizat

ţâşneşte sângele cu care ung

boiandrugul uşii mele

ca să-ţi îndepărtez blestemele.

(din L’Avaleur de feu, 2003/ Înghiţitorul de foc )

 

* * *

Suntem făcuţi din materia astrelor

Cum să suportăm

să trăim şi să murim

în această măcelărie anonimă

unde membrele noastre vor deveni

lumânări pentru eternitate ?

 

* * *

Nisipurile devorează deşertul

Îmi las moştenire carcasa

păsărilor de pradă

vântului care-mi va linge oasele

soarelui care mă va sfărâma în dinţi.

(din L’Ailleurs des Mots, 2007/  Partea de dincolo a Cuvintelor )

 

* * *

Timpul nu aparţine decât timpului

dar mi se întâmplă

să mă simt mai muritoare

într-o anume zi decât în alta.

 

* * *

Deşertul

o clepsidră cu nisip

pe care am uitat

s-o mai întoarcem.

 

* * *

Pentru mine

Mama a marcat

Cu pietre albe

Traseul său în lumea de dincolo.

Oare mă va mai chema

Ca altădată

Sub acoperişul ei?

(din Je renaîtrai, 2011/  Voi renaşte )

 

* * *

În poemele mele

îmi evoc geometria mea interioară

gândurile

îmi îngreunează cuvântul

îmi pierd întrebările

de-a lungul răspunsurilor

O maree neagră de cuvinte

îmi inundă pagina.

 

* * *

Mă traversează galaxii

fără să-şi dea seama

de moartea mea

Stinsă de milenii

imaginea mea

a uitat demult

cine am fost.

(din Un Monde de pierre,2015/ O Lume de piatră )

 

Nu-mi plac poemele laşe

care se leagă la ochi

Le prefer pe cele

care vă explodează în gură

care vă scrâşnesc între dinţi

sau cele care

culcate la soare

cu pisicile

se întind şi torc.

Îmi place poezia franceză contemporană

care se scrie pe diferite continente

pentru că e scrisă

atât cu capul cât şi cu pântecele.

(din Poésie de langue française. Anthologie, Éditions Seghers, 2008 )

 

Prezentare şi traduceri în limba română : Constanţa NIŢĂ