Omul, de la începutul vieţii sale pe acest pămînt caută să păstreze iubirea lui Dumnezeu şi să greşească cît mai puţin, ca să nu încalce legile divine şi să fie în armonie cu semenii săi. Viciul este voia repetată de a încălca legea morală. Iar dacă păcatele sînt făcute cu voie sau fără de voie, viciul automat se încadrează în cele repetate o lungă perioadă de timp. Păcatul pătrunde uneori atît de adînc în sufletul omului, încît cel ce se găseşte în starea aceasta simte o stare aproape normală în fiecare zi a vieţii lui. Cel vicios face păcat după păcat şi ajunge să se împietrească în fapte rele, iar de aici cu greu se mai poate desface din robia păcatului. Ceea ce este virtutea pentru faptele bune, este viciul pentru faptele rele. Viciul poate fi înlăturat dacă omul are o voinţă puternică, dar şi voinţa este un dar de la Dumnezeu şi El trebuie să vadă strădania fiecăruia ca să trimită acest dar omului. Întrebat de ce minte sau de ce încalcă repetat orice lege divină, omul spune că nu are voinţă.

Sfîntul Apostol Pavel spune: „Drept aceea omorâţi mădularele voastre cele pământeşti…, dezbrăcându-vă de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui, şi îmbrăcându-vă cu cel nou, care se înnoieşte spre deplina cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit… Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii” (Col. 3, 5-14). Iar Sfîntul Antonie cel Mare completează: „Răul nicidecum nu e pricinuit de Dumnezeu, ci prin alegerea cea de bună voie s-au făcut dracii răi, ca şi cei mai mulţi dintre oameni… Nu cele ce se fac sunt păcate, ci cele rele, după alegerea cu voie… Şi aşa fiecare din mădularele noastre păcătuieşte când din sloboda alegere lucrează cele rele în loc de cele bune, împotriva lui Dumnezeu”. Omul poate să îşi trezească conştiinţa şi să se vadă în lumina cea adevărată, aşa cum este el. Fericitul Diadoh al Foticeii spune: „Răul nu este în fire, nici nu este cineva rău prin fire. Căci Dumnezeu nu a făcut ceva rău. Când însă cineva, din pofta inimii, aduce la o formă ceea ce nu are fiinţă, atunci aceea începe să fie ceea ce vrea cel ce face aceasta”. Deci, păcatul se face prin voia liberă a omului, dar naşterea lui depinde de unele cauze, dintre care cele mai însemnate sînt ispita şi ocazia la păcat.

În versurile psalmilor întîlnim nenumărate cereri la vreme de necaz, de suferinţă dar şi rugăciuni adresate lui Dumnezeu ca să ne ferească de păcat, să nu fim ispitiţi şi să nu suferim noi şi cei apropiaţi nouă. Psalmul patru, cel pe care creştinul îl rosteşte de obicei înainte de culcare, arată că omul vine în faţa Creatorului său purtînd un dialog cu El şi cerînd să i se arate căile bune. „Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna”. Este o întrebare retorică, dar care ne arată cei doi duşmani ai mîntuirii noastre. Alegerea lumii acesteia ca posibilitate a mîntuirii este o eroare, ne înşelăm amarnic dacă credem vreun moment că ceva material din această lume ne poate salva veşnicia. Este tare greu de acceptat pentru mulţi acest lucru. Ei sînt naivii care cred că aceste lucruri palpabile sînt demne de încredere şi că nu poţi să ai nădejde în ceva ce nu poţi filtra cu simţurile trupului, de altfel şi el material. „Mâniaţi-vă şi nu greşiţi;” Poate ne îndeamnă să fim mînioşi. Nu este un păcat să fim mînioşi?! Mînia este o sabie cu două tăişuri. Putem să o folosim în scopul de a face rău cuiva, dar avem posibilitatea de aduce pe cineva pe calea dreptăţii, supărîndu-ne pe el. În psalmul doi se vorbeşte chiar despre mînia lui Dumnezeu. „Ca nu cumva Domnul să se mânie”. Revenind la psalmul patru şi la aceste întrebări psalmistul spune: „căiţi-vă de cele ce-aţi grăit în inimile voastre”. Seara, după încheierea unei zile este bine să ne gîndim ce am făcut rău sau bine în ziua aceea, iar dacă am făcut ceva rău, să ne pară rău de acest lucru şi nu greşim dacă ne mîniem pe noi, cît de păcătoşi sîntem. Această mînie împotriva firii noastre păcătoase este, iată, o mînie benefică, purificatoare. „În pace de’ndată mă voi culca şi voi adormi”. După ce am primit toate darurile Tale Doamne mă voi culca şi voi dormi liniştit.

În Noul Testament Mîntuitorul zice: „Simone, Simone, iată Satana v’a cerut să vă cearnă ca pe grâu; dar Eu M’am rugat pentru tine ca să nu-ţi piară credinţa; iar tu, oarecând revenindu-ţi, întăreşte-i pe fraţii tăi” (Luca 22, 31-32). Deci, asta arată că Dumnezeu este milostiv şi pe cei pe care îi iubeşte îi ajută întărindu-le credinţa, ca să treacă peste ispite. Iar Sfîntul Apostol Petru îi spune lui Anania, care ascunsese o parte din preţul unui ogor vîndut: „Anania, de ce a umplut Satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt?” (Fapte 5, 3).

Cuviosul Părinte Marcu Ascetul spune: „Cel ce vrea să biruiască ispitele fără rugăciune şi răbdare nu le va depărta de la sine, ci mai tare se va încîlci în ele” (Filocalia, vol. 1, p. 249). Că nici un om nu poate ieşi din păcat sau suferinţă singur, ci doar rugăciunea îndreptată către Dumnezeu îl poate ajuta foarte mult.

Şi în psalmul cinci, cel care este rostit de creştin dimineaţa la trezire găsim aceeaşi cerere către Dumnezeu, de a ne feri de păcat în ziua în care abia începe. Căci omul ştie că Dumnezeu nu iubeşte păcatul dar nici repetarea lui. Greşeala este înfăptuită doar o dată, păcatul este greşeala făcută de două sau mai multe ori. „Că Dumnezeu, Cel ce nu voieşti fărădelegea, eşti Tu”. Apare bine conturată antiteza dintre Dumnezeu bun şi iubitor care doreşte doar adevărul şi dreptatea, şi alţi zei şi idoli. „Nu va locui lângă Tine, cel ce vicleneşte”. Este un avertisment spre cei ce sa roagă idolilor, că niciodată nu vor putea ajunge la Tine cel ce face nedreptate. „nelegiuiţii nu vor rămâne în preajma ochilor Tăi”. David spune clar că nu vor ajunge niciodată spre faţa Domnului. „urîtu-i-ai pe toţi cei ce lucrează fărădelege”. În primi psalmi este des întîlnită această „cale a pierzării”. Este calea celor care ştiu poruncile şi regulile pe care trebuie să le respecte, dar le încalcă. Pe aceştia Domnului îi va scoate din calea drepţilor şi îi va aşeza pe scaunul pierzătorilor. Doar lucrătorii de fărădelege sînt vizaţi de David. Cum poţi lucra fărădelegea? Ai nevoie de un aliat puternic, minciuna. Ce vor păţi cei care mint? Vor fi pierduţi în faţa lui Dumnezeu. „Pe cei ce grăiesc minciuna, Tu îi vei da pierzării”.

„pe omul ucigaş şi viclean îi urăşte Domnul”. Aici se face o asociere care trebuie sa ne pună pe gînduri, să ne cutremure. David îl pune pe acelaşi nivel pe cel care minte şi este viclean, cu cel care varsă sînge, ucide. Fericitul Ieronim crede că omul păcătos, ucigaş, viclean, deşi urît de Dumnezeu, rămîne încă viu, adică este capabil de pocăire şi îndreptare; pe cînd omul minciunii, care nu e altcineva decît ereticul, e destinat pieirii, adică unei condamnări sufleteşti definitive, ca unul care se nimiceşte pe sine, şi-i atrage şi pe alţii către pieire.

Diavolul este viclean, iar omul se roagă: „Doamne, povăţuieşte-mă întru dreptatea Ta; pentru vrăjmaşii mei, îndreptează înaintea Ta calea mea”. În calea noastră spre mîntuire, vrăjmaşii noştri încearcă să ne deturneze de la calea cea dreaptă iar noi ne rugăm ca Domnul să ne păzească pe această cale îngustă şi plină de pericole. Există riscul ca vrăjmaşii să ne amăgească cu cealaltă cale, largă şi uşoară, dar care ne va duce in iad. Aceşti vrăjmaşi ai noştri au limba vicleană, plină de minciună iar inima lor este goală, plină de răutate. „Că nu este în gura lor adevăr, inima lor este deşartă”. Aceşti vrăjmaşi trebuie opriţi ca să nu îşi atingă scopul, de a ne deturna de la calea cea bună. Ei ne fac nouă rău, dar şi pe Dumnezeu îl amărăsc prin faptele lor. Poate simboliza această amăreală şi momentul în care Hristos pe cruce a primit oţet şi amăreală.

„Că Tu pe cel drept îl vei binecuvânta, Doamne”. După ce am înţeles în acest psalm care sunt fărădelegile, pedepsele, dar şi milele Domnului, aflăm aici că Dumnezeu ne va binecuvînta, cu o singură condiţie, simplă, să fim drepţi, să păstrăm calea, iar păstrînd-o vom avea Adevărul şi Viaţa. Iar în lupta aceasta grea cu vrăjmaşii, Dumnezeu prin bunăvoinţa Sa ne-a dat arma cu care sa luptăm, credinţa. „Cu pavăza bunăvoinţei ne-ai încununat”.

Note:

Lupta cu păcatul, protoiereu Grigorie Diacenko, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2016

Păcate şi virtuţi, Dimitrie G. Karahalios, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2016

Filocalia sfintei nevoinţe ale desăvârşirii, volumul I, Editura Humanitas, Bucureşti, 2016

Septuaginta, Cristian Bădiliţă, Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Editura Polirom, Iaşi,  2006

Poezia Vechiului Testament, Editura Institutului biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 2000

Biblia, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 2001

Mărturisi, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Editura Doxologia, 2009