Fructele amare ale vieţii şi roadele unei prietenii literare

„ACASĂ” se numeşte asociaţia de voluntariat socio-cultural pe care Rodi Vinau (Rozica Vînău), originară din Bacău, a fondat-o chiar din primii ani de la stabilirea în Italia. Era multă nevoie de sprijin şi consultanţă pe teme juridice şi sociale ale emigraţiei pentru românii plecaţi prin Europa, la vremea aceea încă extracomunitari şi multe asociaţii au apărut în Piemonte, ca şi în alte regiuni ale Italiei cu fluxuri migratoare puternice. Pe altă parte, ce modalitate mai potrivită de a experimenta practic învăţarea unei limbi străine, dacă nu interacţiunea cu realitatea imediată şi punerea, totodată, în slujba unor semeni? O vocaţie care avea să o poarte, de altfel, pe absolventa unui liceu de artă şi a unei facultăţi de construcţii să îşi schimbe orientarea profesională spre cea de operator socio-sanitar.

Activitatea culturală a asociaţiilor este, se ştie, de mare importanţă pentru menţinerea vie a conştiinţei naţionale în rândul comunităţilor româneşti cu o distribuţie teritorială largă, voluntariatul fiind cu atât mai meritoriu în condiţiile în care puţini sunt cei care reuşesc să acceseze fonduri sau să găsească sprijin instituţional. În acest sens, s-a putut remarca de-a lungul anilor din partea ei o participare entuziastă şi dorinţa de a se afla mereu în prima linie în acţiunile menite să promoveze tradiţiile româneşti şi să anime spiritul naţional, la diferite sărbători, festivaluri, spectacole sau întâlniri interculturale organizate.

De asemenea, din colaborarea pe parcursul a mai multor ani la ziarul „Di tutti i colori” din provincia Cuneo din nordul Italiei ea avea să-şi îmbogăţească şi mai mult experienţa în domeniul multiculturalismului. Semnificative sunt şi participarea la unele concursuri literare şi antologiile de poezie promovate de asociaţiile interetnice sau româneşti de la Torino: La musica del cuore (Muzica inimii), Scrivere altrove (A scrie altundeva), Să fii român oriunde te-ai afla. Rodi Vinau scrie atât în limba română, cât şi în cea italiană, ceea ce îi oferă posibilitatea de a-şi promova creaţiile cu mai mare uşurinţă, fie pe plan local, în dialogurile şi manifestările interculturale organizate, cât şi în mass media. De asemenea, ea şi-a pus cu generozitate la dispoziţie această capacitate şi a făcut numeroase traduceri în limba română din creaţiile unor poeţi italieni.

Cu o asemenea deschidere şi relaţiile amicale instaurate, satisfacţiile nu pot fi decât pe măsură şi ele nu au întârziat să apară, oferindu-i recunoaşterea publică a meritelor sale iar în plan literar o serie de premii şi publicaţii. Deşi primul său volum de poezii bilingve, apărut în anul 2013 la Editura Singur şi intitulat sugestiv  Fructe amare – Frutti amari, ar părea să lase să se întrevadă percepţia unui gust diferit. Oricum, după o lansare de succes la Gaudeamus, prietenii i-au organizat la Torino o frumoasă prezentare de carte în cadrul unui eveniment festiv intitulat „Pe aripile poeziei”, la care au fost invitaţi şi reprezentanţi ale altor asociaţii de străini, s-a îmbrăcat ia românească şi s-au interpretat romanţe şi melodii populare spre alinarea sufletelor cu dor de România.

Au titluri sugestive, cu ecouri sonore şi în formularea lor în italiană, poeziile adunate în volum. La răscrucea timpurilor, Colţ de suflet, Cântecul inimii, La extremităţi de suflet, Ecou şoptit în orele târzii, Când clipa moare – sunt doar câteva exemple. Ele vorbesc necontenit de o melancolie, o tristeţe pendulând între „umbre ale trecutului/ ascunse între margini de suflet/ amintiri” şi „apusul rece/ care arde ascuns la capătul existenţei”, silită să-şi găsească adăpost în efemeritatea prezentului „clipa – petală palidă peste lacrima amintirilor”, resemnându-se să constate că „Timpul trece/ acoperind cu pleoapa lui destinul”.

Cuvintele par să nu ajungă a descrie toată suferinţa lăuntrică, care izbucneşte uneori în accente tăioase: „Caut cuvinte ascunse la celălalt capăt al lumii,/ cad dureri,/ lacrimi de sticlă/ taie tăcerea în bucăţi de poem.” În Fructe amare, poezia care dă şi titlul volumului, durerea sfâşietoare capătă dimensiuni hiperbolice, îmbrăcând metaforic motive vegetale: „Rădăcina, îngropată adânc, o port pe umeri/ şi ramuri lungi îmi cresc în piept,/ […] în mâini îmi cresc fructe amare/ şi gustul lor este un dor,/ prelins din sufletul ce dă pe dinafară,/ în lacrimi de tristeţe,/ din inima şi ochii/ ce mă dor…”.

De altfel, natura este omniprezentă şi martor fidel în succesiunea secvenţelor de viaţă intensă pe care poeta ni le împărtăşeşte prin intermediul fenomenelor observate, percepute ca trăiri personale: „E un plâns care curge prin văi/ şi prin adâncimi de cuvinte ucise,/ înecându-se în ape tulburi de gând,/ şipotind vise.” (Cuvinte cad scuturate). Natura se relevă a fi, în momente de reverie ori de meditaţie, nu doar complice, ci o prelungire a propriei fiinţe: „O altă primăvară/ a curs din mine în necuvinte,/ şi-n trecutul prăfuit de amintiri,/ eu m-am prelins în aşteptări/ şi-n vântul,/ care pe frânghia întinsă zvântă flori/ la asfinţit de împătimiri.” (Peste tristeţi)

În puţine momente lasă poeta să se întrevadă realitatea cotidiană în care trăieşte, bântuită şi aceea probabil, prin natura situaţiei, de destine triste şi pacienţi suferinzi la care se face părtaşă şi pentru care compasiunea capătă forma unor înţelegeri tacite ori mângâieri delicate: „Îngenunchez pe muchia cerului de sticlă -/ oglindă de gânduri şi nori,/ mă-nchin celui resemnat cu durerea,/ suspin şi mă ridic, ascultând cuvintele/ şi plecând mai departe,/ mângâi cu mâini delicate tăcerea.” (Colţ de suflet)

O delicateţe a exprimărilor, în cuvinte simple dar transmiţând o intensitate de trăiri, destăinuiri sincere şi emoţii reţinute, caracterizează limbajul întregului volum care reflectă, în mare măsură, însuşi felul de a fi al autoarei: „Adie vântul, rebel,/ invizibil, coboară în roua dimineţii umezindu-şi buzele./ Galben, trecutul,/ călător fidel,/ pe fruntea unei frunze îşi aşterne sărutul.” (Cuvinte cad scuturate)

Strânsa colaborare, bazată pe o frumoasă relaţie de prietenie cu poetele, aflate şi ele în Italia, Rodica Brad Păuna şi Olimpia Danci, s-a soldat în anul 2015  cu realizarea a două volume de versuri bilingve româno-italiene apărute simultan la Editura Limes, la care Rodi şi-a adus aportul în traducerea şi adaptarea textelor: Parabola lunii şi, respectiv, Pervazul apelor, care au fost semnalate şi de noi în această rubrică.  O lucrare comună ce iniţial se dorea a se tipări într-o singură carte, scrisă la şase mâini, a reunit destinele celor trei poete, pecetluindu-le astfel prietenia literară cu nobleţea însemnelor editoriale. Ştiu că mai au şi alte proiecte de acest gen, dintre care unul este pe cale de a se materializa în curând. Le dorim o colaborare prolifică şi de durată, din care fiecare să se îmbogăţească spiritual iar împreună să reuşească să creeze opere de valoare.