„Ginyu”, nr. 75, 30.07.2017

Este al douăzecilea an de când apare această publicaţie. De ani buni prezentăm şi noi, număr de număr, revista „Ginyu”/ „Pelerinul”, care apare în Japonia, la Fujimi, Saitama, sub egida WHA, şi oblăduirea lui Ban’ya Natsuishi şi Sayumi Kamakura.

Spicuim din sumar, mai multe book reviews (între care una semnată Chikubon, la Ban’ya Natsuishi’s World Dream: An Intensive Study of Selected Haiku, editată de Santosh Kumar, la Ciberwit.net, India, apoi una la 100 de Haiku by Ban’ya Natsuishi and Sayumi Kamakura (apărută la aceeaşi editură indiană), semnată de Shirley Bolstok, un meeting report semnat de Yoshihiko Furuta, un altul, The 20th Ginyu Meeting Report, de Sayumi Kamakura, eseurile lui Ban’ya Natsuishi şi Sayumi Kamakura, un grupaj de haiku în stilul caracteristic, al lui Ban’ya, Expandable, şi un altul, The „Ra” of „Sayonara”, al lui Sayumi, semnează grupaje de poeme Casimiro de Brito, Baja Lukin Saitović (Serbia & Roma), Jisei Shimizu, Shin’ichi Suzuki, Hinako Fukuoka, Toshio Kimura, Hideki Ishikura, Yutaka Hasegawa, Bakuin Shinto, Ryuji Yamagishi, Yoshishiko Furuta, Tateo Fukutomi, Yoshitomo Abe, Kunihiko Saito ş.a. În final, cîteva anunţuri şi Ginyu Haiku Gallery, cu poeme selectate şi comentate de Ban’ya (poeme de Bill Cooper, Anna Cates, Lavana Kray, Pawel Markiewicz).

Cîteva poeme (ca de obicei, avem în vedere în aceste traduceri mai ales autori pe care nu i-am mai prezentat cititorilor noştri): „oraşul cort/ noaptea asta privim/ luna” – Willie R. Bongcaron (Filipine); „Acoperişuri înzăpezite/ Fumul tulbură/ Sunetul tăcerii” – Baja Lukin Saitović (Serbia & Roma); „rima şi ţurţure/ filozofez/ despre degerătura ta” – Pawel Markiewicz (Polonia).

 

*

The 20th Anniversary. 50 Haiku Calligraphy Works by Regular Contributor to Ginyu, editor: Ban’ya Natsuishi, English translation: Ban’ya Natsuishi  and Eric Selland, Tokyo, Japan, 2017

O iniţiativă frumoasă a revistei „Ginyu”, care face un dar pentru un număr de autori care au publicat cu regularitate în ei 20 de ani de existenţă a acestei publicaţii. Volumul cuprinde cele 50 de caligrafii, apoi poemele în limbile japoneză (de altfel toţi autorii sunt japonezi) şi engleză.

Din păcate nu putem reda toate caligrafiile (50 în total, unii autori, începând cu Ban’ya şi Sayumi, au mai multe poeme selectate) şi frumuseţea trăsăturilor de penel din acest volum bibliofil, frumos şi ca iniţiativă, şi ca realizare tipografică, design.

Ca un omagiu al revistei noastre, oferim câte un poem al fiecărui autor antologat, pe care le-am tradus în română: „un nor de furtună lunecând/ pe povârnişul muntelui/ pianissimo” – Ariyo Asada; „Spre Delhi,/ mergând spre o mică staţie de autobuz/ din apropiere” – Yoshitomo Abe; „Curaj să faci/ încă un pas înainte – rândunelele zboară” – Maki Osato; „Chiar şi în vremurile/ pline de iubire/ nici o reconciliere” – Nobuyuki Kawaguchi; „Căutând locul însorit în cer/ un copac ginko/ calcă apa” – Kei Kinjo; „O voce sau vântul vestejind copacii/ nu pot atinge/ fundul mării” – Tsukako Shiraishi; „Vântul suflă/ dinspre soţia mea/ recuperată din boală” – Bakuin Shinto; „Un deget ridicat/ e un deget solitar –/ praful verii” – Shin’ichi Suzuki; „Prietenul meu Ryu/ exersând/ cu o cicadă în cap” – Ippei Takahashi; „Suspinele unui elefant/ gândind profund/ sunt în trei culori primare” – Shizumi Takahashi; „La volan/ ratăm un tunel/ pentru o friptură arsă” – Yume Takahashi; „Focul mistuie un câmp/ pictând o faţă neagră/ Pe Podişul Deccan” – Chikubon; „Florile cosmosului –/ chiar şi singuri/ suntem împreună ziua asta” – Midoriko Nagisa; „Locuind cu mama/ ea completează un chestionar/ ocupaţia: femeie bătrână” – Hashow Hasegawa; „Totul/ e întunecat noaptea/ mai puţin o camelie ruptă de nea” – Yutaka Hasegawa; „Sticlă spartă/ de o briză –/ un curcubeu dizolvat în apă” – Yoshihika Furuta; „Martie acesta/ ştiu că ai/ propriul orizont” – Hinako Fukuoka; „Adânc/ şi mai adânc în noaptea/ anemonei” – Kyoko Matsumoto; „Hibernarea:/ sărbătorirea/ vieţii pe care o am acum” – Somin Yoshida, şi, în final; Ban’ya Natsuishi: „Sub copacii verzi/ omul e un submarin/ graţios”; Sayumi Kamakura: „pescăruşi/ dacă sunt un cuplu/ driftingul lor e agreabil”; şi Toshio Kimura: „un mic altar/ undeva înlăuntrul trupului meu/ în lumina obscură”.

*

*              *

Între 19-21 aprilie am participat la mai multe manifestări la Constanţa (la Uniunea Democrată a Tătarilor din România, la o activitate a cenaclului „Mihail Sadoveanu ş.a.) dar şi la a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Haiku-Haiga/ Haiku Şcolar (care a avut loc între 21-25 aprilie). Dat fiind că este un eveniment internaţional, care a avut loc în România, începând cu numărul anterior am prezentat cărţi şi reviste primite cu această ocazie. În acest număr continuăm şi acest demers.

*

Upstate Dim Sum, a Biannual Anthology of haiku and senryu, nr. 2015/ II şi 2016/ I (ambele cu haiga de Ion Codrescu), New York, SUA

Mi se pare de remarcat că există oameni care se întâlnesc într-o cafenea, într-un restaurant, şi legat de/ sau mai ales pentru a comunica în şi prin haiku. Aşa e în cazul de faţă, când cei din 9 Route Haiku Group se adună o dată pe lună în restaurantul Tai Pan, de pe Route 9, în Halfmoon, New York şi, în timp ce mănâncă dim sum, compun haiku şi senryu. Apoi le discută, le revăd şi le publică în astfel de numere de revistă (cu ISSN) care apar de două ori pe an.

Primul număr pe care-l semnalăm aici, de fapt al doilea pe anul 2015, este unul, citim, neobişnuit faţă de altele din alţi ani (spune J. Stevenson, şi explică şi motivele, ţinând de felul de a fi al grupului, de nişte aspecte legate de program, de Haiku North America 2015 ş.a.) – în loc ca în mijloc să fie poemele unui oaspete acum este un nijuin renku (despre formele de poezie colaborativă de sorginte niponă şi tipologia lor am scris în detaliu în numărul din primăvara lui 2011), care şi el e rezultatul unor vizite la Onawa, la Paul MacNail, şi…

Poemele sunt semnate de membrii grupului: Hilary Tann, John Stevenson, Tom Clausen, Yu Chang. În primul număr pe 2016 oaspetele este Scott Mason, ale căror texte se află, conform regulii uzuale, la mijloc. Citim că este doar a treia oară în cei 16 ani de întâlniri când poetul oaspete vine chiar în restaurant şi-şi prezintă poemele (ceilalţi doi au fost William J. Higginson – John Stevenson îşi aminteşte că acesta spunea: „What is the purpose for haiku? Haiku is for sharing” –, şi Paul Miller).

Este greu de spus că poemele sunt „în trendul” în care se scrie în SUA, pentru că autorii americani compun, de fapt, într-o gamă foarte variată, de la liniile care mai amintesc, la unii, de „clasic”, fie tematic, mai rar formal (cel puţin în unele privinţe/ prin unele elemente), la stilul mai „frecventat”, inovativ şi în ce  priveşte aspectele formale, şi cele tematice. (Nu este prima dată când prezentăm creaţii ale autorilor americani, din SUA sau Canada, aşa că cititorii noştri deja sunt familiarizaţi.) Exemplele pe care le voi transpune în română pot ilustra cele spuse mai sus: „hotărârile de anul nou/ o spatulă pentru glazurare/ licăreşte în sertar”; „un câmp de maci/ incluzând dar nefiind limitat/ de maci” – Scott Mason; „visul acela/ acum/ homeless” – John Stevenson; „două gâşte şi aerul se umple de sunete” – Hilary Tann; „aşa multe frunze/ aleea/ devine neclară” – Tom Clausen; „doc plutitor/ un selfie/ cu stelele” – Yu Chang; „Valentine’s day/ păstrăm bradul de Crăciun/ pentru altă săptămână – Yu Chang; „nici/ un sfârşit/ pentru/ nu/ e de ajuns” – John Stevenson, 2016; „o veche iubire,/ nepoftită,/ neschimbată” – Tom Clausen; „albastru ceresc/ ştiu că vei reveni/ cândva” – Yu Chang, 2016; „California rezervor de vise” – John Stevenson, 2016; „înainte de zăpada iernii/ păstrez în minte/ culorile pământului” – Hilary Tann; 2016; oglinda din camera de odihnă/ nu mă/ convinge”; „performanţă fabuloasă/ mă simt/ aşa rău” – J. Stevenson; pasăre timpurie/ încearcă toate scaunele/ din jurul mesei” – Yu Chang.

(Citind aceste poeme m-am gândit că nu e rău să ne amintim, cum am făcut mai de fiecare dată când a fost nevoie, că, în cazul unei „translaţii” dintr-o limbă în alta, există în subsidiar şi o dezbatere şi relativ la traducerea „tehnică” versus poetică, la felul în care se poate „transpune” dintr-o cultură în alta/ reda bagajul cultural, în privinţa unor texte, unor înţelesuri, poeme, cu eventualele necesare explicaţii conexe care ar putea îngreuna lectura foarte mult, mai ales dacă este cazul scrierilor poetice. Fără a insista prea mult în acest sens, sunt „exemple” multiple în ce priveşte şi stilul/ aspectele formale – număr de „silabe”, maniera de folosire a kigo/ keywords, kireji, tematică, elemente de stilistică/ vocabular etc.; sigur, nu aşa de complicate pot fi lucrurile cu poemele redate aici, dar ştim că haiku nu e întotdeauna „simplu”; ne amintim, între altele, că, nu de mult, scriam despre un text privitor la trendurile în traducere, de Barbara Casterline, Kō autumn-winter 2010)

Mi se pare un demers interesant, de ştiut pentru cititorii noştri, din mai multe perspective, începând cu faptul că membrii grupului şi invitaţii lor (în 2003, la numărul al doilea, a fost Ion Codrescu care, iată, în cele două prezentate acum, a colaborat cu haiga), fie că sunt membri ai Asociaţiei nord-americane de haiku sau nu, cunosc felul în care se discută despre/ se scrie haiku/ lirică niponă, acolo, cei mai mulţi probabil în detaliu. Citindu-le poemele putem vedea, în timp, şi cum s-a nuanţat percepţia asupra a ce înseamnă şi cum se scrie haiku în comparaţie cu modul „clasic”, cel puţin în America, dar ştim că asta înseamnă mai mult de atât. În al doilea rând, America este una dintre zonele cele mai „mobile”/ inovative (lucru discutat, după caz, şi în articole/ studii/ interviuri la temă de-a lungul timpului), fapt reflectat şi în revistele care apar sub egida Societăţii Americane de Haiku sau nu.

 

*

Clelia Ifrim, Când lumina e o pasăre la geam. Eseuri despre haiku şi genuri înrudite, cuvânt pe coperta a IV-a: Mircea Petean, coperta I – cu o caligrafie de Mamoru Nakanishi, poet şi maestru caligraf, Editura Limes, Floreşti, judeţul Cluj, 2016, 78 p.

Este o carte cu eseuri pe teme diverse, conexe cu micul poem haiku, cu autori şi cărţi ale lor, scurte comentarii plecând de alte ziceri ale altor autori marginea unor volume, apoi urmate de consideraţii legate de poeme faimoase – de pildă în Sunetul cascadei, în care pleacă de la David Burleigh şi un text al său din revista „Kō” despre Kasegawa Kai, A sărit broasca lui Basho în vechiul lac?, ajunge la faimosul „furu ike/ kawazu tobikomu/ mizu no oto”. Sau despre poeţi mai puţin cunoscuţi, poate, la noi, cum este scurtul eseu despre Oaki (Ogawa Shushiki) sau cel despre Murakoshi Kaseki, care trăieşte într-o leprozerie (numită atât de frumos! – „Portul ierbii”). Ori subiecte mult discutate de autorii de gen – de pildă metafora (sau alte figuri de stil, de exemplu comparaţia sau, pe alt palier, aluzii, sugestii ş.a.) în haiku, care, deşi este mai puţin recomandabilă, este, totuşi, folosită chiar şi de maeştri – Clelia Ifrim dă şi ea exemple în acest sens. Despre moduri de traducere, despre lucrurile care sunt şi „reale” şi „ireale” în acelaşi timp în haiku (A scrie despre lucruri reale), despre fotografii, despre…

Una peste alta o carte cu texte care pot fi de interes pentru cititori, unele fiind „călătorii” pe „drumuri” mai puţin bătute, dar care spun ceva amatorilor/autorilor de gen, scrisă de o autoare cunoscută, atentă la detalii, dar şi la „peisajul” „macro” a ce înseamnă/ cum se scrie/ se traduce haiku.

 

Alte cărţi primite la festival

*

Anastasia Dumitru, Calea Luminii, cuvânt înainte: M. Chelaru, coperta: Constantin Grigoruţă, Editura Sympoesium, Iaşi, 2017, 378 p.

Cu ceva ani în urmă scriam despre începuturile relaţiilor diplomatice dintre România şi Japonia o „poveste” (legată prin oamenii implicaţi şi de meleagurile ieşene) începută în 1902, dar concretizată de facto abia în 1922.

Acum, Anastasia Dumitru publică acest volum şi cu ocazia sărbătoririi, în 2017, a 95 de ani de la acest eveniment, dar şi cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la fondarea Societăţii de Haiku din Constanţa.

Sunt însă şi multe altele de notat relativ la această carte, legat de cele spuse mai sus, dar mai ales de activităţile desfăşurate sub sigla Societăţii de Haiku din Constanţa (autoarea reaminteşte caracterul de „voluntariat intercultural” al membrilor) şi a revistei „Albatros”, dar nu numai.

Putem încadra textele din acest volum în câteva „direcţii” – de la ce înseamnă Japonia (cu literatura care are la activ două premii Nobel, dar şi cu accent pe poemul haiku, cultura felul de a fi al japonezilor, un accent pe ideea de „zen” etc.) în viziunea românilor/ a cititorilor/ elevilor români, cum este percepută/ înţeleasă literatura japoneză la noi, apoi o secţiune mai cuprinzătoare are în vedere proiectele care ţin de Dobrogea, de Societatea de Haiku din Constanţa – fondată de Ion Codrescu nu mult după ce a apărut cea din Bucureşti –, revista „Albatros” şi oamenii implicaţi în acestea (cu repere din istoria haiku-ului în Dobrogea, activităţile legate de elevi – haiku în şcoală, creaţii ale elevilor, concursuri pentru elevi cu caracter local/ naţional şi internaţional ş.a. – parte cu caracter de pionierat la noi) dar şi unele proiecte interculturale/ internaţionale (amintim doar Interculturalitate româno-japoneză, finalizat şi prin publicarea mai multor antologii de poeme ale elevilor, concretizat, în cifre, dincolo de cărţile rezultate, şi astfel: între 2008-2010 au participat peste 5000 de elevi, 484 de cadre didactice ş.a.). Pe de altă parte, în eseurile sale, autoarea aminteşte, cu detalii funcţie de situaţie, despre acestea, dar şi altele, analizând punctual reviste, cărţi, proiecte editoriale (uneori cu ilustraţii, tabele ş.a.), (şi prin discuţii cu) personaje/ personalităţi implicate, aspecte care ţin atât de istorie, cât şi de prezent etc. Şi, de asemenea, nu uită nici de sesiunile de colocvii şi festivalurile internaţionale pe teme de lirică niponă organizate de aceeaşi oameni din urbea tomitană, care colaborează cu/ invită la acestea şi colegi din ţară.

Anastasia Dumitru, implicată în multe din aceste proiecte şi în calitate de dascăl, dar şi de autor/ editor, le cunoaşte pe multe şi ca participant direct, alături de Aura Văceanu, Alexandra Flora Munteanu, Radu Patrichi ş.a., sau, mai către zilele noastre, Mirela şi Nastasia Savin, dar şi alţii care au organizat, în afara celor spuse mai sus, întâlniri, colocvii, festivaluri naţionale/ internaţionale.

O carte cu un sumar compozit, bogat, în care autoarea vorbeşte despre acest fel de „punte” între două culturi, ale României şi Japoniei, care au atâtea de oferit fiecare una alteia, şi împreună lumii întregi, sprijinită (şi) pe pilonii micului poem haiku, „sub zodia zen”, cum s-a construit şi se construieşte cu atenţie, cu migală, dar şi cu generozitate şi eforturi. Nu în ultimul rând este un fel de a privi ce înseamnă conceptul de interculturalitate (nu uităm aici specificul aparte al Dobrogei, legat şi de minorităţile care convieţuiesc aici), în viziunea sa şi a celor care au contribuit la punerea în fapt a proiectelor de management educaţional ilustrate în aceste pagini.

 

*

Iulius Preduşel, Poezia românească şi primul război mondial. Conştiinţa de luptă a tuturor românilor, prefaţă: Alexandra Flora Munteanu, Editura Nex book, Constanţa, 2015, 188 p.

Între volumele pe care le-am primit participând la diverse activităţi în Constanţa, în acelaşi timp cu festivalul de haiku, sunt şi trei semnate de Iulius Preduşel, fost cadru militar, care a studiat „pe cont propriu”, autodidact, pentru a putea scrie (şi) aceste cărţi. Le semnalăm pe scurt, dat fiind specificul rubricii.

Primul, despre care vorbim în acest număr, este, într-un fel, şi o selecţie, o carte compozită, în care sunt redate, în contextul unor comentarii ale lui Iulius Preduşel legate de viziunea sa asupra istoriei, felului în care au marcat-o diverse personalităţi din diferite epoci şi cum s-a reflectat acest aport în creaţiile poeţilor, cum s-au petrecut lucrurile în acele vremuri de sacrificii şi lupte crâncene ş.a., faptele unor eroi „oameni obişnuiţi” sau personalităţi, dar şi argumentări ale modalităţii de alegere textelor, „114 poezii şi 23 de frânturi de versuri”, unele cu autori (parte dintre ele mai puţin sau cvasi-necunoscute publicului larg), altele populare.

Structura cărţii: Cap. 1 – Poezia românească şi Primul Război Mondial. Conştiinţa de luptă pentru unirea tuturor românilor, 2 – Primul Război Mondial. În inimile şi sufletele poeţilor români, 3 – cinstirea, omagierea celor căzuţi în Primul Război Mondial.

Dincolo de unele aspecte asupra cărora se poate discuta, ori de modul în care a fost alcătuită, am dorit să semnalez cartea şi pentru că, deşi nu ştiu dacă este „probabil singura încercare” de acest fel, cum spune Iulius Preduşel, e de subliniat ţelul pe care şi-l propune, anume să ilustreze, astfel, dorinţa de unire a românilor şi cum s-a manifestat ea şi în gândurile şi faptele celor care au trăit atunci, şi în poezie/ creaţia literară, cultă sau nu.

 

Pe scurt din reviste

„Constelaţii diamantine”; „revistă de cultură universală”, fondată la Craiova, în septembrie 2010 (apare lunar).

În nr. 1 (77)/2017, anul VIII, citim, la p. 29, un grupaj în română şi franceză, Iarna în haiku şi tanka, de Paula Romanescu (căreia mulţi autori de haiku îi datorează versiuni în limba franceză la poemele lor).

În nr. 2(78)/2017 – la p. 29 citim un grupaj intitulat Iubirea în poemele haiku, Poeme selectate de Valentin Nicoliţov (colaborator mai vechi al acestei publicaţii) din antologiile române de haiku.

În numărul 4(80)/2017 citim un text (dintr-o „serie” despre viziunea autorului privind „Umanismul confucianist şi misticismul daoist, cei doi poli între care a oscilat îndelung filosofia chineză”; în numerele 74, 76, 77, 78, 79 – Confucianism, Daoism, Maoism, Legism, Neodaoism, Budism) semnat de George Petrovai (care, chiar dacă nu se referă direct la Japonia, poate fi de interes pentru cei care vor să înţeleagă mai bine această zonă): „Neoconfucianismul”.

În nr. 6(82)/2017 găsim un articol amplu, pe 3 pagini (34-35-36) semnat de Vasilica Grigoraş despre cartea lui Cezar Ciobîcă, Petale în vânt, la p. 59 avem şi un grupaj de epigrame ale lui Ion Marinescu, care a publicat şi cărţi de lirică niponă, Florentin Smarandache scrie despre o călătorie a sa în Insulele lui Galapagos şi Iguanele lui Darwin.

 

*

„Litere euxine/ Literas Ponti”, numărul 1, ianuarie martie 2017; nr. 2/ aprilie-iunie 2017

Semnalăm aceste prime două numere al revistei „Litere euxine”, subintitulată „Revistă trimestrială de imagine a Cenaclului Mihail Sadoveanu” (fondată de coordonatorul cenaclului, Aurel Lăzăroiu), care apare la Constanţa.

În primul număr (în sumar: interviu, debuturi, sondaj, recenzii, texte ale autorilor constănţeni, portret de autor ş.a.) am întâlnit mai multe referiri la lirica niponă, după cum şi la autori ale căror creaţii le-am semnalat în revistele ieşene sau/ şi care au publicat deja în „Poezia” (Olga Duţu, Guner Akmolla, Laura Văceanu, Alexandra Flora Munteanu, Mirela Savin, Ana Ruse, Diana Dobriţa Bâlea, Taner Murat ş.a.).

În al doilea număr Olga Duţu scrie despre Eminescu şi „Convorbiri literare”, dar şi despre aniversarea a 150 de ani de la fondarea acestei importante reviste, apoi avem un „Univers haiku” – poeme de Radu Patrichi, „Profil de autor”: Mihaela Cojocaru, poezie de Daniela Varvara, la rubrica „Umor” – Dan Norea ş.a.

Sperăm să avem prilejul să semnalăm multe alte numere ale „Literelor euxine”.

 

*

„Dobrogea culturală”, anul VII, noiembrie 2016, anul VIII, mai 2017

În cele două numere ale revistei, care apare semestrial, sub egida Ligii Scriitorilor Români, Filiala Dobrogea, şi conducerea lui Alexandru Birou, întâlnim, fie în consiliul editorial, colegiul de redacţie, fie între semnatarii textelor, mai multe nume de autori de lirică de sorginte niponă – Alexandra Flora Munteanu, Dan Norea (care publică şi nişte senryu), Mihaela Cojocaru, Olga Duţu. Sunt poezii, portrete de autor, note de lectură, articole de pe teme diverse – de la 100 de ani de la intrarea României în Primul război mondial, bătălia de la Mărăşeşti, Republica Moldova – o Românie de dincolo de Prut, la altele de rezonanţă locală/ dobrogeană sau legate de istoricul/ tradiţiile minorităţilor de aici, cum este cazul, de pildă, articolului despre coniacul armenesc „Ararat”, semnat de Arşaluis Sarchisian Gurău, călătorii – Floarea Cărbune despre drumul său spre Japonia, arheologie/ istorie – statuia şarpelui Glykon şi diverse „conexiuni” în viziunea lui Iulius Preduşel, sau de confluenţe culturale – despre Publius Ovidius Naso sau Eminescu la centrul cultural Yunus Emre scrie Vasilica Mitrea.