- Ipostazele comediantului
Muzica şi poezia proastă nu ar trebui dispreţuite doar pentru că iubim creaţiile de calitate[1].
În poezia suedeză modernă Lars Forssell face figura celui mai versatil autor al generaţiei sale. Este poetul care s-a sustras constant intenţiilor criticilor literari de a-l încadra într-o categorie anume. Varietatea de expresie a poeziei sale este evidentă chiar şi în titlurile cărţilor publicate de-a lungul anilor: Voci, Pietre, Cîntece, Prieteni, Încrederi ş.a. Forsell a scris cîntece şi balade, elegii şi satire, monologuri şi poeme-portret, piese de teatru, texte de cabaret şi monodrame. A scris sonete atunci cînd contemporanii săi cultivau versul liber. A scris pentru scenă, pentru radio şi pentru cititorul ce preferă lectura în intimitatea căminului. Proza scurtă, eseurile şi traducerile nu i-au fost nici ele străine. A tradus şi trilogia lui Eschil, Orestia, şi cîntecele politice ale lui Jacques Brel, Boris Vian, Léo Ferré şi George Brassens. Tot el a fost cel care, în anii ’50-’60, a introdus în Suedia tradiţia şansonetei şi a cabaretului[2]. Dacă, sub aspectul diversităţii scrisului, ar fi să găsesc un corespondent român al acestui autor, aş fi tentat să-l numesc pe Marin Sorescu.
Acest corifeu al literaturii suedeze, începînd din deceniul al patrulea încoace, născut în Stockholm, în 1928, s-a afirmat ca unul dintre tinerii poeţi de prim rang în timpul anilor 1950. Generaţia acelor ani îl ştie ca pe un tip elegant, cu pălăria pe-o ureche şi şal aruncat peste umăr, autor al unor texte fascinante şi melancolice precum Învîrteşte-te pămîntul meu, Eu stau aici în piaţa publică sau Pianul săracului. Generaţiile următoare şi-l amintesc ca pe o celebritate care, în 1973, a scris textul hitului Vara care nu spune niciodată nu pentru concursul Eurovision. Versul Sînii tăi ca nişte rîndunici care cuibează a declanşat proteste publice. Aceeaşi reacţie o cauzase şi în 1960, după ce, în cadrul unei emisiuni televizate, s-a pornit să vorbească despre folosirea prezervativelor sau cînd, împotriva tuturor aşteptărilor, a fost ales membru al Academiei Suedeze, în 1971. Forsell a rămas acelaşi tip recalcitrant pînă la vîrsta de 79 de ani, cînd i-a venit sorocul să dea seamă pentru faptele sale, pe lumea cealaltă.
Dar să ne întoarcem la începuturile bogatei sale cariere. Lars Forssell a debutat în 1949 cu placheta Ryttaren/ Călăreţul, prin care rupea cu tradiţia poeziei ermetice, bine înstăpînită în peisajul liric suedez al acelei perioade. În Clownul, următorul său volum, publicat în 1952, şi-a continuat asaltul împotriva tradiţiei moderne (oximoronul e la locul lui, aici), făcînd haz de producţiile marcat ”cerebrale” ale colegilor săi scriitori. Lirica sa erotică a avut darul să stîrnească proteste vehemente printre păzitorii moralei. Versuri precum Pe şoldul stîng, ai un semn micuţ / Iar cînd rîzi, ţi se fac cinci riduri / lîngă nară. (Un poem de dragoste, 1960), a trezit entuziasmul multor cititori, dar alţii, la fel de mulţi, s-au simţit oripilaţi de unele din poemele sale cu pronunţat caracter carnal. Cititorii români, care apreciază poemele lui Emil Brumaru, şi nu doar ei, îşi pot imagina uşor genul de poezie practicat de junele Forsell la acea vreme.
Nonconformismul autorului a devenit şi mai evident, cînd a introdus în poezia suedeză teme ”apoetice” precum cele politice ori cele legate istoria recentă. Aşa se face că, în versurile sale, a înlocuit anxietatea, atît de ”îndrăgită” de modernişti, cu subiecte inspirate de atmosfera războiului rece a anilor -50. Credinţei în unitatea dintre trăire şi expresie, revendicată de ceilalţi, el i-a opus convingerea că poezia este un joc cu măşti, în care poetul îşi manifestă propria prezenţă. Ilustrativ, în acest sens este poemul Conştiinţa, versiunea generală, inclus în culegerea FC Tjetjens (1954):
När på order guden fallit Cînd zeul a căzut la ordin
och legoknektarna slagit sönder hans şi mercenarii i-au făcut zob
lemmar mădularele
och i skydd av mörkret delat şi la adăpostul nopţii şi-au împărţit
hans ägodelar mellan sig bunurile lui între ei
smög jag, Er tjänare, mig fram m-am furişat, Eu, robul vostru,
i första morgonljuset la primele raze ale dimineţii
och krökte försiktigt ett hår şi am îndoit uşor un fir de păr
på det avhuggna huvudet. de pe capul retezat.
Zeci de ani s-a confruntat Lars Forsell cu formele şi simbolurile autorităţii. Mostre de critica socială directă pot fi găsite în poeme ce poartă titluri precum: Fragmente din Zimbabwe (volumul Ändå/ Totuşi, din1968), Lenin vorbeşte lucrătorilor (în Oktoberdikter/ Poemele lui octombrie, din 1971). Iată, spre exemplificare, cîteva versuri extrase din poemul Sentimentul de a fi acasă:
Vi är alla invandrarbarn Sîntem cu toţii copii de imigranţi
Vi kom en gång alla till främmande land. Toţi am venit cîndva într-o ţară
străină.
Vi är alla invandrarbarn Sîntem cu toţii copii de imigranţi
men snart tog hemkänslan dar curînd sentimentul de a fi acasă
överhand. ne-a copleşit.
În anii deceniului şase, Forssell a fost unul din scriitori care au condamnat războiul dus de SUA în Vietnam; rezultat, în mod cert, al celor 18 luni petrecute, în cursul anilor 1947-1948, la un colegiu american.
- Rolurile dramaturgului
Oare nu s-ar putea scrie diferite tipuri de poezii pentru diferite tipuri de cititori?
În Statele Unite, Forsell a avut ocazia să se familiarizeze cu toată poezia anglo-saxonă, de la Edmund Spensers Faerie Queen la Henry James. Cît îi priveşte pe Ezra Pound şi T.S. Eliot, a fost atras mai mult de primul, decît de cel de-al doilea, considerat drept un guru de către moderniştii suedezi ai deceniului patru. Precum dama de pică şi musca pe tavan / încerc să mă ţin drept / cu capul în jos, declara deschis autorul scandinav, în poemul Steaua lui Cocteau. Atitudine consecventă, formulată şi mai explicit într-unul din numeroasele sale interviuri, în care declară că, în actul scrisului, se manifestă trei eu-uri: un eu conştient, exigent, care comandă şi corectează exigent, eul conştient de sine doar pe jumătate şi eul care scrie după pofta inimii. Se pare că în ansamblul operei sale s-au manifestat toate aceste trei eu-uri, nu doar pe rînd şi separat, ci adesea într-o formă aglutinată. Multe din poeme sale au un ritm care le fac cantabile, piesele sale de cabaret conţin numeroase pasaje compuse în registru grav, dramele lui sînt înţesate cu pasaje lirice iar versurile au adesea o încărcătură dramatică explozivă.
Iată, spre exemplu, cum, în poemul Skrappnos/ Nas zdrelit, percepţia întunecată a unei existenţe dezrădăcinate se pliază pe imaginea delicată, ce exprimă dragostea pentru propriul nepoţel:
Sakta, min like, Încet, seamănul meu,
vänd dig sakta till mig som solens maskros întoarce-te încet spre mine, ca firul
de păpădie
och tig med mig şi taci cu mine
rinnande avgrund / sök förstå abis curgător / caută să-nţelegi
Det rena inger hopp och jag vill vara utan! Puritatea dă speranţă iar eu vreau
să fiu fără!
Ge mig ett kardborrliv så sakteliga Dă-mi o viaţă de ciulin aşa încetişor
Nånstans / fastnar jag / väl alltid. Undeva / mă agăţ eu / fii sigur.
Din versul despre puritate ar părea că, la traducere, am omis un ”nu” cerut de logica enunţului. Cum se vede şi din varianta originară însă, formularea are aceeaşi ”carenţă” şi în suedeză. Ciudăţenia respectivă este atenuată oarecum atunci cînd o conectăm cu imaginea ”vieţii de ciulin”. O posibilă interpretare ar fi aceea că eul auctorial respinge certitudinile metafizice, preferînd suportul temporar, oferit de împrejurările circumstanţiale.
Cînd nu vorbeşte în numele propriu, autorul recurge la imaginea unor personaje celebre, convins fiind că, prin ele, poate releva propriile sale drame sufleteşti. Este cazul celor mai importante poeme, elaborate în anii 60-70 şi incluse în volumele Röster/ Voci (1964), Ändå/ Totuşi (1968), Oktoberdikter/ Poezii de octombrie (1971), Försök/ Încercare (1972) şi Den möjliga/ Posibilul (1974). Într-unul din poeme, abordînd figura Penelopei, bunăoară, poetul se întreabă, care va fi viaţa ei secretă – lipsită de dulceaţa aşteptării – după întoarcerea lui Ulise. În Odysseus în Ithaca, “cel mai ciudat poem de dragoste din poezia suedeză”, ca să-l citez pe Karl Vennberg (alt gigant al liricii scandinave), este exprimată neputinţa lui Ulise de a o uita pe Calypso, fiinţa pe care eroul lui Homer a iubit-o cîndva atît de pasionat şi pe care încă o mai iubeşte:
Det finns purpur så mäktigt, Kalypso,
att några uns därav kan färga hela havet blodrött.
E purpura atît de intensă, Calypso,
că doar cîţiva stropi pot însîngera întreaga mare.
Iertată-mi fie zburdălnicia gîndului, dar eu simt în aceste două versuri, o tensiune extraordinară, echivalentă cu cea emanată din versurile Annei Ahmatova, din Muza (… Tu eşti cea care i-a dictat lui Dante Infernul?/ Şi ea răspunse: Da). Aceeaşi economie de cuvinte în dosul cărora simţi că zace, zăgăzuită, o durere nemărginită.
În volumul Röster/ Voci, poetul problematizează însăşi ideea perfecţiunii. El pune în gura genialului balerin Nijinskij cuvintele: Auzi/ cîntă ceva ce nu ştii/ Te poartă şi te mîngîie/ Împotmoleşte-te… De unde vine acest îndemn? Poate din nevoia de a păstra în suflet o urmă din neprevăzutul vieţii, poate din teama de a nu eşua în cadrele sigure, dar, vai, atît de înguste al ştiutului aducător de moarte. Acelaşi Nijinskij, alter-ego-ul poetului, ajuns la apogeul artei sale, exclamă:
Förstått? Vad?/ Säg det. Înţeles? Ce?/ Spune-o.
Jag är så trött. Sînt atît de obosit.
Jag är trädd på e nål som aldrig vill sluta Sînt trecut prin acul ce nicicînd
nu-ncetează
gå genom mörkret să meargă-n întuneric.
Ce altceva decît poezia, creaţia artistică în general, este acel instrument care înfruntă întunericul, care interoghează fiinţa la nesfîrşit, chiar şi dincolo de controlul sinelui?
- Măştile tragicului
Poezia nu este doar cîntec de leagăn, dacă cineva ar crede aşa ceva.
Punerea la îndoială a poeziei ca scop în sine este o constantă a creaţiei lui Lars Forsell. Sîntem, astfel, îndemnaţi să credem că ea ar servi unui scop care o transcende, dar, paradoxal, această entitate superioară pare că lipseşte! Este de remarcat, în acest sens, comentariul (auto)ironic dintr-un poem scris deja în anul 1954:
Över protuberansernas form, Peste forma protuberanţei,
den sprängda din aşchiile
klippans överskärningar stîncii spulberate
gör han… på rutin… en parafras, ja face … automat… o parafrază, da
över vad intet är. Må Gud blott a nimicului. Fie numai ca
Dumnezeu
bevara honom från att să-l ferească să apuce a
fullborda något… împlini ceva …
F.C. Tjetjens se intitulează poemul din care am desprins versurile de mai sus. Ele exprimă momentul cînd integritatea individului se prăbuşeşte, scena fiind acaparată de… o absenţă. În cazul figurilor umane, această absenţă se manifestă ca deficienţă sufletească ori spirituală. Anti-eroii lui Forsell sînt, nu de puţine ori, fiinţe vulnerabile, ridicole, temătoare, eroi timoraţi, care nu cu semenii lor se confruntă, ci, cel mai adesea, cu propria lor neputinţă. Speranţa însă nu lipseşte cu totul, ci e prezentă ca o slabă licărire, precum în această variaţiune după Yeats, selectată din volumul Ändå/ Totuşi:
Lönnen/ väntar våren. Arţarul / aşteaptă primăvara.
Den vet att hon kommer igen El ştie că ea se va întoarce
och vattnar dess rot. să-i ude rădăcinile.
Men vår kärleks eld Dar focul dragostei noastre
skall med åren/ kvävas i sot. va fi cu anii / sufocat de funingine.
Käraste./ Säg mot. Draga mea / Spune că nu-i aşa.
Durerea generată de presimţirea sfîrşitului e contrabalansată, chiar dacă şi într-o mică măsură, de dorinţa de a fi contrazis.
Culegerea de poeme din 1980, intitulată Stenar/ Pietre, este considerată de cei mai mulţi recenzenţi suedezi drept cea mai remarcabilă carte a lui L. Forsell. Ea reprezintă o adevărată sinteză a universului său poetic. Mirajul unor episoade din trecut şi amintirea fugară a prietenilor dispăruţi, sînt înlocuite rapid de asaltul unor adevărurilor nemiloase. Într-un poem din suita Hjärnspöken/ Sperietori, versurile par a fi înlănţuite într-o stare de transă:
Stegen/ rubbar Lien/ Lien rubbar/ Lansen//
Lansen rubbar Hillebarden/ Hillebarden/ Klappträt//
Myror rör sig/ Stacken rubbas intet//
Det är Skrapnos/ Bilan darrar
och allt och ingenting är rubbat//
Stadig hand!
Paşii / surpă Coasa / Coasa surpă / Lancea //
Lancea surpă Halebarda / Halebarda / Maiul //
Furnici se mişcă / Muşuroiul nu se surpă nimic //
Este Nas belit / Satîrul se-agită /
şi totul şi nimic nu e prăbuşit //
Mînă fermă!
Ritmul sincopat al acestor versuri naşte impresia unui nevinovat joc de copii, un fel de capra sare masa/ iada sare casa, dar toate aceste obiecte vătămătoare ne sugerează că este vorba de o realitate extrem de gravă; fapt tradus prin mijlocirea cuvintelor ce se agită asemenea satîrului ţinut în mînă cu fermitate. Aceeaşi strategie a îmbinării ludicului cu tragicul, dar într-o notă mult mai degajată, este folosită şi în poemul Förtroenden/ Încrederea (2000). Dragostea de viaţă se împleteşte aici cu conştiinţa sfîrşitului iminent:
Snart skall man lämna scenen Cît de curînd voi părăsi scena
och följa den farliga leden urmînd calea primejdioasă
strax bortom dikesrenen aflată colea dincolo de şanţ
in bland de mörka träden. printre copacii întunecaţi.
Nu sună strofa aceasta ca un ecou al unui poem de Marin Sorescu (ca să nu ne ducem cu gîndul tocmai pînă la Arghezi)? Mie îmi pare că da. Aceleaşi nuanţe autoironice, aceeaşi şăgălnicie în tratarea unui subiect cum nu se poate mai sumbru.
Nu ştiu cît de limpede reiese, din toate aceste exemple, felul în care Lars Forsell a ştiut să echilibreze meditaţia de natură existenţială cu critica socială şi divertismentul; cît de limpede ilustrează ele extraordinara sa mobilitate stilistică şi virtuozitate formală. Arta izvodirii de rime – aspect pe care nu l-am ilustrat – este şi ea inegalabilă. La fel de necesar de reamintit este abilitatea autorului de a transpune, în formule simple şi clare, experienţe de viaţă complexe. Umorul şi ironia, sublimul şi burlescul, gravitatea şi uşurinţa… pe toate le-a adunat, realizînd o sinteză menită a se conecta cu cititorul căruia, şi lui, îi adresează perena întrebare: Ce este poezia? Cu aceeaşi interogaţie, formulată într-o altă variantă, şi în loc de orice alte consideraţii, cred că este potrivit să rotunjesc şi eu acest medalion literar:
Vad är den, poesin? Ce este ea, poezia?
Parkettgolv under virvelvindar, vîrtej de vînt pe parchetul podelei,
melodiskt gungfly under lärkan zbor melodios sub cînt de ciocîrlie
eller – som kärleken – en domkraft? sau – întocmai ca şi dragostea – un cric?
[1] Frazele alese ca motto-uri aparţin poetului şi au fost traduse de mine, la fel ca şi versurile selectate spre ilustrare. – D.O.
[2] În timpul anilor petrecuţi la Paris, Lars Forsell a avut ocazia să-l întîlnească pe compatriotul nostru, Tristan Tzara, despre care a şi scris cîteva rînduri într-un volum de memorii. – D.O.