Apus electric

Se zbate un abur molatic peste soborul de patimi cuibărite în apus,

o searbădă reîntoarcere în trecut îţi lasă gura pungă –

îţi activează simţurile un dor electric pe care îl asimilezi

ca pe o doină ce-ţi răsună din miezul sufletului.

Pe lîngă stîlpii de telegraf

se zbat himerele cuvintelor topite pînă în miezul înţelesului,

şoaptele sărută buzele umbrelor

ca refractarea dintre două respiraţii ce-ţi escaladează simţurile –

e acel  moment de climax absolut

cînd apusul surîde electric prin doi ochi

ce pier odată cu ultima rază de soare,

acel moment cînd norii îţi cad la picioare şi te dezmiardă seninul soarelui

rezultat din împreunarea mîinilor noastre

făcute pumn.

 

Fericirea

Bătrînul,

cu mîinile vlăguite de vreme,

construieşte, cu băgare de seamă,

sensul unic al vieţii –

cu îndemînare şi înţelepciune

îşi aşază palmele din care creşte

însufleţirea, ca cea dintîi bătaie din univers

 

Iernile cad peste noi

ca o luptă inegală cu timpul,

din turnul cu ceas,

urmele secundelor viscolesc în suflet

ca o hologramă din iernile sugrumate

ale răbdării

 

Întotdeauna bătrînul a ştiut să le arate copiilor, tehnica –

le-a pus hîrtia în mînă să se privească în suflet

şi să-şi împăturească revelările

 

Odată ce sufletul s-a aşternut pe foaie,

a aspirat tot universul

ca un iris ce priveşte în el însuşi

 

Totul e relativ,

cum s-a şi demonstrat,

feţele îşi schimbă expresia

ca un cub Rubick în mînă destinului

 

Bătrînul japonez

dădea sens vieţii,

aşa le invoca şi copiilor

cînd făceau origami –

îşi împătureau răbdările

şi timpul rămînea schimonosit

şi relativ

 

Cînd terminau

admirau lebăda în care si-au împăturit secunda –

din penajul tehnicizat al ei creştea universul

şi toate derivatele ei…

………………………………………………………………………..

 

Fericirea brută e acea hîrtie albă

pe care-ţi aşterni frămîntările,

e bonsaiul ce rodeşte din zidul plîngerii,

atît de simplă şi totuşi atît de complexă,

o îmbrăţişare a trecutului cristalizată-n prezent,

ori un simplu zîmbet pe o hîrtie milimetrică,

Fericirea e

un cocon rodit dintr-un mugur de scînteie

pe care îl înaltă bătrînul la ceruri drept lampion –

închinăciune spre cer.

 

Din centrul lumii

Atunci cînd alerg, ritmul paşilor e o developare continuă

care nu pune stop, alergarea e ceva mult mai complex,

porneşte pe toate axele, ca un sentiment de cădere,

atunci cînd îţi vin în minte lucrurile pe care nu le-ai făcut

şi trebuie să le faci.

 

Aleea are înfiripată, viziunea primilor paşi, atunci cînd soarele

răsărea în toate formele şi îmi cădea la picioare ca un joc de cuvinte,

aici am plantat, în zilele de vară, un ciot uitat din axa lumii –

l-am udat cu însufleţire şi cu veşnicia satului.

Am încrustat în fibra lui

ţesuturile sufletului de copil,

privirea bunicului şi înţelepciunea –

în fiecare an

crestez tulpina

şi beau cu aceeaşi ardoare

viziunea lumii prin suflet de copil.