S-a stins viaţa falnicei Veneţii,

N-auzi cîntări, nu vezi lumini de baluri;

Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,

Pătrunde luna, înălbind pereţii.

Okeanos se plînge pe canaluri…

El numa-n veci e-n floarea tinereţii,

Miresei dulci i-ar da suflarea vieţii,

Izbeşte-n ziduri vechi, sunînd din valuri.

Ca-n ţintirim tăcere e-n cetate.

Preot rămas din a vechimii zile,

San Marc sinistru miezul nopţii bate.

Cu glas adînc, cu graiul de Sibile,

Rosteşte lin în clipe cadenţate:

„Nu-nvie morţii – e-n zadar, copile!”