Fiecare nouă carte tinde spre frumos, încearcă să străpungă marginile esteticului, să le depășească asemenea unei raze de soare străpungând în zori de ziuă liniștea infinitului nopţilor.

Biografia Danei Borcea poate constitui materialul unui roman întreg, prin atașamentul ei faţă de problemele sociale, sacrificiul personal pe care-l aduce faţă de nevoiași, faţă de cei marginalizaţi, faţă de cei pe care soarta nu i-a alintat.

Iată ce ne spune într-o mărturisire de credinţă:

 

„Activitatea mea de 13 ani, de ajutorare a bătrânilor abandonaţi, reprezintă cel mai bine idealul meu de vieţuire- ajută dezinteresat, dăruiește-te celor în nevoie ca să atingi plinătatea sufletului! Sunt convinsă că și binele contaminează, nu numai răul, tocmai de aceea îmi doresc să dau un ton în acest sens. O parte din poezia pe care am scris-o este legată de apropierea de suflet ce s-a creat între mine și bătrânii din stradă de-a lungul anilor. Natura, cerul, omul,  timpul, veșnicia și Dumnezeu sunt preocupări constante în versul meu. Ce reprezintă  poezia pentru mine? Deși am renunţat la ea cu 15 ani în urmă, după o coabitare profundă începută din clasele primare, a revenit acum în forţă. Când scriu poezie rup din lăuntrul meu, versul mă împarte și mă adună din nou pentru a da mai mult din mine celorlaţi.“

 

Acum, cu această carte, „Pe genunchii luminii“ – titlu pe cât se poate de reprezentativ – Dana Borcea se află la debutul editorial, cu toate că mai publicase sporadic în câteva reviste și într-o antologie.

Poezia ei ritualică, de continuă sugestie, provoacă stări metaforice de o adâncă trăire lirică, implicit sentimentală, și nu în cele din urmă profund socială.

 

Ridică-mi ochii către Tine Doamne

Sau vino Tu sub pleoapele-mi greoaie

În Bărăgan este festin de toamne

Și mintea mea s-a-ntunecat a ploaie

Și mi s-au stins cuvintele-n cenușă

Aleanul mi-a încărunţit pe cale

E noaptea-ndoliată după ușă

Iar zorile scriu cântece cu jale

Desprinde-mă din coasta lumii Tale

Să nu mai calc morminte de petale

 

Modalitatea de a se situa într-o expresie modernă este conjuraţia dintre o reflecţie de tip heideggerian ( aș spune chiar noician), glisată însă pe formulări modulare, care invită pe alocuri- prin construcţiile artizanale – mandalele, în care fragmentul articulează întotdeauna întregul, ca de exemplu în ultima strofă a poemului „La margine de an”:

Cu cât murim mai des se vede cerul

Sclipind în mii de lacrime căzute

Iar în pustiul iernilor misterul

Zvâcnește către rosturi nevăzute

Analiza poate fi extinsă, dorinţa de înnoire trebuie apreciată oricând și în orice condiţii, chiar dacă dincolo de bunele intenţii problema poeziei nu ţine doar de lupta cu vitregiile impuse de destin, de dinamica proiectelor poetice, ci de faptul condiţiei apropierii poeziei de cea a fiinţei.

Poezia se naște întotdeauna din relaţii interumane, sociale, și nu în cele din urmă psihologice, în cele mai firești condiţii; la urma urmelor, creatoarea săvârșește un act cosmogonic, demiurgic, căutând prin frământări noi valenţe:

Din frământările atâtor gânduri

Cu greu se mai desprinde o idee

Tot caută în inimă intrânduri

Să-i dea tristeţii iz de orhidee

Tonul general al poeziilor, chiar dacă la prima vedere nu pare, este elegiac, ca o neliniște totală a existenţei în care singura bucurie umană sunt cuvintele, cu care se pot scrie poeme, cu care se pot întocmi – deopotrivă – rugăciuni și blesteme.

Poezia nu se face numai din emoţii și din cuvinte, materia primă fiind mici fraze intercalate într-un global liric de un rafinament divin, fie prin „toamne de umbrele rupte”, fie prin „zări învăluite în singurătate”. Căutătoare de himere topice, Dana Borcea aduce prin poezia ei un elogiu atât literaturii în general, cât și limbii române în special, căreia îi descifrează unele taine pe lângă care trec indiferenţi atâţia oameni, atât de mulţi poeţi contemporani:

Dacă peste iarnă vom scăpa muririi

Care înălţime ne va rechema

Suntem ca și iarba supuși putrezirii

Sau întindem aripi dincolo de nea

Se cuvine să mai scoatem în evidenţă o trăsătură a poeziilor din această carte, și anume faptul că uneori poezia este cromatică, vizuală, senzuală, palpabilă, constând în sinteze de culori, parfumuri, stări materiale și imateriale. Arhitectura imaginii poetice, chiar dacă pare câteodată că starea eului stă în centrul atenţiei, putând fi vorba de subiectivizare în poezia autoarei, mai adânc privită apare ca un proces de obiectivare, de maturizare biologică și spirituală, o aură de înţelepciune și de înţelegere superioară a lumii.

Tonalitatea dominantă a poeziei Danei Borcea este în primul rând descriptivă cu câteva elemente elegic-misterioase. Alteori însă, în mod surprinzător – în sensul pozitiv al cuvântului – versurile sunt de o naivitate dezarmantă, scoţând în evidenţă înclinaţia poetei spre ludic.

De menţionat că poeta despre care vorbim scrie o poezie pragmatico-filozofică, psihologico-socială, pornind de la realitatea imediată și de la experienţa de viaţă, ajungând la generalizări conceptuale căptușite într-un bogat limbaj metaforic.

Versurile sunt adesea o pendulare între natural, firesc și artificial, fără sofisticări, înclinaţia poetei fiind, fără discuţie, spre social.

Există și sentimentul unei terori a istoriei (după expresia lui Mircea Eliade), sau o teroare a timpului care trece, însoţit de un destin implacabil, deopotrivă un destin al omului și al cuvintelor. Senectutea cu consecinţele ei funeste nu prea stă în atenţia poetei.

Se mai zice că o altă dramă a omului pornește de la faptul că cere probe materiale lumii spirituale, divinităţii, și le obţine prea arar. Poezia este, cu siguranţă, o asemenea probă materială care se obţine cu efortul minţii, al cugetului, al inimii.

Oricât mă-ndepărtez mai mult mă adâncesc

Fără puteri înot în lutul omenesc

Mă strânge noaptea-n chingi și veacul zbiară-n gând

Am sângele chircit cad visele plângând

Nu știu decât un leac al sufletului ars

Orbirea minţilor pe drumul către Tars

Când voi vedea din nou prin ochii zorilor

Cu lacrimi să plivesc poiana florilor

Poeta pare să aibă „combustie” pentru un destin poetic întreg, iar „combustia poetică” nu se adună prin zgârcenie, ci se obţine numai și numai prin risipire aidoma dragostei.

Poezia Danei Borcea refuză spectacolul. E un „non-combat” pe toate fronturile, cuvintele nu iau în posesie lumea, doar se descarcă de ea ca să devină șoaptă, eventual grea „șoaptă de plumb” socială. Iar șoaptele se pierd apoi în vacarmul lumii. Viaţa e o nepotrivire de idealităţi, de aspiraţii, numai frica este cea care ne face asemănători.

Autoarea a ales să iubească lumea, măsurând-o în cuvinte. Uite, așa, o iei din aproape în aproape, din cuvânt în cuvânt, până descoperi că totul din jur îţi aparţine. Dai nume lucrurilor din preajmă, spui florilor pe numele lor intime, îmblânzești orice fiară cu un cuvânt pe care îl trezești din visarea lui.

Între gând și iriși

Un perete mut

În cameră toarce

Timpul cu-mprumut

Prin crengile verii

Năzuinţe-n pârg

Stau la soare norii

Teii strigă-n târg

Ies pe brânci din mine

Chiar dacă mă dor

Cântecul și ţepii

Trandafirilor

Poemele din „Pe genunchii lumii“ ne arată că autoarea are o bogăţie de lecturi asimilate într-un excepţional fond de sensibilitate, până la subtilele armonii ale unui curcubeu materializat în vers.

În carte apare ideea de sublim, dezvoltată de un Fiedrich Schiller, unde aflăm un autentic imn dedicat omului, fizic atât de ușor destructibil, dar cu o invincibilă putere morală în faţa nesfârșitelor primejdii. Sublimul nu se întemeiază nicidecum pe învingerea sau suprimarea unei primejdii ce ne ameninţă, ci pe eliminarea ultimei condiţii, singura în care poate exista primejdia pentru noi; căci sublimul ne învaţă să considerăm partea fizică a fiinţei noastre ca pe un lucru natural exterior, care n-are nimic și în niciun fel de a face cu adevărata noastră personalitate, cu eul nostru moral. Catharsis-ul e cel care prin lacrimi ne purifică, ne curăţă sufletul întru sublimul și frumosul care prin poem ne desparte de patimi, de invazia acaparatoare contingentului. Iată de ce fel de sublim dă dovadă Dana Borcea!

 

La Boppard pe Rin, ianuarie 2017