În numărul de vară am început publicarea poemelor invitaţilor la Cenaclul USR, Filiala Iaşi, coordonat de redactorii şefi ai publicaţiilor „Convorbiri literare” (Mircea Platon) şi „Poezia” (Marius Chelaru). Până acum au citit: Dorina Stoica, Ştefana Sârbu, Diana Diaconu, Laura Catrinescu, Paul Mihalache, Dorina Stoica, Ştefana Sârbu, Oana Hemen, Luminiţa Potârniche, Stela Crăciun.

În acest număr poeme semnate Steluţa Serea-Crăciun.

 

Steluţa SEREA-CRĂCIUN

Călătorie

Eram în trenul meu
mulţumită că am un loc la geam;
îmi îmbunătăţeam calitatea vieţii
citind o carte.
Timpul aţipise tihnit pe umăr;
priveam din când în când
pe fereastră
copacii de aur
imprevizibili şi fugari
– între ei şi mine
ecranul de sticlă.
Când trenul meu s-a oprit
într-o gară oarecare,
în celălalt tren
ce aştepta, alături,
să plece în altă direcţie,
îţi puseseşi ochelarii
peste cartea deschisă
şi priveai pe geamul tău,
absent şi uşor dezabuzat.
Pentru un moment,
privirile noastre s-au întâlnit
înălţând o punte
pe care sentimente
au pornit amestecându-se
într-un fluid zvâcnind în inimi.
Timpul s-a trezit
şi, uşor descumpănit,
a încercat să întârzie clipa…
Apoi trenul meu s-a pus în mişcare;
am reluat lectura cărţii
mulţumită că am un loc la geam.
Timpul – pasăre înţeleaptă,
s-a aşezat iar pe umărul meu
aţipind.

 

Aventuriera

Sunt o nestatornică,
deşi mă învârtesc mai tot timpul
în aceeaşi tigaie.
Cine mă vede se şi miră:
cum de-o fi femeia aceasta
atât de previzibilă?
Face drumuri scurte,
fix pe acelaşi traseu,
la aceleaşi ore,
de parcă s-ar teme
să nu sară de pe şine.
Demult, în târg,
era un singur autobuz
cu plăcuţa:
gară – centru – obor;
aşa e şi ea,
doar că n-are plăcuţă…
Habar n-au aceştia
ce aventurieră sunt,
ce călătorii incredibile fac eu
şi că sunt mai tot timpul plecată.
Doar trupul rămâne
pe pilot automat
să facă zilnic aceleaşi mişcări
pentru derutarea altora.

 

Bătrânul din exil

Stă bătrânul în cuşca cenuşie,

fără aer,

stă, fie vară fie iarnă,

încălţat cu ciorapii de lână

pe gresia rece

ca piatra pe mormânt.

Respiră puţin şi rar

ca să nu supere.

Mai iese în pragul blocului,

se uită în zare, tare ar mai vorbi

cu vecinul Ion

dar a plecat de mult.

Ar întreba el multe:

dacă s-au copt prunele,

(oare cine le mai adună pentru ţuică?)

câte tone de grâu au ieşit la hectar

(că la televizor arată doar grozăvii)

oftează şi intră în casă.

Mănâncă în singurătate

o bucată de pâine cu salam.

Şi ce poftă îi e

de nişte mămăligă cu lapte!

– De, gusturi de ţăran,

pufneşte nora.

Bătrânul îşi scutură

frunzele de pe umeri

şi se culcă pe pătuţul din bucătărie

visând că zboară

peste un lan înflorit

de floarea-soarelui

dincolo de care îl aşteaptă

păscând liniştit caii.

 

Pâinea

Luaţi şi mâncaţi această pâine,

ea este truda mea,

spunea bunica,

punând  cu un fel de evlavie

în mijlocul mesei

pâinea rotundă

ca cerul şi pământul.

Abureau ochii ei mici, albaştri

– erau lacrimi,

sau erau picurii aceia arşi

ca tămâia

în zilele de seceriş?

Noi rupeam cu lăcomie bucăţi mari

iar firimiturile se înmulţeau

hrănind toate păsările cerului.

Pe spatele pâinii, liniştit,

semnul crucii.