Am început, numărul trecut, să prezentăm cititorilor noştri pagini din istoria literaturii poporului tătar crimeean, una prea puţin (dacă nu mai deloc) cunoscută în ţara noastră, cel puţin publicului larg.
Reamintim, am pornit de la o carte importantă în acest sens, anume Istoria literaturii tătare crimeene, Simferopol, Crimeea, 2001, de Riza Fazîl şi Safer Nogaev, şi care se află în curs de apariţie în limba română. Între timp, în noiembrie anul trecut, am aflat cu tristeţe, a murit şi al doilea autor al acestei cărţi, Riza Fazîl, nemulţumit şi de situaţia tulbure prin care trece Crimeea acum.
După Yusuf[1] şi Zuleiha/ Zeliha, în versiunea lui Mahmud Qărîmlî/ Mahmud Crimeeanul (sf. sec. al XII-lea – începutul sec. al XIII-lea), continuăm, conform periodizării făcute de cei doi autori, cu o secvenţă din secţiunea „Epoca veche: de la începuturi şi pînă la invazia mongolă”, pentru ca în numărul viitor să o „deschidem” pe următoarea, „Epoca Imperiului Oastei de Aur/ Altîn Ordu[2] (de la invazia mongolă pînă la Hanatul Qîrîm).
Spuneam în numărul trecut că această versiune a lui Mahmud Crimeeanul a rămas neterminată, dar a fost „încheiată” de Halil oglu Ali (Halil fiul lui Ali), spre mijlocul secolului al XIII-lea. Acesta a scris şi o variantă prescurtată a legendei, a tradus-o şi în turcă.
Autorii Istoriei consideră, şi în baza documentării, că, avînd în vedere data scrierii textului, 1232 (autorul decedînd, spune Riza Fazîl, că poate să fi fost şi chiar cu ceva ani mai devreme, dar aşa este datarea acceptată), că, alături de renumita, în lumea popoarelor de limbi turce/turcice – arabe – persane) operă a lui Mahmud „Kaşgarlî”, Divan-i lugati-t-turc (despre care am amintit în numărul anterior), legenda „e cea mai veche creaţie scrisă într-o limbă turcică”.
Aşadar, ne oprim acum la Halil Oglu Ali (după cum a scris chiar el, a trăit în secolul al XII-lea pînă la începutul celui de-al XIII-lea) despre a cărui viaţă se ştiu foarte puţine. Sînt şi unele discuţii despre cine a fost cu adevărat cel care îşi spunea „eu, acel Ali” sau „robul Ali”, autorul Poveştii lui Yusuf.
În diverse surse din Kazan citim, în mare, că Qol Ghali (în tătară, cu litere chirilice Кол Гали, latine: Qol Ğäli), pe care în textele ruseşti îl regăsim, în general, cu numele Kul Gali, ar fi trăit aproximativ între 1183-1236), a fost fondatorul literaturii tătare, şi era un tătar bulgar de pe Volga, dar se consideră că s-a născut pe unde ar fi azi Tatarstan. Ar fi studiat la medresa în Horezm, şi-ar fi scris poemul în 1233, şi a fost cel mai probabil ucis în 1236, în timpul invaziei mongole peste ţinuturile bulgarilor de pe Volga. După aceleaşi surse s-ar fi găsit, în timp, peste 200 de manuscrise printre tătari. Cam aceste date se regăsesc şi în Татар энциклопедия сүзлеге/ Tatar Ensiklopediä Süzlege, publicată în Tatarstan, întîi în rusă, apoi în tătară cu caractere latine. Mai sînt şi alte aspecte nuanţate faţă de citim aici.
Şi autorii Istoriei se întreabă dacă „la tătarii din Kazan (unde în secolul al XIX-lea, numai, povestea a cunoscut mai multe reeditări[3]) autorul numit „Qul Gali/ Robul Ali” n-ar putea chiar cel căruia i s-a atribuit şi Povestea lui Yusuf, şi discută despre exemplarul din Kazan, în dialect qazan[4], care a fost tradus şi în rusă. Chiar dacă Riza Fazîl şi Safer Nogaev subliniază cîteva aspecte de tipul: deşi textul la care fac referire este în dialectul din Kazan, şi multe cuvinte „sînt înţelese de cititori (turci) de oriunde”, ei consideră că traducerea este „din afara Kazanului, poate chiar în Crimeea”. Dar, dincolo de aceste discuţii, conchid aceştia, autorul Poveştii lui Yusuf „este poetul Qul Gali/ Halil oglu Ali, Ali”.
Ali, aşadar, a terminat legenda începută de Mahmud Crimeeanul, şi, în plus, pentru a putea fi cunoscută de către cititorii de limbă turcă, a tradus-o în această limbă, chiar „turcizînd-o”, scriu autorii Istoriei. Şi, după ce a terminat munca la Yusuf şi Zyuleyha, Ali a compus o creaţie proprie, în 1232, Povestea (vieţii) lui Yusuf, cum scrie chiar el:
„În anul şase sute şi treizeci[5]
Am creat această carte”
Cei doi autori citează un fragment din studiul unui cărturar turc, Ertaylan[6] (care nota: „Din aceste exemple se înţelege că exemplarul scris în dialectul osmanlî/ otoman, nu este originalul. Fie ca ortografie, fie ca termen sau necesităţi poetice (ale dialectelor azeri – „ceagatayî”[7]) exemplarul este scris în dialectul tătar crimeean din acea perioadă istorică”[8]), Yusuf şi Zuleyha (Ertaylan notează că autorul şi-a intitulat opera deja Qıssa-i Ysuf[9]):
„Este păcat că omul nu rezistă
Să nu scrie ce altora li se dedică
Această stare nu rupe ştiinţa
Migrarea este calea şi voinţa.
Vin eu cu munca mea în litere, eu, Ali
Cu semne douăzeci, catrene vor veni…”.
Pentru edificarea cititorilor, autorii Istoriei citează un fragment din Halil oglu Ali Qîssa-i Ysuf[10].
- Un negustor trăia în vremuri de migraţii
El se numea Malik-ibn al „Dreptăţii”.
Acesta, într-o zi a avut un vis
El vine acum cerînd un înţeles.
- Mi-a spus: azi noapte un vis eu am visat
În Liban nu ştiu cum am acostat
Mergeam lîngă fîntîna ce caii-i adăpa
Cînd adevărul din ceruri a luminat fîntîna.
- Luna plină a coborît venind din ceruri
Intrînd în pieptul meu a ieşit din guler
Curgeau mărgăritare-perlele pe noi.
Eu însumi traduceam învingînd nevoi.
- Eu mă îngrijeam să le adun una şi una
Făceam şirag pentru a-mi umple lada
Eu fără rost visul acesta îl vedeam
De aceea greu îl înţelegeam.
- Mi-a spus: stai lîngă mine un pic
Eu visul o să ţi-l explic
Pune-mi două vase cu aur pline
Sfinţit e visul cu care m-ai bucurat pe mine.
- Dacă tu ai trăit un asemenea vis
Fii sigur că există urma ce s-a permis
Dacă eşti parte în treburi grele de stat
Devii un rob, supusul cel adevărat.
- Eşti robul ieftin cumpărat
Belşugul muncii l-ai aflat
De eşti funcţionar al statului
Poţi viaţa ta s-o dărui omului.
- Poţi fi trimisul spre slava eternă
Poţi fi supusul creaţiei – cea divină
Ori poţi al necredincioşilor să fii
Să vezi lumea de aici şi pe cea de apoi.
- Acum Malik se pregăti de luptă
Spre Liban privi ziua de mîine s-o vadă
A stat lîngă fîntîna cailor împovărat
De înţelesul tainic al visului abia visat.
- Omul, Fazîl, putea vorbi în poezie
În caz de el ascultă la „ureche”
Acum o rugă a lui Sami se cere,
O rugă pentru faptele-i prea sfinte.
- Cei ce citesc, cei ce ascultă ruga
Sînt cei ce speră în Bine şi-n Alla.
Aş fi eu martorul iertărilor divine
Limba mea în rugăciune va găsi liniştire.
- Piatră spun ei, bijuteria nu e piatră
Nu cunosc toţi valoarea bijuteriei de altădată
Prostul nu ştie valoarea adevărului
Nu-i înţelege mintea starea poetului.
- E păcat! Valoarea nu este recunoscută
Lipsa înţelegerii n-a fost şi nu e pedepsită
Nimeni n-a scris despre ignoranţa din lume
Abia s-a stabilit migraţia din vechime.
- Eu,bietul Ali am pus aici poemul meu divin
Cu douăzeci de semne catrenele îmi vin
Bună vestire şi iertare vrem
De la Creator ne vine speranţa ce o cerem.
- Speranţa e divină, e ocrotirea Ta
Eşti darnic, iertător şi eşti Alla
Iartă-l pe Ali cel de deasupra mea
Ultima suflare să-i fie cu iertarea ta.
- Doamne, truda mea îţi este ţie dar
Iertarea ta să nu mă interzică, cer hotar
În final veni iertarea părintească-n dar[11].
- De la Domnul ajutor noi aşteptăm
Luna cea preţioasă după treizeci o vrem
La data istorică de şase sute treizeci, fie,
Cartea noastră a devenit o temelie.
- Puterea mi-a venit de la Mărirea lui Alla
Îţi mulţumesc că ai acceptat tu ruga
Cartea mea este pregătită lumii să fie dată
La realizarea mea cine s-ar opune vreodată.
Traducerea versurilor şi a citatelor din Istoria literaturii tătare crimeene
de Güner Akmolla. Notele, afară de cele atribuite explicit autorilor sau traducătoarei: Marius Chelaru.
[1] Iosif şi „nevasta lui Putifar”, care are acest nume în iudaism şi la musulmani.
[2] În multe convorbiri cu istorici, scriitori tătari, aceştia au subliniat mai mereu că termenul „ordu” a fost tradus greşit „hoardă”, în loc ce „oaste”, cum ar fi corect.
[3] Autorii Istoriei notează că, după Saadet Ceagatay, „Qıssa-i Yusuf” a fost reeditată de 13 ori în Kazan între anii 1839-1863, şi, probabil, acesta este, în fapt, „şi motivul pentru care legenda s-a păstrat acolo”.
[4] Am păstrat, în acord cu Güner Akmolla, şi aici, ca şi în majoritatea situaţiilor, grafia lui Riza Fazîl, care scrie şi „Kazan”, oraşul, „Qazan” ş.a..
[5] Este vorba despre calendarul după Hegira, 630 – în calendarul nostru 1232.
[6] İsmail Hikmet Ertaylan (1889 -1967, Istanbul). Istoric literar faimos în Turcia şi în lumea popoarelor de limbi turcice.
[7] În grafia din Istoria…
[8] „Yıldız/ Steaua”, 1993, no. 2 p. 1322, Revista „Qasevet”, 1996, No.1 p. 13. [nota R.F. şi S.N.]
[9] Mahmud Qîrîmlî, „Legenda „Yusuf ve Zuleyha”, Istanbul, 1961, p. 6-11. [nota R.F. şi S.N.]
[10] Qırım türk-tatar edebiyatı” antologiyası. Ankara, 1999, p. 240. [nota R.F. şi S.N.]
[11] Originalul are trei versuri – [n. G.A.[