HAIKU
clopote botezate
cu limbi de carne
răsună
o pasăre de lut
cu inima strânsă
încă în noapte
pasăre albastră
frigul îţi frige
pieptul
pasăre cu pleoape de velur
foc îngropat sub zăpezi
sufletul tău
pasăre pe drumul către casă
aripile-ţi sunt grele
ca pământul
pasăre îngenunchiată
în lanurile de grâu
zace trupul tău zdrenţuit
miezul de noapte al grădinii
înmuiată-n apele Letei
ziua de dinainte încărunţi
clopot crud sub ape
o rază de aur prăfuit
soarele peștilor
rug de clipe suspendate
numai fructe amare
sub masca de vis
ghimpi în lâna oilor
de la o zi la alta
glasurile mieilor amuţiră
cârd de ciori în păr
cu ochi stins
soarele asfinţit
câini de lapte
în pâcla sticloasă a iernii
frumosul chip al nopţii
mușcară
șarpe de aramă
cu capul zdrobit
la capătul lumii
zace
arici putrezit pe caldarâm
furnicile
te duc cu ele în inima pământului
vulpi
spintecă noaptea
între înăuntru și înafară
spectre de păsări
în pacea îngheţată
a clipelor
viermi de fosfor
devorează orbitele îngerilor
zorii nu mai ţâșniră
în noapte rece și confuză
o mână deasupra focului
ce se stinge
în așteptare
un soare negru
deasupra inimii planează
voluptate nebună
liniștea furnicilor face să înflorească
miezul pământului
în propriile-mi flăcări
ard în lumea aceasta de la care
nimic nu aștept
o pasăre de pradă
în fiecare clipă
în mii de străluciri se sparge
beţia șarpelui euforic și real și ireal
în măruntaiele clipe
Totul este.