Vinul…

Chiar pocalul bolţii stele, nopţi rotind,

mii văpăi, iluzii, peste-al firii grind

şi heruvi deolaltă prin stihii de nu-s,

ştiu că’în Vin e calea Purului Neclint…

 

Toată cugetarea a nimic şi-a ce-i,

focul, apa, vîntul, colbul, ca temei,

sorb cu dînsul vraja, beatificînd

inima’înţeleaptă întru vii arhei.

 

Dogme, vorbe vane despre-al crucii cui,

lumea strămirării încă-a nimărui,

întregesc pustiul, unde’în adevăr

cei plecaţi dintr’înşii sînt comoara Lui.

Trandafiru-i trece cheia’în catihis

cînd pe tabla vieţii, numelor ce i-s,

şterge şi adună zbucium şi senin…

Însă nu şi-al tainei, jertfă’în linişti, vis…

 

Vasul van al firii…

Vasul van al firii dacă-l vei goli

într-atunci de’întregu-ţi te-ai desprinde şi,

mistuit, eterul fi-vei astei lumi,

umbră a cenuşei ferecată-a zi…

 

Viaţa şi cu moartea,’împotrivit curent,

suie-a coborîre. Doar prin oponent

îi sînt cunoscute, nu în absolut.

Contingent preumblă altui contingent…

 

Isis, Isis, Isis!… Luna incantînd,

fără hat iubire peste gînd în gînd

între-acei minunii ce-au venit spre jos!…

Dincolo de vălu-i, doar iluzii bînd,

 

robi din labirinturi a deşert aţin

ciclurile’întoarse’în palidul destin…

Au cîntat Kabala, însă nu invers,

şi celest cătunul l-au pierdut prin chin…

 

După-al legii scris

A vedea Oglinda măreţia-i doar…

Ale sale straie încă dacă par;

cel ce le îmbracă-în incombustul foc

este punct din punctul tihnei, cuvîntar…

 

Prin trezite cumpeni strînse’în Coviltir

vindecări arată ninsul elixir,

nalt, al clarviziunii alchimiei vechi

după care urna-i giulgiul fără fir.

 

Lîngă neştiinţă un nevolnic drum

tipărit-a margini cu venin şi fum

şi-a făcut din minte-al dogmei zid himer

sprijinit pe colburi toarse fiecum.

Însă-ar fi amintea: cum s-a-întredeschis

a veni pe lume din ocult abis,

cel ocean al Sinei, nu avem decît

Lui să ne întoarcem după-al legii scris…