E vară

Mi-e dor de un cuvînt pe care nu l-a rostit încă nimeni; un cuvînt pe care nu i-a visat încă nimeni. Aş vrea să deschid cu el gura veche a trandafirului. Scot apă. Mă uit în fîntînă ca în istorie. Strig şi mi se răspunde. Vîntul suflă curat dinspre munţi. Te poţi vedea în el ca într-o oglindă curată. Un miros magic de brad răzbate pînă departe. Îmi notez o idee tocmai pe el. Trandafirii sînt roşii de dragoste. Unul m-a întrebat naiv de tot: „E adevărat că aiurea există un război al trandafirilor?” N-am ştiut ce să-i răspund. Trec prin ploaie descoperită ca într-un ritual. „Melcul din palma unui copil preţuieşte mai mult decît argintul lumii”, gîndesc. Floarea-soarelui sfîntă îmi întinde faguri de miere. Lanul de grîu fără margini, mi se pare că sclipeşte ca o zi fericită din viaţa unui poet, Clar şi profund, lipită de cer, ciocîrlia cîntă farmecul vieţii. De firul subţire de aur al viersului său pare că atîrnă pămîntul întreg. Ridic mîna , nu pentru a cere cuvîntul, ridic mîna după un măr. Un măr roşu de vară, roşu ca focul sau ca macul. Îmi văd umbra răsturnată prin ierburi. M-aş putea culca pe ea fără remuşcări – e seară. Cerul creşte, mărit de cîntecul greierilor. Stelele de pe cer, necunoscînd pribegia, popasul calea-şi urmează. Ferestrele casei deschise în univers. Simţi că trăieşti. Te uiţi la teiul înflorit din grădină, ca să uiţi. Rupi un trandafir,

De ce? De ce? Dacă te întorci în durere, adu-mi priveghetoarea făgăduită din tei! Adu-mi-o împreună cu ramura pe care cîntă! Prea repede nu veni, pasărea nu stîrni! Prea încet nu păşi, frunza-i va îngălbeni!

A venit vara! Umbra sufletului tău, pe tăcerea inimii mele s-apleacă în chip de spice de aur. A venit vara-umbra sufletului tău pe tremurul inimii mele, în chip de măr se clatină. În jur miresmele plutesc, cuvinte de dragoste nerostite, dulce pacoste…

Pe verdele vîntului suie din nou gîndurile. Pe grîu plaiului tace pasărea glasului. Cineva trece grăbit prin pădurea apropiată. Cu ochi de rouă un verde nu mai vede. În copil mă preschimb. Mă ascund după o rază de soare, după spic, după o fragă. Dacă te socoteşti bine, te poţi ascunde după un iepure ce aleargă în umbra unei albine. Te poţi piti după un sloi de aur, după un brad, după un cîntec străvechi de voinic. Vrei să trăieşti ce încă nu ai trăit.

Cuvinte de dragoste, dulce pacoste, sună iar gîndului. Un stol de lacrimi trece grăbit deasupra sufletului rănit. Sîntem săraci de mîngîiere. Cu ochii limpezi de lumină, privesc un copil în pridvor. Întinde spre ploaia ce vine o mînă ca un ram ce nădăjduieşte înmugurirea. O femeie aproape nudă, după geamul

fără perdea, se piaptănă ca o stea. Ploaia murmură în zare, curcubeul sus răsare. Mă odihnesc. E multă mireasmă şi linişte de vară. Numai apa mai tremură în munţi, iar spicele se clatină pe cîmp.

Cu numele tău îmi stropesc ochii, din floarea de tei.

îmi adun cuvintele pe care aş vrea să ţi le spun. Dar tac. Scriu.

Pasăre de-o clipă

Vrînd să-mi omor pe nesimţite timpul, am luat oglinda şi am privit-o bine. Am rămas uimită văzînd că timpul, el mă omora pe mine. Era o crimă surdă, înfăptuită cu premeditare. Am azvîrlit oglinda la o parte, să nu-l văd cum înaintează. Dar ea s-a spart şi-n cioburile sale l-am văzut cum rîde şi înaintează. Se pare că lucrurile lumii acesteia sînt bătute de vînturi ca trestia, doar iubirile stau drepte în bătaia vîntului şi aşteaptă. Desfăcute de toate ispitele îşi închid cu grijă aripile; de acolo, din vîrful catargului, sînt stăpînele urgiei şi ale largului. Niciun val nu le abate privirile, niciun sunet le curmă rotirile. O frunză pluteşte în derivă, iar tu încerci să dai un înţeles iubirii absolute. Printre pîclele moi ce le scutură, numai părul de aur în vînt le flutură. Împrejurul lor toate furtunile răscolesc cu sete genunile. In zadar sînt cu toatele, pînă la urmă scad şi apele. Dacă vei trece, însă, pe cealaltă parte a sufletului, vei găsi păduri dormitînd sub spuza stelelor tomnatice. Înarmat cu vaste bolţi de linişti, nu vei pregeta să te laşi robit de armonia viilor incendiind colina. Frînturi de vise te vor cere ca pe un prizonier la curţile împărăteşti. Înarmat cu tăceri şi cuvinte, solstiţiul îţi va aduce-aminte de cereasca grafie a zodiacului.

Adumbrind marginile iazului, copaci înşiraţi ca şi arşicele, clatină acum zodiile. Pînă la ei, din străfunduri, răzbate un glas înlănţuit de legiunile vîntului. Pe cer se anunţă triunghiul migratoarelor. Ţipătul lor ne cuminică în zorii zilelor cu aurora apelor. Un soi ales de prefacere ne devoră, iar timpul se gudură la picioarele noastre, adulmecîndu-ne. Poate primăvara care va fi după iarnă, ne va răsplăti cu lumina şi blînda cădere a razelor, poate primăvara viitoare ne va acoperi cu flori oglinda timpului.:.

Haideţi să lăsăm încă luna să hoinărească după nestemate de stele. Boarea care mîngîie creştetul lumii este o inimă de vis.

Nu ştiu dacă m-am născut prea devreme sau prea tîrziu. E greu, tare greu, să fugi de tine, atunci cînd eşti pasăre de-o clipă!