Schiţa poemului-giuvaer

 Deşi nu am cunoscut până azi

un bijutier simbolist,

tânjesc a alcătui

un poem-giuvaer ludic,

nesufocat de fantastic.

 

Deocamdată, mintea mea şovăie,

se îndoieşte de perspectiva sensibilei creaturi.

Nu poate să-l zămislească

fără o minimă recuzită

de-alegorii, comparaţii, metafore.

 

Se-ntrezăreşte ideea că starea de reverie

impune îndepărtarea de vaiete şi vâltori,

pentru a împlini elocvenţa poemului.

Voi zăbovi să-l drenez când îi aflu izvorul

printre zambile şi licurici.

 

Încep să-l croiesc, răscroiesc,

şi-l însăilez cu fir roşu, fir galben,

fir verde de carioci ce creează

mixajul multicolor.

Sunt inspirat de-acei fluturi

mirabili şi admirabili

ce după ce hoinăresc

prin nemărginiri vegetale,

nu rânesc să ajungă în insectare.

 

Adorând clovneriile, înlesni-voi apropierea

de acrostih a romanţei,

în unghere cu icnete şi suspine.

Mă voi îngriji să-nzestrez cel poem

 

în devălmăşie

cu o spoială de strălucire aflată-n

mulţimea de focuri înălţătoare

din ziua ignatului.

 

Recitirea unor fragmente melodice

n-o voi expune ca pe o fabulă la fereastră,

spre a evita spionajul şi spargerea geamului.

În sfârşit, n-o să uit a-i revizui stângăciile,

şi să-l tipăresc înainte de a-l expune

la un târg de bijuterii şi de cărţi.

 

 Briză de primăvară

 Pe piscul ninsorilor cu nemiluita

Primăvara se-ncumetă, se proclamă,

vreme potrivnică rămăşiţelor iernii

ce-şi pierde vigoarea,

ostilă-nsoţirii obscurelor trâmbe de ceaţă

cu promoroaca.

 

După o fără de arşiţă dezmorţire a sevelor,

murmurul tonic al unor germeni iviţi

spre un ansamblu de înnoiri,

sursă-i de-nfiripate urzeli vegetale,

înmugurire şi înflorire.

 

Scânteietoare inflorescenţe de corni

prevestesc abundenţa de verde crud,

de adumbriri şi de glăsuiri ticluite

în crângul cu fluierari şi fazani,

păsări cu colorit impresionist comparabil

cu ouăle încondeiate de Paşte.

 

Cel mai guşat porumbel pripăşit într-un crâng

uguie şi se zbenguie ludic,

tremurător împreună cu frunzele plopului.

 

Patru puiandri

ai unui copoi de Artrois o zbughiră

în cortul îngălbenit de polen.

 

Ziua în care ploaia e ropot înfiripat

peste pogonul cu albăstrele

şi mai departe,

leagă de glie redeşteptatele graminee.

 

Vine o vreme când scuturate de-o briză

sau de-o caricatură de vânt,

roz-albe petale vor rătăci risipite

peste coclauri,

şi-o parte din ele vor curge-mpreună

cu Crişul cel repede

către sud-vestice teritorii.