O SĂ ANUNŢ
Să fiu acolo
nu mi-am notat
în calendarul gândului
prin baruri
biblioteci
plimbându-mi
hoitul
rânduri la rând
din zi în oră
mai execut
câte un cuvânt
rebel
nu sunt dintre acelea
vândute
la schit
să nu anunţ decesul
ar fi
poate… poate…..
reflecţia
ceşti de cafea spălate
când ştergi praful
de pe idei
şi mai stau
când ele toate
povestesc de ale lor
aventuri
o întrebare
le pun pentru
încurcătura minciunilor
dar bani nu le-am oferit
atunci….
cu ochii ating
fundul portofelului
sărăcit de atâţia săraci
aşez şeaua pe toboganul
poemului
şi la drum……
INIŢIATIVĂ
Vocifera atunci
când era pe post
de cobai
la tensiunea
de 400 volţi
nimeni nu leapădă
ocări de otravă
el înţelegea vărsând
din stomac
idei bolnave de tetanus
în clar nimic nu mai are
valoare
de schimb la cântar
ba chiar afirmă asta
ar fi moda modernă tip U.E.
speriată de-a binelea
un borş de o sută de lei
am abandonat
în cutia milei de la vadul
lui vodă
şi inspirată
am împletit în spic
de grîu
razele unui soare de vară
apoi îmi continui rugăciunea
într-un schit
iar zvonarii zonei
trâmbiţau
că în vale
nea Costică
a deschis un aprozar
unde animalele
nu vin din jungla umană.
PROBABIL
În replică notez
nu este poemul 3
vădit tendenţios
mesteca între unghii
cuvinte
nechemate retorici
în haine slinoase
vociferează
despre amestecul babilonic
comentau…
consemnau…
pagina zero
cuvânt învrăjbit
retorică neconfirmată
în fals negru
să-i aplanez
în stil metaforic
o incizie în braţul
stâng al poemului
folosesc un ciocan
un cui
un explozibil
un fitil subtil
îl voi teleporta
în cămaşa nopţii
o comisie de anchetă
va studia
migraţia strigoiului
în tăcerea netransparentă.
IMAGINE
Lângă calculator
privesc tăcerea
ce cuprinde
toată fereastra
indescifrabil
mă provoacă
pe toată distanţa
de la mine
până la spicul
de lumină
altfel
scriam o invitaţie
pentru mâine
la cina
omului
care sapă
după tăcerea
ajunsă la el
vocea tăcerii
nu se amplifică
ea navighează
între urechile mele
şi timpul de după geam
acest interval
este mare
o cămilă africană
evadează
voci din pivniţa
temnicerului
îndelung
cerşesc lumina.