TINERI AUTORI :Mircea LUNGU

 

Povestea pe care aş fi scris-o

Citesc povestea de parcă aş fi scris-o

Chiar eu de pe genunchii de copil uitat

În poarta cărţii pe care a deschis-o

Gândind că nu-s tăioase filele ce-a dat

 

Şi că-nţelegerea acelui joc de chipuri,

– Iluzii nobile scăldând copilăria

Atât de istovită-n lumina de chibrituri

‘Nălţată-n grava, uitată lămpăria

 

Din odaia cu pleoape deschise cât să fugă

Misteriosul dor ce îi înclină fruntea – ,

E hrana unei vârste de rang înalt, o rugă

De-nvrednicire cu pasul fermecat în curtea

 

Caisului cu flori cum nările trufaşe

Umflate-s să orbească cerul mahalalei

Fără sfârşit. Deprins cu putrede cocoaşe

Purtate de corăbii sub velatura calei

 

Citi-voi, dar, povestea prinsă-n suple foi

Al căror freamăt lumesc îmi leapădă nisipul

Cum faptele lentilei cu iambul lor când prin odăi

Farul îmi mătură, în răsărire, chipul.

 

Pândeam poştaşul lunii

Cum m-aşteptam, întârzia răspunsul.

De vină, am gândit, o fi caligrafia

Care mă absorbise treptat sau măiestria

De a fi pus în gard – cioplisem doar – apusul!

 

Nu aveam slăbiciunea, ştiută, omenească,

De-a luneca-n fereastra pândind poştaşul lunii

Sau un lătrat din prundurile humii,

Scunda uitare turnată-n ţâţâna sufletească…

 

Astfel capul pe spate mi-l dam şi-n cui de lemn

Filele prinse – tocit soroc în lăudate iţe –

Te aşteptau, ca-ntr-o caretă cu biciul din nojiţe

Mirarea-ngândurată–avutul meu–s-o biciui ca un domn

 

Că vorba ocolită-n colţuri – astâmpăr mâniat

Ce-n scafele scrobite ca nişte trese, şpaletul

Şi-l ridică ziua judecându-mi sau regretul

De a-ţi fi scris – amplifică un vuiet scorburat,

 

Filtrează bruma în tăişul lat cum o gardină…

De vom reface arcul rupt al vorbelor, cumva,

Doar din detalii vom şti, de n-or întârzia,

– Prevăzătoare rotiţe – litigii fără vină…

 

Cum ştii, ţi-am scris. Dorinţa de noroc

Pe galantare n-aşteaptă-n forfotă solstiţii

Nici muşcătura spinului, aprinderea peniţii

Sau vreun solomonar când fumegă în ghioc…

 

Schiţez un semn, ca bărbatul, şi-adulmec pe cărări…

Să îţi iau urma cu drept de folosinţă-n dezlegări?