Şarpele şi pasărea
Când şarpele se-mplătoşa
Cu mii de straturi de tăcere,
Când întunericul vuia
Făcând din suflet o părere,
Pe cerul fisurat de nemişcare
O pasăre-nsetată de cuvinte
Se-naripa şi-n fâlfâit de soare
Spre şarpe-aluneca în minte.
Şi-a lor iubire temătoare
Într-o fantasmă a-ngheţat:
O pasăre şerpuitoare
Alături de un şarpe-naripat.
Deznădejde
El era zmeu înălţat
când nu bate vântul.
Ea era ocean îngheţat
pe care-l topeşte cuvântul.
El era tăcere ce nu se ostoaie,
Ea era flacără ce creşte în ploaie.
El era totul, iar ea nimic,
El era soare adunat într-un spic.
El era nemuritor,
Iar ea trecătoare.
Nu există de sus ajutor,
Cerul e doar o culoare.
Îngândurare
Soarele se usucă şi se desprinde de cer.
E negură în sufletul ei.
Gândurile galopează nebune şi pier
Ridicate în eterice şei.
Doar unul singur nu se poate rupe de minte
Şi-o înconjoară ca-ntr-un inel.
Nu mai visează la două nespuse cuvinte,
Ci numai şi numai la el.