Pe scurt, Kyung-Nyun Kim Richards s-a născut în Coreea, şi, din 1967, locuieşte în Satele Unite. Este poetă, eseistă şi traducătoare de literatură coreeană. Scrie în coreeană şi engleză, primind mai multe premii pentru creaţiile sale. Poemele şi eseurile ei au fost publicate în mare măsură în multe reviste şi antologii; amintim: Paterson Literary Review (SUA), The Seventh Quarry (Ţara Galilor, Regatul Unit), Convorbiri Literare (România), Korean Expatriate Literature (SUA), PEN Literature (Coreea), Bridging the Waters/ Punţi peste ape (SUA). Culegerea de versuri Urma subţire lăsată de melc a apărut în coreeană, în 2010. Traducerile ei includ: Dictée (de Theresa H-K Cha), Sky, Wind, and Stars/ Cer, Vînt, şi Stele (de Yoon Dong-Ju), and The Love of Dunhuang/ Dragostea lui Dunhuang (de Yoon Humyong), şi desigur, ale subsemnatului, din it smells of silence so beautiful.

Discutînd cu Kim (am colaborat cu ea şi Olimpia Iacob la editarea unei cărţi[1]), am ajuns şi la ideea acestei convorbiri despre lumea din care vine şi cea din care face acum parte.

 

Marius Chelaru: Dragă Kim, Ţinutul Coreei are o istorie aparte, cu o literatură specifică interesantă, a dat lumii nume ca, de pildă, Yeo Ok, prima femeie poet a regatului, cu al ei Gong-hu-in, tradus în Occident cu titlul A Medley for the Harp, dar şi alţi mari autori. Să vorbim puţin de ţara ta natală, copilăria ta acolo, acolo unde erau de familiile yangban[2], cum a fost să ajungi studentă, să mergi la universitate, sistemul educaţional…

Kyung-Nyun Kim Richards: E interesant că ştii despre Yeo Ok şi Gong-hu-in, care este unul dintre cele mai vechi poeme ale literaturii coreene, şi nu prea multă lume din afara ţării ştie despre aşa ceva. Eu şi soţul meu, Steffen, l-am tradus odată pentru o carte intitulată Dragostea lui Dunhuang, de Yun Humyong, care cita poemul în text. Iată versiunea noastră la acest poem:

„I told him not to cross the river,

But my love crossed nontheless,

Now that he is drowned and gone,

What will happen next?”

 

M.C.: Care ar suna română cam astfel:

„I-am spus să nu treacă rîul

Totuşi iubitul meu a făcut-o,

Acum, că el e înecat şi dus,

Ce va fi mai departe?”

Kim: Întorcîndu-ne la întrebarea despre copilăria mea în Coreea, e o poveste şi fericită şi tristă. M-am născut în 1940, cînd Coreea era încă sub stăpînirea regimului colonial japonez. Am fost primul copil al părinţilor mei şi primul nepot al bunicilor mei. Familia noastră era una numeroasă, cu bunici, mătuşi şi unchi, iar eu am beneficiat de multă grijă şi atenţie din partea adulţilor. La vremea cînd am început şcoala Coreea devenise independentă, şi noi am fost printre primii copii coreeni care au învăţat limba şi scrierea coreeană în şcoală. Cred că cei dinaintea noastră trebuiau să înveţe japoneza în şcoală, fiind limba oficială.

Dacă prima parte a copilăriei mele a fost una fericită şi relativ liniştită, totul s-a schimbat în 1950, cînd a izbucnit războiul coreean. Am trecut prin război, şi aceasta este singura şi cea mai de neuitat experienţă traumatică din viaţa mea. În 1950, cînd războiul coreean a izbucnit, în iunie, eram în clasa a patra în şcoala elementară, nu prea am înţeles ce se întîmplă, dar mi-a fost tare frică. Pentru cîteva luni nu am ştiut unde este tata, şi familia a început să se risipească. În timp ce familia mea trecea prin război, mama mea a murit, în februarie 1951, la cinci luni după declanşarea acestuia. Nu era în cea mai bună stare de sănătate cu ceva vreme înainte de război, iar lipsa îngrijirii medicale a făcut ca starea să se înrăutăţească şi, în timp ce stătea cu o rudă îndepărtată, în ţară, a murit în vara lui 1951. Aşa că nu am avut numai o mare traumă cauzată de experienţa războiului, dar şi, la nivel personal, am suportat pierderea mamei, şi încă sufăr.

Vin din vechiul neam al lui Kim din Andong[3], şi familia mea era una implicată în educaţie şi studiu. Am fost mereu încurajaţi să ne străduim la şcoală şi să depunem eforturi pentru învăţare. Bunicul meu mersese deja la un nou tip de şcoală la începutul anilor 1900, care mai tîrziu a devenit celebrul liceu „Kyung-Gi”. Aşa că bărbaţii din familia noastră se părea că au vederi înaintate. Tatăl meu era cu precădere preocupat de învăţarea englezei, de parcă ar fi gîndit că engleza va fi viitoarea lingua franca.

Cînd am început Ewha Womans University, în 1959, una dintre mătuşile mele ajunsese profesor universitar de engleză, fiind educată în Statele Unite pentru doi ani. Aşa că am fost inspirată puternic de ea, şi am gîndit că aş putea deveni profesoară de franceză dacă aş studia limba şi literatura franceză. Mi se părea natural să calc pe urmele ei şi să studiez în State.

Aşa că iată cum am ajuns în S.U.A., şi am avut posibilitatea să merg la şcoală la UC Berkeley.

 

E interesant cum omul nu apreciază ce are din abundenţă

 

M.C.: Ai studiat, aşadar, franceză la Ewha Womans University, din Seul, Coreea. Dar primele tale poeme au fost scrise în hangul[4], hanja[5] sau în franceză/ engleză?

Kim: Am scris în coreeană. Coreeana este limba mea maternă, limba nativă. Aşa că am vorbit, am scris în coreeană pînă pe la douăzeci de ani. Dar am învăţat engleza ca limbă străină începînd de pe la 13 ani, în şcoala medie. Nu am vorbit cu adevărat engleză pînă am venit în SUA, în 1967. Am studiat doi ani franceză în liceu, ca a doua limbă străină (după engleză) şi am mers la colegiu dorindu-mi să progresez cu această limbă. Am studiat-o pentru 6 ani în colegiu şi în programul de după, dar mai ales citind şi traducînd în mod tradiţional. De fapt niciodată nu am învăţat franceza ca să o vorbesc. Primul poem scris în engleză a fost în 1968, şi se numeşte Mama mea. Steffen l-a găsit între paginile unei cărţi pe care voia să o arunce. Apoi, pe la începutul vîrstei de treizeci de ani, am început să scriu eseuri în coreeană.

Am iubit poemele franceze cînd le-am putut citi şi înţelege. Nu e nevoie să o spun, franceza mea nu e foarte bună, nu e nici măcar funcţională. Pot citi puţin, dar cam asta e.

E interesant cum omul nu apreciază ce are din abundenţă. Nu am început să apreciez poezia coreeană pînă ce nu am petrecut cîţiva ani predînd limba coreeană şi am început să am o perspectivă asupra propriei mele limbi.

Acum scriu uneori în coreeană întîi, alteori în engleză întîi. Apoi mă întorc şi termin şi partea engleză sau coreeană, ca să fie bilingvă.

 

M.C.: Cum a fost drumul tău în literatură de cînd ai scris primul poem, cum ai spus, în 1968, apoi prima publicare într-o revistă – o revistă literară coreeană, „Image: Poetry & Criticism”, în 1994, apoi la The Thin Line the Snail Drew on the Sidewalk, 2010, şi după?

Kim: Evident, nu sînt un autor prolific, deşi uneori scriu mult şi alteori nimic, pentru o bună perioadă de timp. După cum îmi amintesc, anul 1994 a fost cel mai productiv. Am luat manuscrisul la The Snail Draws a Thin Line on the Sidewalk în Coreea, în 1993, să-l public acolo. Mătuşa mea profesoara a intervenit cumva şi m-a descurajat să public vorbind despre ceva de tipul a ce numim „publication pollution” şi în Coreea. Mi-au luat alţi 16 ani să-l public. Trebuie să admit că editorii de jurnalelor ca Maria Mazziotti Gillan, de la Paterson Review, Peter Thabit Jones de la Seventh Quarry, Yoon Ho Cho de la Korean Expatriate Literature, şi Olimpia Iacob au fost foarte răbdători. Le sînt tuturor recunoscător.

O ediţie bilingvă a poemelor mele, cu titlul Vision Test, abia de a apărut primăvara asta[6]. Conţine cîteva dintre poemele mele mai noi, pe care le-am scris din 2010. Cîteva sînt dintr-o carte mai veche în coreeană, şi care au fost traduse în engleză.

M.C.: Ceva ani în urmă am studiat despre Yun Seon-do[7]. Am încercat să îi înţeleg timpurile, să mă apropii de poemele sale sijo[8]. Am şi scris ceva despre asta. Poemele tale, cel puţin din ce am văzut, sînt „în stil modern”. Ai scris sijo sau alte poeme în forme fixe tradiţionale? Să vorbim puţin despre poezia cu formă fixă din literatura coreeană.

Kim: Yun Seon-do a fost un maestru al poeziei sijo, şi poemul său Cîntecul a cinci prieteni[9] este unul clasic, pe care copii îl recită la şcoală. În afară de sijo, mai e o altă formă fixă de poezie, numită kasa[10]. Este uşor mai simetrică în materie de ritm, E puţin mai simetrică în materie de ritm în vers, lungimea poate fi mai mare, are mai puţine restricţii. Se intercalează/ mărgineşte cu poeme în proză. Doar cîteva exemple bune au fost traduse de Sung-Il Lee şi publicate de CCC, în 2009. Titlul dat a fost The Brush and the Sword.

Din păcate, nu am învăţat niciodată să scriu sijo. Apreciez poemele sijo foarte mult, şi, odată, am căutat într-o enciclopedia a sijo coreene stînd trează noapte de noapte o săptămînă. Am învăţat multe despre ritmul din limba coreeană din acestea, dar de fapt nu scriu sijo.

 

Am venit în SUA cu un scop clar, să merg la şcoală pentru doi ani şi apoi să mă întorc acasă

 

M.C.: Un poet coreean din SUA, Pae Tong-han, a scris într-un poem, Your tomorrow:

„Once again a new Sun.

Rays streaming down in a strange way

upon a dream town in a forever strange land”.

Cum a fost pentru tine să ajungi „sub un nou soare”, unde ai reuşit să ai o carieră, cu împliniri personale? Cum te-ai adaptat?

Kim: Trebuie că a fost puţin diferit pentru mine, deoarece am venit în SUA cu un scop definit, să merg la şcoală pentru doi ani şi apoi să mă întorc acasă. Am avut un sentiment temporal al şederii în SUA pentru puţin timp. S-a schimbat odată ce l-am întîlnit pe Steffen şi m-am măritat, am ajuns să am o familie. Pentru multă vreme am crezut în întoarcerea în Coreea ca să muncesc acolo, dar nu s-a ivit niciodată ocazia şi, în loc de asta, am avut o slujbă în ţara asta, ca o coreeancă bilingvă.

Dacă ar fi să vorbim despre viaţa de imigrant ca fiind „sub un nou Soare”, nu-mi amintesc să fi simţit felul în care a scris autorul acelui poem. Sentimentul meu de alienare a avut mai mult de a face cu experienţa mea existenţială a întrebărilor de tip „ce fac şi în ce scop”? În opinia mea „noul Soare” înseamnă că soarele răsare din nou fiece dimineaţă. E mai important pentru mine să mă gîndesc cum îmi voi trăi ziua şi să nu o irosesc, pentru că timpul meu pe pămînt este limitat.

 

M.C.: Multă lume ştie despre „ceremonia ceaiului” (există, într-un fel propriu, şi în Coreea) şi, în relaţie cu poporul japonez, mai ales. La fel, se ştiu mai multe despre geisha şi nu aşa de multe despre kisaeng/ ginyeo[11], aptitudinile lor şi poveştile lor minunate. Aşadar, cum e ceremonia ceaiului pentru coreeni, în viziunea ta?

Kim: sînt foarte ignorantă în ceremonia ceaiului în sensul la care te referi tu la ea. „ceremonia ceaiului” (茶禮) din ce îmi amintesc că am auzit de la familia mea era o masă cu dulciuri şi vase reci scoase pentru a servi sufletele celor morţi şi ale strămoşilor. Spre deosebire de ceremonia jesa[12] care se ţinea după lăsare întunericului, ca o comemorare, ceremoniile astea de sărbătoare/ vacanţă se ţineau dimineaţa, cu mîncăruri dulci şi strălucitoare şi ceai în loc de vin. După ceremonie, ce fusese pregătit pentru spiritele strămoşeşti – prăjituri, prăjituri de orez, fructe, erau împărţite participanţilor cu ceai, şi băuturi dulci şi punciuri.

Nu am fost prea cunoscătoare în alte ceremoniei ceaiului coreene similare celeia în stil japonez pînă ce am văzut una în faţa mea cu vreo doi ani înainte, în campusul de la U.C. Berkeley.

M.C.: Şi hanguk yori, bucătăria coreeană, care e specificul acesteia?

Kim: E o întrebare dificilă. Putem vorbi despre ea în multe feluri.

Un lucru important este asezonarea – se folosesc mult usturoi, ardei roşu iute, ulei de susan, zahăr, sare şi ceapă verde, ghimbir, sos de soia, sos de ardei iute (go-chu-jang), pastă de soia fermentată (de tip dwen-jang) – toate sînt ingrediente importante în bucătăria coreeană.

Cît despre carne, bucătăria coreeană foloseşte mai ales vacă, apoi porc, pui, peşte, fructe de mare de toate felurile. Dar carnea este rareori gătită separat, cel mai adesea este gătită cu legume.

Bi-bim-bap[13] este un fel de mîncare coreeană foarte comună. Şi, desigur, kimchi[14] de toate tipurile sînt foarte importante şi o parte indispensabilă a dietei coreene.

 

M.C.: Ce tip de poezie scriu azi coreenii din SUA? Amintesc unii de Coreea, de „acasă”, este în trendurile de inovare sau în vogă din SUA?

Kim: Sînt unele poeme sau alte scrieri despre „dorul de casă” sau „nostalgia” zilelor de altădată. Dar eu cred că, pe întreg, poemele vorbesc despre viaţa lor prezentă, gîndurile, noile experienţe, locuri şi vremuri. Nu sînt diferite de ale altora, cred.

 

Îmi place să muncesc

 

M.C.: Ai fost coordonatoarea programului de limbă coreeană în departamentul de limbi şi culturi Est-asiatice la University of California şi Berkeley, membru al American Association of Teachers of Korean. Ai tradus literatură coreeană în engleză, şi scrieri ale coreenilor din America în coreeană, ai primit premii pentru aceste lucruri. Spune-ne despre aceste programe, despre munca ta şi cum a fost primită şi în SUA şi în Coreea.

Kim: O, m-am retras în 2008. Aşa că nu mai predau. Nu sînt o persoană cine ştie ce rapidă, şi orice îmi ia mult timp. Astfel, ce am făcut nu e mult în contextul universităţii. Am fost doar foarte norocoasă că am avut o slujbă care mi-a plăcut, într-o mare universitate cum este UC Berkeley. Îmi place să muncesc, astfel că singurul meu vis ar fi să pot fi sănătoasă astfel să pot munci atît timp cît îmi doresc.

 

M.C.: Recent, traduceri ale poemelor tale au apărut în „Convorbiri literare” şi „Poezia”, graţie Olimpiei Iacob. Cum ţi s-a părut, atît cît ai putut observa, poezia românească, literatura română, România?

Kim: Olimpia Iacob, binecuvîntată fie-i inima! Sînt atît de onorată şi recunoscătoare că mi-a tradus poemele şi au apărut în „Convorbiri Literare”, „Confesiuni” etc. Din păcate, nu citesc în română. Dar cînd m-am uitat la reviste, am constatat seriozitate acelor scrieri, densitatea textelor, dar şi absenţa graficii sau poate a reclamelor(?). Simt că scriitorii iau în serios ceea ce scriu, şi literatura trebuie că e importantă în societate. Am mare respect pentru cei care consideră că literatura este foarte importantă. Mai ales acum, deoarece orice altceva din viaţa noastră pare să fie tot mai dominat de tehnologie.

 

M.C.: Să ne apropiem de final, mulţumindu-ţi pentru convorbire, cu proiectele tale literare.

Kim: Mi se pare că tot mai multă muncă în domeniul traducerii este direcţionată către mine, şi încerc să fac atît cît mă pot descurca. Acum, că soţul meu are nevoie de o îngrijire serioasă şi pe termen lung, nu pot să fac prea multe. Dar vreau să continui să scriu şi este foarte important pentru mine că rămîn în contact cu scriitori din toată lumea. Îmi lărgeşte orizontul spre noi locuri. Îţi mulţumesc mult pentru interes. Întrebările tale sînt minunate.

 

versiunea română şi note: Marius Chelaru

[1] Kyung-Nyun Kim Richards, M. Chelaru, miroase atît de frumos a linişte/ it smells of silence so beautiful, versuri, ediţie trilingvă, română, engleză, coreeană, versiunea coreeană: Kyung-Nyun Kim Richards, cea engleză: Olimpia Iacob şi Kyung-Nyun Kim Richards, Editura Timpul, Iaşi, 2016.

[2] Treapta de sus a ierarhiei sociale în Coreea pre-modernă. Puteai deveni yangban absolvind examenele de stat (organizate după model chinez) cu rezultate foarte bune, astfel căpătînd poziţie socială înaltă. În practică, era şi ereditar. Azi sistemul e abolit, dar „dă bine” un yangban între strămoşi. Descendenţa yangban poate fi probată cu arborii genealogici (chokbo), ţinuţi de cel mai în vîrstă bărbat al familiei.

[3] Discutînd cu Kay mi-a confirmat că sînt multe clanuri cu numele de „Kim”, familia ei trăgîndu-se din „Kim din Andong” (probabil locul de baştină). Aşadar, ar fi la origine numele unui clan, „Kim din Andong”.

[4] Tradiţia spune că hangul a fost legiferat de al patrulea rege din dinastia Joseon, Sejong Cel Mare (pomenit drept creatorul; a cerut unei echipe de savanţi să lucreze la asta). A fost definitivat în 1443 sau 1444, publicat la 9 octombrie 1446 (de atunci asta e Ziua Hangul în Coreea de Sud; în Nord: 15 ianuarie) într-un document, Hunmin Jeong-eum (ad litt.: Sunetele corecte/ potrivite pentru educarea poporului), după care a fost denumit alfabetul.

[5] Pînă la hangul, în secolul VI Seol Chong, fiul unei prinţese din regatul Silla, a creat un sistem de scriere, Idu/ Yidu. A preluat doar simbolurile şi pronunţarea caracterelor chineze numite hanja (ignorînd înţelesul iniţial, din chineză). Scrierea hanja era cunoscută mai ales de yangban.

[6] La data publicării convorbirii cartea (Vision Test, ediţie bilingvă coreeană-engleză, coeditare Koreean Expatriate Literature, California, SUA, Seul, Coreea de Sud, Cross-Cultural Communications, New York, SUA, 2016, 128 p.) ajunsese deja la mine.

[7] Yun Seondo (Son-do) (1587 – 1671), nume de condei: Kosan (Piscul Singuratic), a trăit în timpul dinastiei Choson. S-a născut la Seoul, a absolvit examenele de stat la 26 de ani (chinsa, licenţiat în compoziţii literare), fapt care i-a permis să acceadă la unele înalte ranguri oficiale.

[8] Formă fixă de poezie tradiţională coreeană. Cuvîntul sijo (sistemul de romanizare revizuit: sijo, în McCune-Reischauer: shijo), e alcătuit din două caractere sino-coreene: timp/ perioadă şi ritm/ armonie. A devenit popular printre rafinaţii yangban pentru exprimarea lirică a convingerilor filosofice, religioase, personale etc. Azi sijo e abordat varii versiuni „moderne”.

[9] Între cele mai frumoase poeme ale lui Yun Seon-do sînt cele din ciclul de 6 sijo Ou-ga/ Cîntecul a cinci prieteni. L-am publicat, nu mult după anul 2000, într-o serie de articole despre literatura Coreei, în „Oglinda literară”.

[10] Sînt, în mare, 4 forme de poezie (considerate vernaculare) coreene, între care şi sijo (pînă în zilele noastre) şi kasa (secolele XV-XIX). Au mai existat, cu caracter pasager şi altele. Vezi şi Kim Ki-Chung. An Introduction to Classical Korean Literature: From Hyangga to P’ansori. London: M.E. Sharpe, 1996; ed. Lee, Peter H., Anthology of Korean Literature: From Earliest Times to the Nineteenth Century, Honolulu: University Press of Hawaii, 1981; Rutt, Richard, ed. şi trad. The Bamboo Grove: An Introduction to Sijo, Ann Arbor: University of Michigan Press, 1998.

[11] Kisaeng (pronunţat, după sistemul latinizat revizuit, gisaeng), numite şi ginyeo, despre ele putem vorbi, mai probabil, din timpul dinastiei Goryeo/ Koryô (fondată în 918). Etimologic, în general, kisaeng e tradus pornind de silabele ki – damă de companie, artistă (a fost tradus şi ca prostituată), şi saeng – viaţă sau, uneori, persoană. Ginyeo e compus din două caractere sino-coreene: gi, cu acelaşi înţeles ca şi ki, şi (n)yeo – femeie. Asemuite, în timp, cu japonezele geisha – (lb. japoneză: gei: arta, sha: persoană), kisaeng erau menite să ţină companie, la început, bărbaţilor din nobilime, yangban, chiar din familia regală. Unele practicau şi alte munci – îngrijire medicală ş.a.. Multe aveau un gibu (numit, impropriu, „soţ”) – majoritatea foşti soldaţi guvernamentali/ care lucraseră pe lîngă casa regală –, care le ofereau protecţie/ suport economic, în schimbul companiei lor.

[12] Ca o comemorare a strămoşilor, ades la date aniversare ale acestora. Sînt cîteva tipuri de astfel de ritualuri, cu particularităţile lor, între care charye, ritualul ceaiului, care se ţine de patru ori pe an, la sărbători importante.

[13] Garnitură fermentată tradiţională coreeană, din diverse legume.

[14] Mai întîlnită cu numele de bibimbap, care s-ar traduce „orez amestecat”. Se serveşte o farfurie cu orez cald, alb, cu namul (legume preparate într-un mod anume) şi go-chu-jang, pastă de ardei iute, sos de soia şi doenjang (pastă de soia fermentată), la care mai pot fi „adaosuri” ca un ou sau felii de carne, de obicei de vită ş.a.