Ordin
eu
pot spune
ceva atât
de simplu
dar
vă implor
să nu uitaţi
Dumnezeu
mereu este
mult mai tânăr
ca noi!
Un gând
Aţi văzut
vreodată
un câine cum
muşcă o stea
eu
am văzut
m-am văzut
dar stau pe gânduri
sunt cânele
ori totuşi sunt
o stea
La Curtea veche
Pornesc cu Răzvan
în noaptea aceasta
spre Dinescu…
care Dinescu
spune unul pentru că
aici la Curtea veche
sunt atâtea
ăla –
cu cădelniţa şi oala
cu lacrimi
de sfinţi
Nu există
Eu sunt culmea!
Ici, colo, spre sus…
poezie curată, auh.
Uneori viaţa noastră
se mişcă cu o viteză de cruce.
O umbră pură poate
cântă cu respirarea
la pian, deschis.
Un pian mai dureros
ca tatăl meu
nici nu există
pe lume.
Poate
Încă mai poate…
un vers potrivit
încălecând uşor
un câine tot mai
religios
eu sunt
un cântăreţ,
un punct negru
sonor
o pană de gâscă
sălbatică
un nor norocos
care vizitează iarba
aşa
aşa dragilor mei,
încă şi încă
se mai poate…
La Bucur
Pot călca aproape liber
pe acest pământ
văluros şi valoros
am venit de-acasă
şi v-am văzut
cu ochii
din aproape
n-am tăcut din gură
iar cenuşa aceasta
mi-a cântat blestemat
vezi ce faci Adame
dar ştiutul din mine
murmura răspunsul
ştiu şi ştiam tot
sau poate aproape tot
aveam o grijă mare
ziua să-mi crească bine
soarele cel mai tânăr
şi o frumoasă noapte
valoros şi văluros
pe acest pământ
aproape liber pot călca
şi azi asta şi fac!
Unui Ion… Cristescu!
Aşteptarea mea aici
are o criză de timp
frumos ales ca o frază
muzicală
ce bine-mi sună
chiar şi tăcerea
nealeasă de mine
ci de Martie din Sus
Dă-mi volumele, Ioane,
să-mi liniştesc setea
ochilor mei curioşi şi
să devin un muritor…
oarecare, din cale!
Care eu?
La drum! Nu vezi
ce soare fulgerător
te izgoneşte
din infern!
Ah, ce bine, ce bine
miroase aerul
de dimineaţă.
Iar eu sunt
total alb şi de
neatins!
Doina grea
… şi Guţă cântă
bine de tot.
Ascult, şi eu
atent de tot.
Ah, mamă, o a mea
măiculiţo!
Iar azi Dumnezeu
ne vine acasă.
Asta este totul meu
de tot.
Mă fac bine azi
că nu mor.
Mai am, mamă,
o singură zi…
…şi o noapte
întreagă!
Pot
Precum acum
când am de gând
să nu mor uşor,
ci greu mereu
de tot, înot
şi eu, înot…
pot să pot…
aşa, aşa, aşa!
mă dăruiesc aerului şi albastrului meu
Calea umbrei mele
Cumpăr un pahar
plin de apă. Mă cam
apuc de tors frumos
şi de ţesut imens.
Mănânc doar aer,
vreo două-şapte,
poate, în total,
de înghiţituri.
Ah, ce bine îmi stă
umbra mea, în cale!
Dacă o şi ascult atent,
ea îmi devine sonoră.
Mai mult de atât
nu pot asista la…
aceasta viaţă a mea,
undeva ascuns pe lume.
Calea umbrei mele grele
devine tot mai lineară,
de sus spre jos şi apoi
de la mine până la voi!