PARODII de Lucian Perţa

DAN  MINOIU

Uimire

Am ieşit, iubito, din negura nopţii

Şi-ţi trimit scrisoare din anonimat,

Vei găsi acolo, în cuprinsul cărţii,

Explicate toate ce s-au întâmplat.

 

Te-a uimit,se pare, patul meu de-acasă,

Scârţăitu-i jalnic, ştiu,te-a enervat,

Dar te rog, iubito, supărarea lasă,

Poţi sta şi-n fotoliu, nu-i musai în pat!

 

IOANA DIACONESCU

Mila

Să nu aveţi niciodată milă

De poeţii ce s-au îmbolnăvit.

Pe faţa lor albă, ca o filă,

Sau un perete proaspăt zugrăvit,

Dumnealui, destinul, se joacă

De-a poetica şi nemurirea.

Ştie el prea bine cum să facă

Ca toată lumea să le vrea însănătoşirea,

Dar în starea aceea, poeţii

Au amintiri neverosimil de frumoase

Despre poezie şi devin cântăreţii
Acelor frumuseţi.

Totul e să-i lase

Lumea în vârtejul lor de inspiraţie,

Şi de aceea, dac-o să-i vedeţi

Transpiraţi, bolnavi, milă implorând,

Să ştiţi că în acel moment

Sunt în starea de graţie.

Vorbiţi-le încet

Şi mai ales blând!

 

GHEORGHE GRIGURCU

Rurală

Am îngrămădit poemele mele,numai eu ştiu cum,

în peste treizeci de volume

 

jur împrejurul lor,atunci,ca şi acum,

criticii maniaci bârfesc şi fac glume

 

nimic n-ar mai trebui să mă surprindă

în această ţară din strâmbă oglindă

 

mi-e dor doar de mireasma Maramureşului,

de Festivalul de Poezie de la Sighet, anume,

(de flăcăii aceia îngânduraţi şi de parodiile gureşului

L.P., ca să nu-i zic, totuşi, pe nume)

 

spaţiul acela, atât de rural şi arhaic,

să te tupilezi sub aripa poeziei te-ndeamnă,

acum mai ales, când totul în jur e prozaic…

 

bine că nu mai e drum lung până în toamnă!

 

VASILE FILIP

Aripi

Şi am mai scris acum, în primăvară,

Un nou volum de versuri, încă unul,

Şi criticii pe loc îl lăudară,

Dar fără să-l citească, văd, niciunul.

 

Am dobândit în timp credinţa clară

Să nu mă-nfoi cu asta, ca păunul,

Şi am mai scos acum, în primăvară,

Un nou volum de versuri, încă unul.

 

Dar cititorii mei mă înştiinţară

Că-s vârf cu dor al versului, tribunul,

Mult decorat şi mult citit în ţară,

 

Aripi mi-au dat, dar nu fac pe nebunul.

Şi am mai scris şi-acum, în primăvară.

 

ION MARIA

cunosc

fiindcă am nişte prieteni în redacţie,

îndrăznesc să trimit aceste versuri

şi la revista „Poezia”

şi, în funcţie

de ale finanţării mersuri,

(poate) voi primi şi drepturi de autor —

aşa-i acum în toată România,

totul e în funcţie de funcţie,

fratele om a dispărut de multişor

(doar  în cărţile vechia  mai rămas în discuţie)

acum,dacă nu cunoşti pe cineva

unde trebuie, degeaba speri

doar când vei vedea

balene zburând, o să prosperi —

după cutremurul din ‘89

am fost şi eu până în America,

cum să vă spun acum vouă

(s-ar putea să nu înţelegeţi nimica)

ca să-mi daţi ascultare veştii

acolo, dincolo  de zidul oceanului,

parcă au şi venit extratereştrii —

totul funcţionează conform programului,

toţi poeţii scriu conştienţi că vor fi răsplătiţi,

până şi parodiştii (şi printre ei cunoştinţe am)

sunt foarte cuminţi,

stau de veghe în literatură

şi nu se iau aşa, tam-nisam,

cu poeţii în gură!

 

MARIAN HOTCA

stare

nişte poeme bine rumenite,

precum nişte pietre încinse la foc,

am tot scris şi înainte,

dar prietenii nu mi le-au apreciat deloc,

cică versurile erau cam confuze

şi se împiedicau în propriile picioare

metrice, dar asta fără să mă acuze

că eu sunt de vină, ci Euterpe,

muza ce mi-a fost însoţitoare

purtându-mă, cică, spre lumină înainte,

şi din vina ei, zic ei, mi-s sterpe

versurile de puţină culoare

şi rătăcirile ei, mi-a dat prin minte,

m-au adus în această stare!

 

 

MARIN IFRIM

Drumul cuvintelor

Doar dacă ai o colecţie de premii

şi diplome poţi,

în doar câteva decenii,

să-i convingi filozofic pe toţi

că eşti cel mai bun, o glorie locală,

şi că versurile tale nu s-au oprit

la suprafaţa lucrurilor şi e reală

onoarea şi stima pe care o ai primit—

doar aşa pe drumul cuvintelor vei fi de neoprit!

 

MIHAELA OANCEA

Zi de ianuarie

În fiecare zi de ianuarie

pe palierul nostru de la bloc,

datorită unor noduri şi semne

în cadrul de la electrica reţea,

se întâmplă câte-o avarie,

dar, cu puţin noroc,

nu am avut niciodată pagube demne

de a le consemna.

 

Oamenii ieşeau în papuci de casă

la început,speriaţi,

dar acum nu le mai pasă.

 

Eu am ridicat problema

şi la Radio Tv Unirea, de vreun an,

fără succes, însă ce mai contează.

Acum stau în cameră în fiecare dup-amiază,

scriu şi mănânc marţipan.

 

Şi lângă mine,aici,

întruchipând armonia contrariilor,

cine toarce? Cititorule,ghici:

motanul meu, Ioachim!