Problema orientală

Ca un fel de răspuns veselia acelui şir de nuntaşi

răscolind ordinea duminicii adormite în propria sa istorie

despre indulgenţă şi Sud

Păianjenii strâng în plasa lor fină picăturile ploii ţârâitoare

şi sub turnul scorojit cu ceas se produc mici abjurări

Ecoul devine metalic şi cade prin grădini

şi saloane unde întrerupătorul lampadarelor s-a blocat pe aprins

şi se povestesc lucruri vechi

despre cordonul sanitar al continentului

şi despre cum nimeni nu poate să rămână străin sieşi până la capăt

în această parte a atlaselor de geografie

unde fluviul pare un braţ lichid de femeie

ocrotind pieptul de lut şi cremene al grădinii publice

unde tristeţea clovnului din magazinul de jucării

va face să tremure de spaimă armatele multinaţionale

şi unde toate patimile sunt suficient de mici să încapă

în ochiul unei păsări dodo ce ne tot caută

şi noi suntem  aici şi aici este atât de departe

 

 

O simplă zi de Aprilie

Pielea lucioasă a urbei în primele ore după ploaie

când lumina se unduieşte pe străzi ca un şarpe transparent

iar sincerităţile devin de o extremă senzualitate

Fluturi albaştrii ni se topesc în vene

Candori se clatină în privirea ta

precum pastilele generice în blister

şi poate un câmp de lavandă se va ivi

un hinterland plin cu zile de mâine la alegere

unde tot ce am părăsit va suferi crunt

şi va întoarce şi obrazul celălalt

aflând că iubirea internalizează o parte din viaţa celuilalt

iar adevărul este cel mai fidel amant al singurătăţii

când marea se refugiază în scoici

într-o simplă zi Aprilie

dozând onorabil gramajul de calciul

din ghearele hoitarilor ce împing norii

prin văzduhuri

 

Miza

Şi aceste clipe ale tale ce vrei să le trăieşti

aşa cum trecutul vrei să-ţi aparţină

odată cu fumul ţigărilor Havana

împrăştiindu-se difuz în gerul acestui început de Martie

când  fără tine duminicile sunt ca un manechin

fardat cu stridenţă

iar zâmbetul meu încurcă bobina  amiezii în desfăşurare

şi cred că e nevoie de o inimă mare să poţi conta tu pe tine însuţi

precum un pelerin dincolo de zidurile unei cetăţi

pe care a înconjurat-o dar nu a intrat înăuntru

când ai vrea să  poţi fi măcar copilul din „Hoţul de biciclete”

mizând pe bunătatea oamenilor

într-o aspră după-amiază

aşa cum ai putea paria pe forţa de regenerare

a unui ţesut viu străbătut de tăişuri

 

Să mai treci

Prin lumina arhaică

ce o împing în lume ploile

să mai treci

odată cu declinul ideologiilor

în bluza de muselină

ca după o călătorie lungă cu multe escale

în care dragostea ne-a ocolit

aşa cum la începutul gimnaziului într-un oraş din Sud

unde Dvorak şi Mahler păreau zidiţi în ferestre

şi unde totul părea că se năruie în buchetele de crizanteme

şi-n  compotul de vişine ori de câte ori buzele simţeau

fiecare zvâcnet şi caznă a verii abia pierdute între târziu şi curând

 

Prin oboseala fină a unei gări

abandonate de trenurile accelerat

să mai treci

după ce furnicile

au strâns ultimele firmituri ale ospăţului balcanic

să-mi spui că absenţa

este un simplu laborator de eroism sau laşitate

dincolo de micile orgolii cu fleacurile şi gravitatea lor

să ştiu că sângele zilei de mâine

irigă cu înţepături braţele urbei dimineaţa