„Istoria literaturii tătare crimeene nu este numaidecât doar o istorie literară, ea este – o introducere în istoria poporului tătar crimeean”

Feuzi Yakubov

 

Am căutat, în timp, cărţi/documente care să îmi faciliteze apropierea de literatura de limbă tătară. Am găsit ceva, puţin, la noi (parte le-am semnalat în diverse reviste literare), apoi, nu foarte multe, în bibliotecile din diverse ţări. Mai multe, poate, în Turcia. Apoi am discutat mult pe tema asta cu etnici tătari, în special cu Güner Akmolla, am ajuns nu o dată în Crimeea, unde am avut ocazia să stau şi acasă la Riza Fazîl, preşedintele Uniunii Scriitorilor Tătari din Crimeea, pe atunci în Ucraina. Am discutat cu el mult mai multe despre asta, şi despre monumentala sa Istorie a literaturii tătare. La fel, am discutat şi cu mai mulţi alţi scriitori, dintre care l-aş aminti acum pe Şevket Yunus,[1] autorul unei cărţi despre literatura tătără în secolul al XX-lea[2].

Multe din comorile acestei literaturi s-au pierdut în vălmăşagul vremurilor, unele au fost arse de ruşi, fie ei comunişti ori ţarişti (trebuie spus că unele au fost salvate de literaţi ruşi şi înapoiate tătarilor), altele nu pot fi citite şi cunoscute de tinerii tătari de azi în principal din cauza schimbării alfabetului arab, de către bolşevici, cu cel chirilic. Au mai fost surghiunul, „cenzura aplicată sever asupra scriitorilor, sub imperiul unui regim terorist care a admis” scrierea „sub observaţie”[3] ş.a. Pe de altă parte, cât timp Crimeea a fost ocupată de ruşi (în cărţile din Turcia se scrie „sub administraţie rusă”), mulţi scriitori crimeeni au fost sprijiniţi/ activi în Imperiul Otoman, călătorind de multe ori pe tot cuprinsul acestuia sau mai departe.

În cuvântul lor de început cei doi autori spun că au considerat că „una din cele mai importante probleme ce trebuie rezolvată” era „reînnodarea civilizaţiei noastre naţionale”, fapt care pune, în viziunea lor, „pe prim loc revigorarea limbii şi a literaturii”, ca un „act de normalizare”, „deoarece fără limbă bogată, fără literatură întregită, fără o civilizaţie solidă, nimic nu poate să renască”. Apoi: „în afara evoluţiei limbii şi a literaturii, nu se concepe civilizaţie, ba, dimpotrivă, apare pericolul pierderii identităţii naţionale”.

Aşa am ajuns ca, împreună Guner Akmolla, să purcedem la un drum prin care, prin intermediul unor texte din/ despre literatura tătară, să facem cunoscut acest popor şi astfel cititorilor de limbă română.

Vom începe cu texte din Istoria lui Riza Fazîl şi Safter Nogaev, păstrând şi unele explicaţii ale lor, şi pentru a vedea cum sunt aceste discuţii în lumea din care fac parte.

Pe scurt, Istoria literaturii tătare crimeene, Simferopol, Crimeea, 2001, abordează „literatura tătară crimeeană drept cea mai importantă dintre cele turcice, având şi vechimea cea mai mare, cu afirmare din sec. al XIII-lea”, împărţind-o „în mod didactic” în perioade „dependente de istoria pe care a cunoscut-o poporul tătar crimeean de-a lungul secolelor”, astfel:

1. Epoca veche: de la începuturi şi până la invazia mongolă
2. Epoca Imperiului Oastei de Aur/ Altîn Ordu[4] (de la invazia mongolă până la Hanatul Qîrîm)
3. Literatura Hanatului Qîrîm (de la începutul sec. XV până la ocupaţia rusă)
4. Literatura tătară crimeeană sub stăpânirea rusă (din 1783, anul ocupaţiei ruse, până la apariţia revistei „Translatorul/ Tercüman”[5])
5. Renaşterea literară (de la apariţia revistei „Translatorul” la epoca sovietelor)
6. Literatura tătară crimeeană în era sovietică (de la 1921 până la surghiunul din 18 Mai 1944)
7. scriitorii care s-au afirmat în epoca de dinainte
8. scriitorii anilor treizeci
9. Literatura surghiunului tătar crimeean (1944-1987)
10. Literatura revenirii în Patrie (de după 1987)

 

În primul capitol, spun autorii, nu a avut în vedere folclorul „pentru că s-au editat numeroase volume”, „pe criterii diversificate chiar”[6]. Pe de altă parte, R. Fazîl şi S. Nogaev amintesc că alţi cercetători (B. Çoban-zade, A. Geraybay, A. Krımskiy, şi alţii care au publicat în „Terciman”, de la apariţie până la 1917) împart istoria literară a acestei epoci în două perioade: de la „Terciman” la anul 1905; după 1905 până la 1917, dar cei doi autori au ales (argumentând) versiunea lor[7]. „Analizăm, pe cât ne putem permite, calea urmată de literatură de-a lungul unor secole dependente de mari schimbări istorice şi socio-economice. Avem pentru fiecare epocă expresia caracteristică”, „evocăm evenimentele trăite de poeţi, de scriitori în proză, prezentăm împrejurările în care s-au scris şi editat operele, aprecierile asupra locului pe care îl ocupă ele în istoria literaturii.” „Poeţii epocilor vechi, ca şi poeţii ultimelor perioade, sunt redaţi cu fragmente din operă”, „pentru autorii vechi redăm explicaţii de termeni, dar nu în mod obligatoriu”, „doar în ce priveşte literatura veche ne-am străduit să oferim fragmente din opere”. Pentru a cita din operele poeţilor vechilor etape ne-am folosit de texte (în special de antologia apărută la Ankara, Literatura turcă-tătară crimeeană), pe unele adaptându-le limbii vorbite azi. În unele opere poetice am explicat termenii arabi şi persani. Dar nici pe acestea nu le-am considerat obligatorii.”

În Istorie sunt prezentaţi 260 de scriitori, poeţi, personalităţi culturale, spun autorii, iar scopul mărturisit a fost: „să dezvelim, dând perdeaua deoparte, literatura noastră extinsă pe multe secole, să lăsăm deschisă calea pentru cei de după noi, sprijinind activitatea celor care vor cerceta fenomenul literar, uşurând lectura cititorilor, în acelaşi timp, să informăm cât mai bine despre perioada de vârf a literaturii noastre, considerând că noi avem o asemenea misiune.”

 

Începem, în revista „Poezia”, cu o pagină frumoasă şi pentru creştini, preluată şi în Orient cu numele de „Yusuf[8] şi Zuleiha/ Zeliha”, cu care se deschide, practic, Istoria lui R. Fazîl şi S. Nogaev. O legendă care s-a bucurat de atenţia multor mari autori ai Orientului; o versiune a fost atribuită lui Ferdoussi[9], altul a fost Nur ad-Dīn Abd ar-Rahmān Jāmī, ştiut mai ales drept Jami (mulţi consideră că poemul său pe această temă este cel mai cunoscut dintre toate ale celorlalţi autori), în colecţia sa Haft Awrang/ Şapte tronuri[10].

1. Fazîl şi S. Nogaev notează că „Legenda preia tema biblică din Coran”, şi, „sub bagheta marelui poet al lumii medievale timpurii, poetul tătar crimeean cunoscut cu numele de Mahmud Qărîmlî/ Mahmud Crimeeanul (sf. sec. al XII-lea – începutul sec. al XIII-lea)”, avem „o primă moştenire literară”, în 5600 de versuri. Rămasă neterminat, opera a fost încheiată de către Halil oglu Ali, fiul lui Mahmud; a trăit de la sf. sec XII până la mijlocul sec. XIII. El a scris şi o variantă prescurtată a legendei, a tradus-o şi în turcă.

Mai citim şi că data scrierii textului e 1232 (în opinia celor doi semnatari ai Istoriei autorul decedând, poate, cu ceva ani mai devreme), că, alături de faimoasa operă a lui Mahmud „Kaşgarlî”, „Divan-i lugati-t-turc”, legenda „e cea mai veche creaţie scrisă într-o limbă turcică”.

(Amintim că, în genere, cei care studiază istoria turcologiei consideră că primul care a sistematizat informaţii etnologice, culturale despre triburile turce a fost Mahmud ibn Hussayn ibn Muhammad al-Kashgari[11], în „Divan-i Lugat-it-Turk/ Dīwān ul-Lughat it-Turk”, titlu tradus drept Dicţionarul Limbii Turce. În „dicţionarul” său compilat în 1071 (1072 – 3), alcătuit cu scopul de a învăţa pe arabi limba turcă, a cules şi a reprodus şi material folcloric.)

 

 

                                                                Mahmud QĂRÎMLÎ

Yusuf şi Zuleyha/ Zeliha

(fragmentul din Istoria literaturii tătare)

1. Cuvântul de început să-l spunem

În numele Măreţului Allah.

Îţi cerem să crezi în tot ce scriem

Căci ne închinăm Supremului Allah.

 

2. Hei, Sfinte, o rugă noi îţi adresăm!

Aşa cuvântul nostru-l spunem,

Veţi auzi o plăcută povestire

V-o oferim aici în rezumare

 

3.Rezumatul este un act de preţuire

Sinteză a multor vechi evenimente

Despre Yusuf aflăm noi triste date,

Plângea Yakub prin zări depărtate.

 

4. Era Yakub Profetul din popor

El ajuta poporul ca unul de al lor.

Ascultă, omule, ce s-a întâmplat,

Aşa vei înţelege ce a fost, ce a urmat.

 

5. Îndrăgise Yakub pe cei şase băieţi

În morala musulmană ocrotiţi.

Printre femei acoperite ei trăiau

Ascunzând secretele ce-aveau.

 

6. Apoi, femeile căminului cel sfânt

Îi dăruiră câte doi fii pe rând.

Unsprezece copii Yakub avea

Cu gândurile sale el se necăjea.

 

7. Atunci Yakub spre Creator vorbi:

Mai vreau un fiu, cel mai mic dintre copii!

Copiii ceilalţi au crescut, eu nu mai pot

Să-i ţin în braţe – chiar nu pot

 

8. Domnul ruga i-a acceptat,

Creatorul încă un fiu i-a dat.

Atunci Yakub nume i-a pus

Celui frumos „Yusuf” i-a spus.

 

9. Yusuf era băiatul mult iubit

Pe care o mamă l-a născut.

Ibn Yamindi îi era numele,

Atâta de frumos era ca nume.

 

1. În lume Yusuf astfel veni

Când mama ce-l născu muri.

Yakub o roabă şi-a luat

„Dădacă” lui Yusuf i-a dat.

 

1. Aşa, un fiu avea roaba aceea

Cu-nfăţişarea omului ce se-mplinea.

Roaba avea o grijă-ntotdeauna

La sân să-şi alăpteze fiul ce-şi iubea.

 

12.Un sân de-al ei era oprit

Pentru Yusuf, copil iubit.

Celălalt sân era pe-ascuns,

Al fiului cu sine-adus.

 

3. Văzu Yakub ăst obicei

Se supără pe fapta ei.

Vorbi deci roabei ameninţând:

„Pe fiul tău eu o să-l vând!”

 

4. Când roaba auzi aceasta,

Lovindu-se, adânc ofta.

Şi lui Yakub i-a spus aşa:

„Pe fiul meu tu nu-l vei da!”

 

5. „Eu pe amândoi îi alăptez

Pe amândoi la fel îndestulez.

Eu împlinesc taina aceasta,

Durerii tu nu mă vei da.”

 

6. Yakub nimic nu auzise,

Nu ascultase cele spuse.

Pe fiul ei el l-a vândut,

Femeia-n lacrimi a căzut.

 

17.Poţi fi părinte de băiat

Cu patruzeci comori bogat.

Yakub pe zei îi cunoştea,

Comorile le stăpânea.

 

8. Luă el aur din bazar

Şi-n casă reveni hoinar.

Spunându-i roabei un cuvânt:

„Copilul tău este vândut”.

 

9. Îi sta în faţă roaba sa,

Cu capul aplecat plângea.

„Pierzându-şi fiul drag, gemea

Din inimă se cutremura”.

 

1. Spuse: „Pe fiul meu l-ai vândut,

Mare durere mi-ai făcut.

Aceasta vreau şi tu s-o ai,

Cât mai curând din ea să bei:

 

1. Lumina ochilor s-o pierzi

Departe de Yusuf să mergi.

În suferinţe fără de număr

Ai vieţii ani tu să ţi-i numeri.

 

2. Poţi fi profetul tuturor,

Chiar Dumnezeul popoarelor.

Durere mare mi-ai adus,

Pedeapsa îţi va fi de Sus.”

 

3. Roaba astfel lui îi vorbi.

Atunci Yakub o pedepsi.

„Te du copilului să-i dai

Din laptele pe care-l ai.”

 

4. Către Yusuf roaba porni

Laptele cel bun spre a-i dărui.

Plângând ea locul şi-l luă

Zicând – „de la Allah poruncă”.

 

5. Acum, află roabă, află

Ce-au zis vitejii, acum le află.

Să bei paharul suferinţei

Este pedeapsa dată vieţii.

 

6. A stat în casă doar trei zile,

Trecând prin gânduri felurite.

Purtă povara peste fire,

Către Allah dând mulţumire.

 

7. Dar, dimineaţa unei zile

Peste pământ o azvârlise.

Şi-a înălţat un deget sus

Rugându-se spre cel de Sus.

 

8. Islamul ea deja-l primise,

Găsind dreptatea se rugase.

În fel şi chip ruga şi-a spus,

Pentru copilul ei a plâns.

 

9. „Yakub m-a frânt fără de milă

În lacrimi am căzut şi-n silă.

De voi mai plânge eu mereu,

Să nu apuc să ies din greu.

 

1. Pedeapsă dă-i celui ce mie

Pedeapsă mi-a adus, să ştie.

Puterea ta să mă ajute

Să-l văd distrus pentru vecie!

 

31.Desparte-l pe Yusuf de el

Departe-l du pe fiu de el.

 

De mă-nţelegi, supus rămân,

Slăvit Allah, eu mă supun.

 

2. Cunoşti Tu suferinţa mea,

Sub ochii Tăi mă vei avea.

Mărite Allah, fă-l să simtă

Că despărţirea e cumplită.”

 

3. Atât de multe rugi a spus,

Şi rugile s-au prins de Sus.

Roaba durerea şi-a ascuns

Pe drumul casei ea s-a dus.

 

4. O rugăminte, Tu, Cel drag,

Spre Tine vorba mi-o atrag.

„Ştia că a cerut durere

Şi lui Yakub Allah să-i cerne.”

 

5. Mulţi ani de-atunci s-au perindat,

Yusuf creştea cum i-a fost dat.

Nu s-a oprit Yakub din fapte,

L-a învăţat ştiinţă, arte.

 

6. Mult îl iubi Yakub pe fiul cel mai mic

Ideea despărţirii rămânea nimic.

 

Pe ceilalţi fii nu i-a mai vrut (i-a gonit),

Eu exist prin Yusuf”, s-a definit.

 

7. Mult l-a iubit pe Yusuf Yakub,

„Viteazul meu” – l-a alintat zicând.

Respinse pe ceilalţi fii ai săi,

„La joc nu îi primea” – să ştii.

 

8. Dormea cu el îmbrăţişat,

La lecţii (alături) tot cu el a stat.

Îi procura tot ce-şi dorea

El pe Yusuf mult îl iubea.

 

9. Pe Yusuf dacă nu-l vedea,

Lângă Yusuf de nu stătea,

De starea sa de nu-ntreba,

La el îndată se ducea.

 

1. Când cu Yusuf se regăsea

În cele două lumi se afla

Abia atunci el exista,

De bucurie se-mplinea.

 

1. Sora lui Yakub era

Lângă Yusuf, în preajma sa.

A ocrotit-o ea pe roabă

Fiindu-i lui Yusuf ca mamă.

 

2. Yusuf crescu, el înflori

Când nouă ani el împlini.

Pe fraţi el mult îi îndrăgea,

Zilnic la joacă îi vedea.

 

3. El suferi văzându-şi fraţii,

Tatălui asemenea vorbi:

„Fraţii mei muncesc, aleargă,

Cu ei simt bucuria întreagă.”

 

4. Dar tatăl nu l-a ascultat,

Şi lângă fraţi nu l-a purtat.

De sine nu l-a-ndepărtat

Şi doar pe el l-a apărat.

 

5. Adică merse la joaca lor

Dezlănţuind invidia lor.

Apoi acasă revenea

În vorbe multe-şi amintea.

 

6. Spunea: „Ştiinţă am deprins cu tine

Alături când ţi-am fost jucându-ne.

Să creşti, bărbat tu să devii,

Şi-atunci cu fraţii tăi vei fi.

 

7. Aşa a devenit Yusuf mai liniştit,

Ţinând în mână cartea neobosit.

Şi strămoşii l-au cunoscut pe el

Vorba nu i-au  uitat-o nici de fel.

 

8. Ştiinţă, literatură învăţă,

Prin studiu se eliberă de ignoranţă.

Apoi din joacă el se eliberă.

Părintele îi fu model şi îl urmă.

 

9. Yusuf îşi folosi inteligenţa,

Multe află, aşa cunoscu ştiinţa.

Vremea trecu, zece ani s-au scurs

De când Yusuf în lume a descins.

 

1. Astfel trecură zece ani de viaţă;

Auziţi, ce trebuia să preţuiască.

Noaptea el somnului i se dedică,

Visând un vis ce tainele indică.

 

1. Yusuf, de fapt, adormise

Când visul l-a învăluit spre vise.

Şi tatălui el visul i-a povestit

Cerându-i tălmăcire, sfat vestit.

 

2. Şi-n visul lui, de astădată,

O stea din cer căzu îndată.

Lună şi soare se uniră,

În faţa lui Yusuf toate se-nclină.

 

3. Erau pe cer nouă stele,

A zecea stea e soarele.

A unsprezecea era luna,

Întregul în faţa sa se înclina.

 

4. Văzu Yusuf aceste taine,

Se întrebă, oprindu-se.

Părintelui ruga şi-o spuse:

„În visul meu ce taină zace?”

 

5. Yakub ascultă, îl auzi,

La visul povestit mult se gândi.

Înţelegându-i taina, îi vorbi:

Yusuf va deveni rege într-o zi.

 

6. Vorbi apoi: „Fiule, şi tu ştii,

Că vei ajunge sultan vestit.

Vei cunoaşte felurite taine

Cu fraţi vestiţi tu vei rămâne!

 

7. Dar nu vorbi tu către oameni,

Păstrează taina, să nu ştie nimeni.

Nici visul nu-l vesti mulţimii,

Ascunde vestea bună lumii.

 

8. Vestiţi sunt fraţii tăi, vestiţi,

Visul tău îi lasă pe toţi uimiţi.

Te vor invidia pe tine

Hrănind şi duşmănii cumplite.

 

9. Yusuf nimica nu vorbi

Cu nimeni nu se sfătui.

Numai mătuşii i-a vorbit:

„Un vis ciudat eu am trăit.”

 

1. Lui tata m-am mărturisit,

El de sultan mi-a tot vorbit.

Ce-am auzit eu de la el

Ţie ţi-am spus fără un ţel.

 

1. Aşa i-a spus mătuşii sale,

Şi-a dezvelit visul agale.

„Nimănui să nu-i mai spui! îi zise,

De cei răi ferindu-se.

 

2. Dar femeia nu putea să ţină-n ea

O taină mare pentru lumea sa.

Ea visul tuturor l-a povestit

 

Cu taina care lumea a uimit.

 

3. Fraţii lui Yusuf vestea aflară

Ei între ei se cutremurară.

Inimile lor se-ntunecară

Invidia şi moartea confundară.

“Fraţii mai mari ai lui Yusuf au devenit invidioşi aflând că acesta va deveni o personalitate, de aceea s-au gândit să-l extermine. Pentru aceasta, l-au amăgit ducându-l la câmp, păcălindu-şi tatăl că ei ar merge să se joace pe câmp. Aşa, fraţii mai mari, invidioşii, l-au aruncat pe Yusuf în fântână, i-au mânjit cămaşa cu sânge, apoi i-au arătat-o tatălui lor, spunându-i că pe Yusuf l-au mâncat lupii. Profetul Yakub, tatăl lor, a suferit enorm pentru acest fiu pe care îl iubise mai mult decât orice pe lume, el a plâns zile şi nopţi la rând. Plângând fără încetare, el şi-a pierdut vederea, devenind orb. În realitate, Yusuf a avut un cu totul alt destin. Allah i-a ocrotit viaţa.” – Riza Fazîl, Crimeea.

1. Dar într-un oraş din Egipt

Trăia un negustor vestit.

Altul ca el acolo nu se afla,

El stăpânea prin puterea sa.

 

2. Nu-şi cunoştea el bogăţia

Nu ştia ce e minciuna.

Nu toţi greşesc în viaţa lor,

Sufletul lui era binevoitor.

 

3. Într-o zi el a pornit spre casă.

Dormi în acea noapte acasă.

Atunci avu un vis ciudat,

În zori, prea fericit el s-a sculat.

 

4. Veni el până la bazar

Căutând prezicătorii tot mai rari.

Când în prăvălie s-a aşezat

Taina visului a şi aflat.

 

5. În visul din această noapte

Munceam în Libanul fără moarte.

Lângă fântâna cea vestită

Visarea lui era ştiută.

 

6. Pe pământ soarele a coborât,

Din guler mi-a ieşit, intrând.

S-a plimbat uşor prin mine

Cu mersul lumilor depline.

 

7. Ieşind, spre ceruri s-a-nălţat,

Din el un nor s-a-ntruchipat.

Lumina m-a cuprins în totul

Din nor scurgându-se cu-ncetul.

 

8. Luminile le-am prins uşor

Lăzile-s umplute cu lumini din nori.

Doar ţie visul ţi l-am spus:

„Oare ce sens ţineam ascuns?”

 

9. Prezicătorul cartea şi-a luat,

Privind, a rămas şi el mirat.

A înţeles mesajul transmis,

Negustorului apoi i-a răspuns.

 

1. Spunându-i: „Vino, aici.

Pune monedele de aur tot aici.

Apoi anunţăm tălmăcirea,

Visul şi ideea, explicarea.

 

1. Negustorul Malik, puse aurul,

Se cufundă în carte prezicătorul.

Începu să spună el cum vede

Înţelegând în vis ce se ascunde.

 

2. Stai: „Ai ajuns la locul stabilit,

Ai văzut soarele la asfinţit.

Perle veritabile ai strâns

În lăzi închise le-ai ascuns.

 

203.Tu vei porni la drum, departe

Acolo vei găsi flăcăul fără moarte.

Îl cumperi pe rob, eşti uimit

De frumuseţea flăcăului găsit.

 

4. Aşa vei vinde marfa ta,

Vei cumpăra, apoi, cu bani o alta.

Devii chiar padişah cândva,

Slăvit în viaţa şi în moartea ta.

 

5. La explicarea visului eu am avut

Viziunea celor ce le-am văzut.

Adevărul pur l-am dezvăluit,

Bucurie celor dragi am procitit.

 

6. Malik atuncea s-a pornit,

S-a dus în casa ce i s-a oferit.

Luă catâri, luă cămile,

Deschise caravana prin pustie.

 

207.Cămile şi catâri de marfă gem,

Pe drumul caravanelor ei nu se tem.

Visul vorbeşte despre drum,

Mesajul este chiar pe drum.

 

8. Malik a mers la locul scris,

Fântâna o găsi în mod precis.

El timp de şapte zile a stat,

Visul astfel l-a anunţat.

 

9. Din cer o voce îi veni

„Pe flăcău tu-l vei găsi,

Negustorule, poţi aştepta

Cincizeci de ani în viaţa ta?

 

1. „Ce cauţi, aicea tu vei găsi,

Scopul te-a adus aici, să ştii.

Marfă multă vei lua cu tine,

Cincizeci de ani  să stai îţi spune.

 

1. Auzind Malik aceste vorbe,

Fără să stea, la casa lui se duce.

Aşteaptă, răbdare multă are,

Destinului i se supune.

 

2. Răbdarea lui era prea mare,

Precum războiul fără încetare.

Ruga spre Domnul şi-o trimite

„Visul să-mi fie realitate” – spune.

 

3. Aşa trecură cincizeci de ani,

Cu promisiunea reînviată an de an.

Malik a insistat răbdând

Strădania fiindu-i gând.

 

4. Atunci privi el în fântână,

Păsări coborâte în sus se urcă.

El robilor săi acum le spune:

„Fântâna apă are.”- avem ştire.

 

5. Doi robi din grupa lui Malik

Aveau bun simţ, de rău, nimic.

Chiamil pe unul îl chema,

Beşir pe celălalt, lumea-l ştia.

 

6. Se ridicară cei doi venind

Spre fântână, cu ochiul zămislind.

Aduc cu ei „organ”-ul, unealta lor,

Pe care o legară pe spatele măgarilor.

 

7. Păsările din fântână

Trăiseră cu el tot împreună.

Cu papagalii graiul şi l-a dus

Cu păsările, morţii s-a opus.

 

8. Beşir a coborât „organul”

Chiamil umpluse tulumbacul.

Veni îngerul morţii îndată:

„Ce faci, Yusuf?” îl întrebă.

 

9. Ordin de la Creator ne veni:

„Agaţă-te de organ el porunci.

Nu mai e timp pentru adăstare

E timpul să ieşi din ascunzătoare.”

 

220.„Yusuf, ştii tu cine eşti?

Cu ochii minţii tu priveşti?

Tu te compari cu cei din jur?

Cunoşti tu adevărul pur?”

 

1. Vorbi Yususf: „Am privit,

Apoi, din inimă aşa mi-am vorbit.

Dacă eram un rob pe lume,

Ajutor n-aveam de niciunde.”

 

2. Gavriil a spus: „Drept să stai,

La spate mâinile să le ai.

Ieşi din fântână, vezi lumea,

Gândeşte-te la soarta ta.”

 

3. A tras Beşir de-acel organ,

Chiamil l-a scos trăgând avan.

„Un chip frumos ieşi afară!”

Iubirea a învins orice povară.”

 

4. Da, Beşir, acesta e flăcăul,

El seamănă cu luna plină.

Figura lui este sublimă,

În minte zeităţile le-afirmă.

 

5. Malik a pornit în goană

Aşa cum de demult avuse taină.

Tot timpul spunea el robilor

„Cereţi plata bucuriilor!”

 

6. Cine ştia adevărul locului,

Vestise bucuria omului.

E robul schimbărilor în lume,

Al binelui de-a pururi fără nume.

 

7. Fata am să i-o dau lui,

Aici voi scrie uzul documentului.

Mă-ndepărtez de orice sclavie,

Mergem spre bine, înainte.

 

8. Aşa sări de bucurie negustorul

Venise pentru el momentul.

Apoi de braţ pe Yusuf îl ia

Şi îl ascunde prin marfă, undeva.

 

9. Fraţii lui Yusuf veniră,

Departe rămânând, priviră.

Pe Yusuf nu-l mai găsiră,

Fântâna ei o părăsiră…

Prezentare şi note: Marius Chelaru;

versiunea română: Güner Akmolla

[1] Convorbirile cu ei – în „Convorbiri literare”; R. Fazîl: octombrie 2011, Y. Şevket: aprilie 2012; şi în Din România, prin Porţile Orientului, convorbiri despre viaţă şi literatură – cu 7 autori turci şi tătari de la noi şi din Orient, ediţie bilingvă română-tatară, traducere în tătară: G. Akmolla, Editura Fundaţiei Culturale Poezia, Iaşi, 2012.

[2] Despre care am vorbit în „Convorbiri literare”, oct. 2011 – Despre poezia tătarilor crimeeni din anii 20 ai secolului trecut (Ş. Yunus (Ш. Э. ЮОНУСОВ), КРЫМСКОТАТАРСКАЯ ПОЭЗИЯ. 20-x ГОДОВ, XX ВЕКА, ТРАДИЦИОННОЕ МИРОВОЗЗРЕНИЕ И МЕНЯЮЩИЙСЯ МИР (Poezia tătarilor crimeeni, din anii 20 ai secolului XX), Simferopol, Editura ДОЛЯ, 2004, 166 p.

[3] Din paginile de deschidere a cărţii, cu titlul Literatura – inima poporului, ale prof. Feuzi Yakubov, de la Institutul Pedagogic al Artelor de Stat Crimeene.

[4] În multe convorbiri cu istorici, scriitori tătari, aceştia au subliniat că termenul „ordu” a fost tradus greşit „hoardă”, în loc ce „oaste”, cum este corect.

[5] Ne vom referi mai pe larg la această revistă în numerele următoare.

[6] Pentru cei interesaţi în detaliu, autorii menţionează că, în afara celor „apărute în anii de dinaintea războiului”, au fost volume şi în perioada surghiunului, ca: Basmele populare tătare, 1959, Unde este unire, acolo e şi putere (proverbe), 1971, Manele şi şînuri, 1975, Folclorul tătar, 1975, Nenea Ahmet (umor), 1976, La revărsatul zorilor (cântece populare), 1977, Răsună Haytarma, (cântece populare), 1979, Legendele, 1980, Ghicitorile, 1988, Ariciul cel deştept şi vulpea cea vicleană (basme), 1990, Creaţia prin viu grai, expresie artistică a poporului tătar crimeean (crestomaţie), 1991, Folclorul copiilor, 1994, Cântecele populare tătare crimeene, 1996 şi „multe asemenea cărţi şi culegeri”, prin care „creaţia populară a devenit cunoscută, cuprinzându-se toate genurile folclorice de bază”. În 1999 a apărut la Ankara o antologie de 600 de pagini, Literatura turco-tătară crimeeană; 200 de pagini sunt creaţii folclorice.

[7] „Am considerat un tot denumit de noi Perioada de renaştere a literaturii tătare crimeene”; motivăm în primul rând prin existenţa „Terciman”-ului în calitatea sa de imbold renascentist”, „în al doilea rând, aducem în prim plan personalităţile epocii”, contopind astfel cele două perioade. „Dacă există o diferenţă, ea conturează doar o perioadă. Ultima etapă, cea de după 1987, se bazează pe activitatea de  dezvoltare desfăşurată de revista Yîldîz de după 1986”. Pe de altă parte, în eseul  Istoria Crimeii „adăugat la propria disertaţie”, Amdi Geraybay, păstrând titlul O privire asupra literaturii Crimeii, reia ideea influenţelor dialectale, graiurilor apoi defineşte epoci ca: „Epoca Ciagatay’ă, de după epoca Otomană. (rev. „Yîldîz” 1995, nr. 3, p. 8).”, găsind „patru etape distincte”: 1. Epoca hanatului; 2. ocupaţia rusă până la Terciman; 3. de la „Terciman” până la revoluţia din 1905; 4. de la 1905 la 1917.”

[8] Iosif şi „nevasta lui Putifar”, care are acest nume în iudaism şi la musulmani.

[9] Firdawsi, Yusuf and Zalikha, Ed. by Carl Hermann Ethé, Philo Press, Amsterdam, 1970.

[10] În limba engleză este cunoscută versiunea din 1917 a lui Charles F. Horne, cu titlul Joseph and  Zuleika, by Jami.

[11] Înţelept turc (din mamă arabă), lexicograf al limbii/ dialectelor turce de loc din Kashgar, trăitor în secolul al XI-lea, cunoscut în lumea islamică fie ca Mahmud ibn Hussayn ibn Muhammad al-Kashgari, fie ca (la uiguri) Mehmud Qeshqiri, la turci Kaşgarlı Mahmut , iar în lumea arabă drept Mahmūd ibnu ‘l-Hussayn ibn Muhammad al-Kāšġarī sau Mahmûd Qašqarî. Cunoscător al dialectelor turce, a alcătuit primul dicţionar al limbilor turce, în arabă: Dīwānu l-Luġat al-Turk, în turcă Divanü Lügat-it-Türk (Dicţionar/ Compendiu al limbilor/ dialectelor turcilor), în 1072. Se pare că era menit în folosul califilor din Bagdad. Dicţionarul conţine, în afară de o hartă a zonelor locuite de popoarele turce, cca. 200 de leacuri, proverbe, zicători, exemple de poezie turcă/ uzitate în zonele de limbă turcă (Asia Centrală, Turkestan, zona dintre Ural şi Volga ş.a.), de la rubaiate (în turcă – dörtlük) la mai toate genurile/ formele principale. A murit în 1102, la 97 de ani, într-un mic orăşel de lângă Kashgar, Upal.