Balaci PASCU

Mamón, Mamona, denumiri provenind din vechea limbă aramaică, semnificând Diavolul, bogăția și lăcomia de bani, iar, în sens restrictiv, căpetenia diavolilor, utilizate în Evanghelii, din gr. Mamonas și sl. Mamona, apud Dicționar religios, 1994. (n.a.)

 

Kyrie eleison (Doamne miluiește)

 

În Marea  Lavră aud un dulce zvon:

Kyrie eleison, kyrie eleison,

La început timid, apoi ciclon,

Kyrie eleison, kyrie eleison.

Zeci de călugări cântă-n unison

Kyrie eleison, kyrie eleison,

Mă simt trecut prin ciur și prin dârmon,

Kyrie eleison, kyrie eleison.

Greaca distinsă-a lui Anacreon,

Kyrie eleison, kyrie eleison,

Din strane laterale și amvon

Kyrie eleison, kyrie eleison,

Duhul cel sfânt ne-nalță spre Athon:

Kyrie eleison, kyrie eleison…

 

Odată-n viață, orice bun creștin

Axion estin, axion estin,

Își leapădă surtucul de Cain

Axion estin, axion estin,

Ajunge-ndureratul pelerin

Axion estin, axion estin,

În istmu-ndepărtat și bizantin

Axion estin, axion estin

La poala Maicii sale-i tot suspin

Axion estin, axion estin,

El bea al Vieții vin din alt ciorchin

Axion estin, axion estin

Și Dumnezeu din cer nu-i mai străin

Axion estin, axion estin…

 

                                   La mânăstirea Marea Lavră, octombrie 2015

 

După legendă, Athos ori Athonas

 

După legendă, Athos ori Athonas,

Fost-a gigant cu-o atât de mare forţă,

C-a smuls el un vulcan ca pe o torţă

S-o zvârle chiar lui Zeus în obraz.

 

Acesta şi-a ferit al său grumaz;

Dându-se-n lături, ca-o agilă morsă

Şi-un urlet explodă ca o amorsă

De la Olimp şi până-n Caucaz.

 

Iar muntele, vuind, căzu în mare

Să-i fie lumii noastre noua punte

La raiul cel pierdut; spre –a lui grânare

 

Ajungi prin negre posturi şi rugi multe:

Întreagă Antichitatea e-o urmare

A Marii Cărţi cu  profeţii cărunte.

 

Homer cântat-a Athosul  cel Sfânt…

 

Homer cântat-a Athosul cel Sfânt

În vechea Iliadă  minunată

În cântul XIV[1], pentru Noua Diată[2],

Adusă de Iisus pe-acest pământ.

Sfinţită de al Domnului Cuvânt,

Precum de-un sânge nobil, ce odată,

A curs pe crucea grea, ostracizată,

Piatra de aici s-a preschimbat în cant.

Cetăţile elene vechi, cazone,

Din vremea legendarului aed,

Thysos, Dion, Olófyscos, Kleone

 

În faţa Maicii Domnului succed:

Toţi idolii cu feţele poltrone

În fundul râpei-n vaier se reped…

[1] „Când Afrodita, copila lui Zeus, acasă se-ntoarse,

Hera, Olimpul lăsând şi sărind de pe culme la vale,

Trece-n Pieria şi prin Elatia cea desfătată

Peste –nălţimile munţilor plini de ninsoare din plaiul

Tracilor, buni călăreţi, ea nici nu atinge pământul,

Iar de pe Muntele Athos, dă fuga pe undele mării,

Până soseşte la Lemnos, oraşul măritului Toas.”

(Homer, Iliada, traducere de George Murnu, studiu şi comentarii de D.M. Pippidi, Editura de Stat pentru Literatură  şi Artă, Bucureşti, 1955; mai sus, reproducere din  Cântul XIV, versurile  224-230) (n.a.)

[2] Noua Diată – adică  Noul  Testament, diata fiind un  cuvânt provenind din neogreaca διάτα  (n.a.)