Leonida MANIU

Sadoveniană

În memoria lui Const. Ciopraga,

neobosit explorator al întinsei împărăţii sadoveniene

 

Din vremuri vechi, o Umbră dragă

Plutind cu-n nesfîrşit alean,

Ne-ndeamnă cu clipiri şirete

Să poposim la ea, în han.

 

Aici, în nopţi de Sînziene,

S-a adunat şi stă la sfat

Întreaga ţară ctitorită

De Sadoveanu Împărat.

 

Între zidirile bătrîne,

Comori de veacuri ferecate

Aşteaptă semnul cînd stăpînul

Îngăduie să se arate.

 

Preoţi din vremile păgîne,

Cu crengi de aur în stihare

Şi-ieromonahi din vremea nouă

Cinstind a crucii arătare.

 

Boieri încremeniţi în blănuri

Şi jupîniţe curioase

Cătau la beizadea Alecu

Şi încercau ca să-l descoase.

 

Dar o nălucă-ndurerată,

Cu ochi scăpărători şi mari,

A Domnului Vasile fată

Fugea prin veacuri de tătari.

 

Şi ca un paloş de lumină,

Ce-a apărat pămînt şi datini,

Stătea să afle ce spun Jderii

Cel mai măreţ dintre muşatini.

 

Cu tihna vîntului în suflet,

Ce-a mistuit-o-n chip avan,

Vitoria nemîngîiată

Vorbea în vise cu Lipan.

 

Cătînd izvoare cu nuiaua

De-alun pe dealuri şi cîmpii,

Un vechi cunoscător de taine

De-odată s-a oprit aici.

 

Într-o Dumbravă minunată,

Proptindu-şi degetu-n năsuc,

Lizuca şi cu prichindeii

Stăteau călare pe bursuc.

 

Răzeşi cu zapise şi-urice,

Purtînd securi la subsuoară,

Se-nfăţişau la judecata

Domnească pentru-a cîta oară.

 

 

Haiduci cu flintele-n spinare,

Străfulgerînd în miez de noapte,

Şi robi ce-şi agitau mînia

Visînd la nouă sute şapte.

 

În scînteierile din aer,

Vîslind pe cerul diafan,

Un tainic cocostîrc albastru

A coborît aici, la han.

 

Şi-n faţa tinerei Ancuţe,

Oprindu-şi paşii blînd rosteşte

Că din Paşcani pe şleahul mare

Ciopraga Constantin soseşte.

 

Şi-abia ajuns, păşi-năuntru,

Dar delicat şi blînd la ton,

Le cere ca să îi permită

Să facă un simpozion.

 

– Nepoate, zise-atuncea baciul

De la Rarău, cu glas senin,

Cinstiţi-ne precum vi-e pofta

Dar nu uitaţi de cînt şi vin!.