SONETUL COPILĂRIEI (I)

Copilule naiv, frumos, unde eşti?

Te văd prin ceaţă statuie de sare,

Din raiul dulce, chipul îţi răsare.

Vino mai aproape ca să-mi povesteşti!

 

Ieşi iar în lumină, pe cea cărare

Din acel tărâm de pace şi poveşti,

De visări şi întâmplări împărăteşti,

Viscolit de culoare şi mirare!

Primara stare, fă-o să învie,

Satul Beţeşti şi casa părintească,

Pădurea şi Bistriţa aurie,

 

Minunile ce veneau să te-mbie!

Cine-ar putea – întrebare firească –

Pierdutul paradis să-l mai găsească?

 

 

SONETUL FERICIRII

Anotimp cu soare-i orice iubire,

Dansează sufletu-ţi cu pasărea-n zbor,

Răsar noi stele pe cer strălucitor,

Planetele toate îşi ies din fire.

 

Galaxiile cântă în do major,

Clipa se lăţeşte-n nemărginire,

Nu contenesc astre să se mire,

Horă largă-i bucuria tuturor.

 

Trăieşte-ţi dragostea cu-nverşunare,

Fii onorat de sacralitatea ei,

Împodobeşte-o cu mărgăritare,

 

N-o lăsa să îngheţe în tipare,

Învaţă şi-otrava iubirii s-o bei,

Dacă-i nevoie, intră-n cuşca cu lei!

 

 

SONETUL SATULUI NATAL

Pe vechi ţărmuri inundate cu poveşti,

Cu doruri şi visuri pavimentate,

Puzderii, se răsfaţă, de sate,

Dar numai unu se numeşte Beţeşti.

 

Pace-ţi oferă şi seninătate,

Numai aici, veşnicie dobândeşti

Şi salbe cu amintiri copilăreşti;

Nu-l dau nici pe o mie de palate.

 

Căsuţe-acoperite cu şindrilă,

Livezi întinse în vecinătate,

În orice cerdac se toarce o idilă,

 

Istoriei completându-i o filă.

Pe culme, ii şi bundiţe-nflorate,

Colo se joacă polca pe furate.

 

 

SONET CU PARFUM

Iubito cu gleznele de chihlimbar,

Torsul, armonie beethoveniană

Cu dulce mireasmă de havaiană,

Exult, că nu te-am aşteptat în zadar!

 

De unde-ai luat părul de castană,

Gâtul de egretă, zâmbetu-ţi hoinar,

Ochii, două boabe de mărgăritar,

Piosul cuget fără de prihană?

 

Din ce nouă galaxie mi-ai venit

Învăluită-n parfum de trandafiri,

Prin sângele cald să-mi curgi necontenit?

 

Cum de-ai aflat că eu îţi sunt cel menit?

Tu, născătoare a unei mari iubiri,

Ce farmece-ai combinat să mă inspiri?

 

SONETUL ÎMPĂCĂRII

În ochii tăi văd mii de baionete,

Parc-ai strâns ură de-o întreagă viaţă.

Otravă în borcanul cu dulceaţă,

Capul Gorgonei, ţi-l zăresc prin plete.

 

Să fi făcut cumva vreo boroboaţă?

Ştii bine că nu-mi prea plac alte fete,

Privirile lor nu pot să mă-mbete,

Gându-mi este doar la propria-mi soaţă.

 

Panteră crudă, tu suplă felină,

Alungă-ţi astă sumbră supărare!

Scumpo, eu nu mă ştiu cu nicio vină,

 

Fii calină, fii cum te ştiu, divină!

Iubi, de mă urăşti aşa de tare,

Otrăveşte-mă cu o sărutare!