Florile dor între oglinzi

Javal poartă joben pentru că

Merge prin el însuşi

Precum puişorul acela negru.

 

Undeva, există un deal albastru, băncuţe şi lupi,

Florile dor înăuntru,

Copacii dor de jur împrejur,

Soarele ninge.

Javal a ajuns la acel deal şi mi-a spus:

– Nu l-am găsit, a plecat de curînd,

În altă parte, unde există un deal albastru cu multe brînduşe,

Băncuţe şi lupi,

Iar soarele ninge.

Întotdeauna e în altă parte.

 

Javal e singurul care înţelege

Că florile dor înăuntru nostru.

 

Pianul cu heliu

Cînd am crezut că toate metaforele

Se sparg frumos în nechezatul disperat al unui cal,

Mi-a surîs dulcea mireasmă,

Sclipind suav a cobalt.

N-am ştiut de ce văd fluturi sonori.

Javal mi-a explicat rece, ca un asasin profesionist,

Despărţirile există pentru binele meu,

Totul e un miraj de nimicuri.

– Vei fi executat într-o joi, mi-a spus.

Într-o mie de zile de joi.

Am stat cu privirea pe rolete

Ascultînd nechezatul disperat al unui cal,

Suspendat în zîmbetul călăului meu drag.

Era ziua aceea nepedepsită,

M-am trezit cu o mulţime de disperări,

Javal mă urmărea discret,

Purta un joben cu şiret.

Pe jos erau tot felul de lucruri banale.

Flori peticite cu frunze,

 

Clape de pian îngălbenite

Cu mine prin aer şi heliu.

 

Ceas cu pagini albastre

Rusoaica din tren visează ghemuită de iubirile ei,

Javal o pîndeşte rece (cu privirea aceea)

Vrea să-i fure teama şi două cărţi albastre.

 

Rusoaica e iubita lui Javal, ea nu ştie,

În Siberia nu are de unde să ştie.

(Căldura e un fulg)

Întotdeauna e singură şi plînge.

(Nu mai ninge demult)

(O fi din cauza mestecenilor? Din cauza ceasului cumpărat în Vladivostock?)

Era întuneric de gară, întuneric de ora unu şi unsprezece minute.

Atunci s-a-ntîmplat.

 

Oare de ce Javal a furat o singură carte?

 

Teama ca o boare

“Există cuvinte albe albe, vreo cîteva albastre,

Nu ştiu să le pronunţ,

Dar le simt prin priviri, prin războaie.”

Aşa gîndea Javal într-o seară în jurul unui foc

Unde ardea o carte albastră necitită.

 

Cenuşa era fulg peste fulg,

Era teamă.

Atunci a aflat că tot ce ştie

E doar pentru el şi-o rusoaică

Şi nicio carte nu va putea explica,

Pentru că nicio carte nu simte.

(Doar focul de fulgi albaştri simte joia spre seară

O boare)