Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru şi cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele şi cerul românesc. Este, într-un anumit fel, întruparea însăşi a acestui cer şi a acestui pământ, cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele.  Eliade

Cu siguranţă aprecierile de mai sus, aparţinând lui Eliade, scriitor în mare vogă în Polonia abia în ultimele decenii, nu au fost cunoscute de poetul şi traducătorul liricii eminesciene în limba polonă, Emil Zegadłowicz, în anii 30. În schimb, polonezul a fost printre primii creatori străini care s-a raportat la Luceafărul poeziei româneşti folosind sintagma:  un strălucit meteor, un fenomen al naturii, reproduce cu aceeaşi măsură şi intensitate ca şi istoricul religiilor, eseistul şi autorul romanului Maitreyi. Poetul, traducătorul şi romancierul din Wadowice, după ce i-a cunoscut în profunzime  creaţia, transpunându-i cca 30 de poeme reprezentative din lirica sa în polonă, în anii ’30, ajunge ca la marcarea celei de-a 50-a aniversări de la trecerea în veşnicie a Luceafărului poeziei româneşti, să scrie pentru Convorbiri literare un eseu de mare simţire intitulat: Nemuritor şi  rece. A fost poate cea mai copleșitoare intervenție apărută în acel an jubiliar din partea unui străin, despre poetul naţional al românilor: „Poezia mare – şi aşa este poezia lui Eminescu – este un fenomen al naturii,  este un element, o eflorescenţă a firii!”[1]. Şi încheie strălucita-i exegeză Zegadłowicz cu fraza: „O, cât de îndurerată este întreaga operă a celui mai strălucit meteor, care a sclipit deasupra Europei, în anii 1850 şi 1889!”

Viaţa şi creaţia lui Zegadłowicz, poet care se trăgea din aceeaşi urbe cu Sacerdotul nepereche, și el Poet, Karol Wojtyla, personalitatea care a marcat cel mai puternic secolul al XX-lea, îl am în vedere pe Papa de fericită amintire Ioan Paul al II-lea, sunt puţin cunoscute sau mai degrabă necunoscute în România, în ciuda faptului că este primul creator polonez care a alcătuit prima Antologie de poezie românească în limba polonă, intitulată: „Tematy rumuńskie” – (Teme românești). Puțin s-a scris şi despre  travaliul lui pe tărâmul apropierii româno-polone, îndeosebi în lucrările de referinţă despre viaţa şi creaţia sa după cum nici exegezele poloneze de azi ţin totul în ceaţă şi mai nimic nu ne amintesc. Sper ca lucrarea de față să trezească un interes aparte printre specialiști, cunoscut fiind că la Universitatea Jan Kochanowski din Kielce, care a intrat în posesia manuscriselor zegadlowiczene de câţiva ani, achiziționate de la familie, ne va ajuta cu siguranţă ca aspecte necunoscute din viaţa şi creaţia sa să fie date publicităţii şi elucidate în viitor, inclusiv cele cu privire la contactele sale cu creatori români contemporani cu el.

Din perspectiva celor 80 de ani trecuţi de la stabilirea primelor legături ale lui Zegadłowicz cu România, putem spune – fără teama de a greşi – că poetul wadowicean este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai literelor poloneze din prima parte a secolului al XX-lea, autor intrat pe uşa principală în  istoria literaturii din această ţară, cu cele aproape 60 de volume de poezii, romane, piese de teatru, traduceri, eseuri etc.

S-a născut în 1888 în Biała Krakowska lângă Wadowice, fiu al profesorului de liceu Tytus Zegadłowicz şi al Elżbietei Kaiszarowna, cehă de origine. Copilăria şi-a petrecut-o în conacul de vară al tatălui său din  localitatea Gorzenie Górne. A absolvit gimnaziul la Wadowice în 1906 şi va studia în anii următori polonistica, germanistica şi istoria artei la Universitatea Jagiellonă, apoi la Viena şi Dresda. A debutat în 1908 cu florilgiul Floarea vieţii, urmat de cel intitulat Pe râu (1910) şi Întoarcere (1911).

În 1915 s-a căsătorit cu Maria Kurowska; a avut cu ea două fete, cea mai mică decedată cu câţiva ani în urmă, după ce din conacul bunicului său din Gorzenie Górne a făcut Muzeul ce-i poartă numele tatălui.

În 1918 Emil Zegadłowicz a publicat volumul Imagini, urmat de culegerile: Balade (1920), iar apoi  – Picioarele Beskizilor, Rusalii. Pâine şi vin etc. Picioarele Beskizilor a fost oferită cu autograf în august 1930 istoricul Nicolae Iorga şi se păstrează la Biblioteca Academiei Române.

În anii 1929-1931 îl întâlnim pe poet la Poznan, unde a înfiinţat cabaretul Aşchia; a funcţionat aici, în principal, în calitate de secretar literar la Teatrul Polonez din localitate. A fost exact perioada în care l-a cunoscut pe Aron Cotruş, ajuns ataşat de presă al Legaţiei Regale a României Mari în Polonia.

Muzeul Emil Zegadłowicz din Gorzen-Górny

http://dnidziedzictwa.pl/dwor-emila-zegadlowicza/

Despre recunoaşterea şi nerecunoaşterea lui Zegadlowicz

Pentru întreagă activitate literară, în 1930 autorităţile poloneze îi vor acorda înaltele ordine Crucea de ofiţer a Ordinului Renaşterii Poloniei, iar în 1935 Laurii de Aur ai Academiei Poloneze de Literatură, cea mai prestigioasă distincţie literară din acele timpuri. În 1933, cu ocazia a unui sfert de veac de la debutul literar, autorităţile oraşului natal i-au decernat titlul de Cetăţean de onoare al localităţii Wadowice, unde i-au ridicat şi un bust, care se mai păstrează şi azi. Recunoaşterea respectivă îi va f i retrasă peste trei ani, după publicarea controversatului roman Coșmaruri (Zmory). Monumentul s-a păstrat însă până în zilele noastre; faptul că însuși Papa Ioan Paul al II-lea l-a evocat cu unele prilejuri a făcut ca aura de creator de seamă al acelor meleaguri să crească. Tot la începutul celui de al patrulea deceniu a publicat volumele Pâine şi vin (1930), Dumă în apărarea Sigetului (1932), Cânturi sileziene (1933), Lumina în tranşee (1933), Ziua neagră (1935).

Emil Zegadłowicz este şi autorul unor piese de teatru, printre care: Candela (1924), Noaptea Sfântului Ioan Evanghelistul (1924), Stânca de pe fruntariu (1932), Căsuţa din cărţi (piesă publicată şi jucată post-mortem – 1954).

Din primăvara anului 1931, poetul se va dedica tot mai intens activităţii de traducere din poezia universală; îl cunoaşte pe poetul transilvan, Aron Cotruş, proaspăt numit ataşat de presă al Legaţiei Regale a României la Varşovia, exact în timpul când la cârma Ministerului Afacerilor Străine se afla Nicolae Titulescu, perioada în care diplomaţia culturală a început să fie mai prezentă în lume, devenind tot mai articulată şi cu sprijinul imens dat de Nicolae Iorga. Diplomatul român nou angajat printre cadrele ministerului a procedat la fel ca ilustrul său predecesor pe  meleagurile vistulane, Lucian Blaga, cel care în 1927 a stabilit relaţii dintre cele fructouase cu scriitori şi publicişti polonezi, printre care Kaden J. Bandrowski, președintele acestora, cât şi cu şefii unor publicaţi şi agenţii de presă în scopul promovării valorilor culturale ale poporului român[2]. Nu avem nici o mărturie cu privire la măsura în care Cotruş se afla la curent cu Dosarul Blaga cât și al prezenţelor româneşti în Polonia de până atunci, activități coordonate de o seamă de diplomaţi destoinici din centrala Ministerului Afacerilor Străine şi de la Ministerul Propagandei nou înfiinţat: Vasile Grigorcea, Mircea Babeș sau Ion Dragu. Cu toţii îşi vor orienta activitatea pe făgașul unei mai bune cunoaşteri a valorilor româneşti în Polonia. Din partea şefilor Legației Regatului României Mari la Varșovia, sub care Cotruş a lucrat: Gheorghe Crețianu, Constantin Bilciurescu, Victor Cădere, Constantin Vişoianu și Alexandru Duiliu Zamfirescu se pare că acesta a avut nu numai mână liberă, ci și tot sprijinul. Altfel n-ar fi putut călători în lung şi în lat prin Polonia, de la Varşovia la Poznan, Cracovia, Silezia şi Lwów, unde îl găsim prezent în 1934, la premiera piesei Meşterul Manole de Lucian Blaga; confratele său era atunci consilier la Viena, iar Cotruş va elogia în ţară montarea piesei. Pe de altă parte, soţia sa, pianistă, va fi o propagatoare de nădejde a creaţiei enesciene și a altor compozitori români de seamă în Polonia.

Demn de-a fi subliniat mai este și următorul aspect. Abia ajuns pe Vistula, Aron Cotruş a intrat în legătură și l-a cunoscut pe Emil Zegadłowicz. În arhivele româneşti se păstrează scrisoarea oficială de mai jos, adresată directorului direcţiei  Eugen Filotti, fost ataşat cultural la Praga, în timp ce Blaga era la Varşovia, şi în locul căruia va veni pe Vâltava în septembrie 1927[3].

Legation Royale de Roumanle                        Varşovia, 30 aprilie,1931

a Varsovie

Service de la Presse nr.345

Domnule Director,

Am onoarea a vă aduce la cunoştinţă că am propus poetului Emil Zegadłowicz traducerea în limba polonă a unui volum de poezii alese din Eminescu. Traducerile au şi fost începute şi în toamna acestui an Antologia Eminescu va putea apare în vitrinele polone. Sunt sigur că strălucitul tălmăcitor în limba polonă al lui Faust de Goethe va da o haină aleasă poeziei celui mai mare poet român, vrednică de poezia celor mai mari poeţi ai lumii.

Secretar de presă,

Aron Cotruş – diplomat la Varşovia

Tot în aprilie 1931, Aron Cotruş a expediat o altă scrisoare, aceluiaşi destinatar Eugen Filotti, director în Ministerul Afacerilor Străine, rugându-1 să-i trimită la Varşovia, pentru criticul literar Emil Skiwski,”cărţile cele mai valoroase despre Eminescu, apărute în limbile franceză şi germană, precum şi traducerile de poezii din Eminescu apărute în limbile de mai sus. Domnia sa are nevoie de aceste cărţi – menţionează poetul român – pentru un studiu despre Eminescu, studiu care urmează să deschidă volumele de traduceri din Eminescu”, fapt ca nu s-a mai realizat.

În schimb, Zegadłowicz va realiza, în ordine, mai întâi Antologia de poezie – „Tematy rumunskie”, în care a înserat în traducerea sa poeme din V. Alecsandri (1), M. Eminescu (2), T. Arghezi (3), G. Bacovia (2), L. Blaga (1), Aron Cotruş (7), Nichifor Crainic (2), I.A. George (1), O. Goga (1), E. Isac (2), N. Iorga (2), A. Maniu (2), Al. A. Philippide (1), M. Săulescu (l), I. Vinea (2).

Volumul a fost urmat de traducerea şi publicarea poemului: Împărat şi proletar[4] (1932), în ediţie bibliofilă. Acesta i-a fost închinat de traducător şi tipograf: – Marelui voievod al sufletului românesc, savantului, poetului, cârmuitorului corăbiei statului Nicolae Iorga.  

În 1933 a apărut la Varşovia primul florilegiu important din creaţia eminesciană în limba lui Mickiewicz: Eminescu, Wybór poezji i poematów (Eminescu culegere de poezii şi poeme) în traducerea lui Emil Zegadłowicz, cu o introducere de Nicolae Iorga, însoţită de cunoscutul eseu biografic Nirvana, semnat de I.L. Caragiale. Culegerea cuprinde 26 de poeme: Że umrzeć mam (Odă), Ponad szczytami (Peste vârfuri), Las (Ce te legeni…), Diana, Do gwiazdy (La steaua), Przez fale przez zawieje (Dintre sute de catarge), Jutrem życia dzień się zwiększa (Cu mîine zilele-ţi-adaugi), Północ (Se bate miezul nopţii), Testament (Mai am un singur dor), Kamadewa, Wszystie ptaki w borze (La mijloc de codru des), Jezioro (Lacul), Jaskółki (De ce nu vii), Gdy gałęź w okno me uderzy (Și dacă…), Uliczka (Pe aceeași ulicioară), Jak ? Co ? (De-or trece anii … ). Rozłączenie (Despărţire), Daleko (Departo de tine), Sonet pierwszy (Sînt ani la mijloc), Sonet drugi (Când însuşi glasul), Gwiazda wieczorna (Luceafărul), Cesarz i proletariusz (Împărat şi proletar), List I, II, III (Scrisoarea I-a, a II-a, a III-a), Modlitwa Daka (Rugăciunea unui dac).

Cu această apariţie, care a avut o receptare favorabilă, elogioasă în mai toate publicaţiile poloneze, inclusiv cu reproduceri din poemele traduse, putem spune că s-a înregistrat primul şi cel mai fericit pas în receptarea lui Eminescu în limba marilor romantici polonezi. Al doilea l-a făcut poetul Stanislaw Ryszard Dobrowolski în anii ’60, iar al treilea Danuta Bienkowska, în anii ’80.

La cel mai înalt nivel, autorităţile României au consimţit să îi acorde poetului polonez una dintre cele mai înalte distincţii ale statului român[5], MERITUL CULTURAL „pentru merite în apropierea română-polonă”. Nu cunoaştem ca un alt poet polonez să o fi primit până atunci o asemenea distincţie.

Ordinul Meritul Cultural acordat de Carol al II-lea

Aron Cotruş a stabilit o prietenie literară trainică rodnică cu Emil Zegadłowiz, devenindu-i polonezului, aşa cum acesta  recunoaşte sincer, un îndrumător – ghid –  în cunoaşterea literaturii şi culturii române[6]. Poetul din Hașag avea să îl recomande pe poetul, scriitorul şi traducătorul polonez autorităţilor româneşti din domeniul propagandei culturale, care îl vor invita în vara anului 1931 la Cursurile Universităţii de vară de la Vălenii de Munte. Aici traducătorul liricii româneşti de vârf îl va cunoaşte pe Nicolae Iorga, care deținea în perioada respectivă funcția de prim-ministru. Poetul polonez a fost pur şi simplu copleşit de erudiţia şi cultura istoricului neamului.

La Biblioteca Academiei Române din Bucureşti se păstrează unul din volumele dragi autorului polonez şi care conţine balade inspirate din bogatul folclor al acestui popor, de care Chopin însuși fuseseră copleșit, ilustrat  cu gravuri unicate pe lemn, frumos colorate,  aspect pe care îl consemnăm pentru prima dată în istoria relaţiilor bilaterale româno-polone.

Destul de puţin cunoscut a rămas faptul că tânărul Aron Cotruş îl va însoţi pe Zegadłowicz în voiajul acestuia din august 1931 din România, când a participat și la Cursurile universității de vară de la Vălenii de Munte, iar relaţiile cordiale de prietenie dintre cei doi s-au păstrat pe toată perioada lungei şederi  în Polonia a diplomatului român, respectiv până spre sfârşitul anului 1936, aşa cum rezultă din documentele păstrate în arhiva MAE și din înscrisurile poetului polonez. Asupra scrisorii de despărţire trimisă de Cotruş traducătorului în 1936 vom reveni.

Totodată, istoricii literari polonezi consemnează faptul că Zegadłowicz  a fost cel care a tradus în limba polonă din germană  Faust de Goethe, fără a se  mai aminti în anii noştri mai nimic din travaliul scriitorului din Wadowice pentru cunoaşterea şi răspândirea literaturii române în Polonia, cu excepţia cronicilor elogioase, publicate în presă la apariția celor trei florilegii. Din perspectivă celor aproape 80 de ani care au trecut de atunci, autorul volumului Vin şi sânge se înscrie printre cei mai seamă propagatori ai culturii româneşti în Polonia deceniului al patrulea al secolului trecut, alături de Stanislaw Wędkiewicz, Stanislaw Łukasik, Helena Kasterska, Wlodzimierz Lewik, Emil Biedrzycki, Tadeusz Hollender, Czara Dusza-Stec şi alţii.

Pentru a se remarca felul în care în acei ani se lucra de forurile de stat şi de diplomaţia românească pentru promovarea imaginii ţării peste fruntariile ei, amintesc că la 25 ianuarie 1931, la Poznan, mai mult ca sigur la inițiativa lui Cotruș și cu contribuția lui Zegadlowicz s-a înființat Asociaţia culturală româno-polonă, condusă de Wacław Aperber, sprijinită financiar de guvernul român. În conducerea ei se aflau, printre alţii Emil Zegadłowicz şi Zenon Kosidowski, cel care peste ani va scrie Povestirile biblice şi Povestirile Evangheliştilor (traduse şi în româneşte). Ei au au organizat reușite simpozioane literare și recitaluri de muzică clasică românească, beneficiind de arta interpretativă a unor actori și muzicieni de la teatrele și opera din Poznań.

În cadrul acestor manifestări, auditoriului de aici i-a fost oferită posibilitatea să cunoască pentru a doua oară lirica lui M. Eminescu (după prezentarea lui Iorga de la Universitatea Jagiellonă), dar – pentru prima dată – pe Tudor Arghezi și Aron Cotruș, în traducerea lui E. Zegadłowicz. S-a audiat piese reprezentative din creația lui George Enescu, Tiberiu Brediceanu, Marțian Negrea și Sabin Drăgoi[7].  Peste câţiva ani partea română răspunde la această iniţiativă, înfiinţând la Bucureşti, la 25 mai 1934 Asociaţia Intelectuală româno-polonă, al cărui preşedinte era Octavian Goga, iar în componenţă creatori de seamă precum Victor Eftimiu sau istoricul P. P. Panaitescu etc.

În 1932 poetul,  traducătorul, publicistul, omul de cultură, colecţionarul Zegadłowicz se mută de la Poznan în Silezia, angajat fiind la Teatrul din Katowice. În acelaşi timp el a predat istoria artei la Conservatorul din localitate şi a susţinut o seamă de conferinţe despre cultura românească, inclusiv la radio. Fiecare din aceste înfăptuiri ar trebui urmărite azi în Silezia, identificate, analizate şi popularizate într-o lucrare solidă de doctorat.

Revenind la culegerea de poeme din Eminescu se cuvine să subliniem că într-un eseu mai amplu, care joacă și rol de predoslovie, Zegadlowicz s-a pronunţat cu mare simţire despre creaţia eminesciană: „Doresc ca această poezie, care cu o aripă atinge viaţa şi tot ceea ce se leagă de ea, iar cu cealaltă frizează eternitatea, să vă devină la fel de apropiată, aşa cum mi-a fost şi mie; fericirea de a mă afla în interiorul ei a constituit pentru mine cel mai frumos şi mai nobil dialog din viaţa mea. Oare faptul că în aceste clipe las condeiul din mână cu mare regret nu este o dovadă de adâncă preţuire? Desigur!” […[“Poetule ! Abia te-am cunoscut şi sunt nevoit din nou să te părăsesc. Aceasta-i soarta ta meteorică din viaţă şi după moarte; arunci destinul tău tuturor celor care pătrund măcar pentru o clipă în orbita-ţi luminoasă şi dezlănţuită”.

[1]  Emil Zegadlowicz, Convoribiri literare – număr special 1939

[2]  Nicolae Mareş, Lucian Blaga – diplomat la Varşovia, Ed. Fundaţia România de Mâine, Bucureşti, 2012; idem – Blaga în polonă, Editura eLiteratura, Bucureşti, 2014

[3]  Nicolae Mareş, Aron Cotruş – Scriitor şi diplomat prea mult dat uitării, Acasă – 2011 pp. 59-63: ibidem, Nicolae Mareş, Aron Cotruş, scriitor şi diplomat – 120 de ani de la naştere, Biblioteca Bucureştilor, XIV, nr. 1. pp. 32-35-2011 

[4]  Nicolae Mareş – http://uniuneascriitorilorfilialaiasi.ro/poezia/?p=1715; http://uniuneascriitorilorfilialaiasi.ro/poezia/ ?p=1898

[5] Scrisoare oficială adresată de Aron Cotruş scriitorului Emil Zegadlowica, iunie 1933, cu antetul:  Légation Royale de Roumanie. L’Attache de Presse, vezi document din Arhiva Universităţii Jan Kochanowski din Czestochowa.

[6]  Nicolae Mareş, Portretul unui scriitor polonez, România literară 46-2015

[7]  cf. ANIC – Ministerul Propagandei – Fond 758