Originară din regiunea italiană Salento, locuieşte la Roma de mulţi ani, unde a lucrat în sfera ştiinţei ca biolog nutriţionist,iar în domeniul literaturii ca şi profesor de Literatura italiană la Universitatea Roma 3. Este prezentă cu texte şi note critice în reviste de poezie italiene şi din afara Italiei dintre care aşi aminti Poesia, La Mosca din Milano, Clepsidra, Gradiva, Italian Poetry Revue precum şi pe diverse situri web din domeniu, ca poesia2punto0; blanc de ta nuque; Rebstein. De 4 ani face parte din redacţia portalului Poesia2punto0.com, fiind iniţiatoarea şi coordonatoarea rubricii Poesia Condivisa, care selecţionează şi difuzează noua poezie italiană la propunerea cititorilor.

Ciclica, editată de La Vita Felice în 2014 pentru colecţia Le Voci Italiane, este a şaptea culegere de poezii cu note critice semnate de Manuel Cohen. În 2009 a fost publicată în colecţia Poeţi Italieni Contemporani traduşi de Chelsea Editions din New York, volumul bilingv Other Signs, Other Circles, (Altri Segni, Altri Cerchi) o antologie de poezii publicate şi inedite, care a primit Premiul Città di Cattolica.

Alte volume de poezii: Curve di Livello, 2006, Marsilio, selecţionat printre finaliştii premiului literar Rosa di Camaiore, finalistă a Premiilor Pascoli, LericiPea, Lorenzo Montano. Republicat recent în e-book de www.larecherche.it, de unde se poate descărca gratuit. Paso Doble, 2006, Empiria, culegere bilingvă de dual poems (poezii scrise la 4 mâini), coautoare fiind poeta irlandeză Anamaría Crowe Serrano, traducătoarea sa în engleză, traducere de Riccardo Duranti. Porte/ Doors, 2002, Edizioni del Leone, tradusă de A.M.Serrano şi R. Duranti, în versiune bilingvă, a fost difuzată în spaţiul anglofon. Il Versante Vero, 1999, Fermenti, Premiul Opera Prima Aldo C. Bonacossi. Poesia Anima Mundi, 2011, puntoacapo Editore, conţine un ciclu inedit cu titlul Canti della prossimità, este o monografie îngrijită de către criticul literar Gianmario Lucini.

Pentru poezia inedită autoarea a primit în 2011 Premiul Guido Gozzano, iar în 2012 Premiul Renato Giorgi.

Annamaria Ferramosca a îngrijit versiunea poetică a textelor mele din volumul bilingv „3D – Gheorghe Vidican-poesie 2003-2013”, CFR EDIZIONE, ITALIA, 2015.

Vocea ei este inclusă în Arhiva vocii Poeţilor, Multimedia, Florenţa. Textele sale au fost traduse în engleză, franceză, germană, greacă, albaneză, rusă şi română.

*

Din secţiunea INEDITE, 2007 – 09

 

PLOUĂ LARG LINIŞTEA FERICITĂ A LIMBII

plouă larg liniştea fericită a limbii

larg plouă

pătrunde

cântă petale înăuntru

în interiorul inocentului sângelinfăhumus

pătrunde un sens fără de care

metalul nu răsună

 

din perete în perete din spin în spin
rătăciţii la atingere

tresar

se strîng
în faţă e noaptea geroasă

departe sunt cele două turnuri

ca mamuţii

apar mâine dintre zăpezi

 

iată că pluteşte deasupra mea un Atlas

de dezorientare

arde

atât de intensă muzica

are forma unei harpe

pânza

toate acele greutăţi de teracotă

din plumb atârnate ca şi nişte ghilotine

acum stau suspendate ca vibrafoni

în primitiva plecăciune a spicelor

mirese ce fug,

se leagănă o lumină

pe margine între mângâiere şi lamă

 

am predat rănile împreună cu armele,

am preferat sărbătoarea lungile mese sonore

mierea nunţii împrăştiată

spre a ne întoarce goi în pământ gol

a ne face gâtul de miel de mii de ori

dacă e nevoie încă de sânge

pentru ultima prelingere

 

uşile lumii se întorc copaci

oraşe precum câmpuri de semănat

iluminate ca regate

plouă o linişte fericită

somn infantil, lavă care se pietrifică

un rând de pietre de rescris

 

*

BIONANOSTRUCTURI

voi avea şi eu ca şopârla în picioruşe

într-o arie neexplorată a creierului inimii

interminabile minime biomânere

angstrom

în stare să sprijine

greutatea ta neruşinată de bastion

 

te susţin

piatra mea de Stonehenge

lovind urlând împotriva cerului

 

cu tatuajul numelui tău repetat

în amprente fine de tot

– ca în frunza de lotus-

pe pieptul meu

 

Dalla sezione CURVE di LIVELLO (Marsilio, 2006)

 

LA CAPĂT DE LINIE

a te urca în 160, capăt de linie răbdător

între doi platani –mereu la aceeaşi oră –

se schimbă doar dispoziţia asemeni norilor

aceeaşi e lipsa

 

locul meu preferat e cel din spate

pe centrul rândului orizontal, cel mai bun

pentru a asista la film, punctual:

o mică mulţime ordonată, o parte aşezată, alta în picioare

îşi vorbeşte prin priviri, suspectează pe cine îi stă alături

îl iubeşte, îl caută, îl loveşte

în înclinarea subtilă a corpurilor

încrezându-se orbeşte

fatalităţi a cuvântului în totalitatea mişcării

acoperind fiecare propriul fragment cosmic de asfaltcer.

 

şi nu ştiu de ce mă înduioşează

totul din acest autobus spargenori:

mersul, frâna, loviturile, rezistenţa aerului

reflectarea pe geam a plânsului stelar

vârtejul sângelui sub piele

– nostalgia de bigbang – dacă inima

meditează să încetinească, predispusă spre călătorie

 

privesc trenul ce fuge în pupilele omului din faţă:

locomotive mici se aprind – un copil mă fixează curios –

curioasă şi eu să văd oprirea sa cu scântei

decid să nu cobor încă

mă agăţ de bara de la coborîre

(bulevardul continuă dincolo de piaţă ?)

 

în fond ce altceva am făcut decât că

m-am lăsat purtată pe urma numelor?

prietene prieteni care mă ajutaţi

să cobor

să urc

mă bucur de atingerea voastră

nu ştiu ce să vă dau în schimb

decât vreun ritm un bâzâit

al unei sosiri în depărtate

care deja e o plecare

 

Din secţiunea CURVE DI LIVELLO (Marsilio, 2006)

 

*

MEDITERANĂ

Marina Serra. Asaltul

limpezilor zori în stare

să-mpingă munţii Albaniei

până aici, sub balcon

aproape că pot sa-i ating

versanţii verzi şi rădăcinile

împletite cu ale mele

din coastă în coastă

sclipesc de sens curenţii

zumzetul mării

cântă în mediteraneană

 

puteam să mă fi născut pe acei munţi

şi mama mea să mă fi spălat în canalul Otranto

hrănită cu supă de alge şi poezioare din Lushnje

puteam să mă fi găsit în acea barcă

atât de debordantă de speranţă

că marginile nu reuşeau să-nfrunte remuşcările

 

mă regăsesc în acea barcă, sunt

albaneză, sau

messapicăgreacăegipteanălibică

sângele meu este o întâlnire de unde

răbdător şi antic

(continuă să amestece

această mare neascultată)

 

*

SĂ FIE IARĂŞI SEMNE

să fie iarăşi semnele pe roci

care dezvăluie timpul

profiluri de războinici şi zimbrii

în goană , sub un soare mic

în formă de stea

 

gâfâind

pe kilometri sclipitori de ploaie

profiluri de automobilişti şi tiruri

scufundaţi în unde radio

 

vibrează

un dolmen puţin mai departe

cu forţă imobilă

convoacă mâini şi ramuri

trei pietre

– familia minimă scăpată de potop –

 

în linişte privindu-le în noapte

apropiind urechea de trunchiul măslinului

simţindu-se rocă voce limfă

arcă acostată şi topită-n pământ

 

să fie iarăşi semne pe pagini

să care timpul : porţiuni

depărtate de cer butoane pe unde

inundă ecranul, se ajung din urmă

 

aşadar dă-mi vorbe şi semne

plângi pe umărul meu, sau râzi

oferă-mi scene de bucurie

întâlneşte-mă

 

înainte de a se rări pădurea

înainte de a se întâmpla eroarea neagră

înainte de ultimul râs

(rotirea pământului

este râsetul său continuu convulsiv)

 

*

POATE CU O FEMEIE

a o lăsa să facă lumină

cu lanternele sale, vigilentă

pe înaltele ziduri transparente

a o lăsa să apară şi să dispară

cum vrea ea

să dozeze chemările

pentru a se putea retrage

în vreo junglă lunară a sa

 

poate cu o femeie

disperată de tine, de lumea ta

nu-i nevoie să împarţi coroane

mai bine să vă faceţi pribegi împreună

să navigheze cu ea pe o bărcuţă lunară

să acosteze pe calme oncospherse

unde ea împărtăşeşte

pâine şi cuvinte

 

poate cu o femeie

să simţi mai des stupoare

decât stupiditate, mai ales

când de sub ruine se înalţă

lent satele

limpezite de plâns şi ea

începe să vorbească trandafirilor

 

poate cu o femeie

să râdeţi împreună

de emfaza şi imperfecţiunea ta

ea complice custode

de plinătate şi nelinişte

de râs şi de patos

ce nu se revarsă

peste suferinţa sa

 

te cufundă

în moalea ofertă

tu sătul de ea

curenţii

mării tale îi inversezi, te dezici

de la strigătorul public ce erai

(acum sunt mai deschise spre lume uşile)

 

Din secţiunea PORTE/DOORS (Edizioni del Leone, 2002)

 

 

A VORBI ESTE CA ŞI CUM TE-AI NAŞTE

voce pe care de multe nopţile o urmăresc în van

cunosc bine aşteptarea

şi ciocnirea intensă

şi unda

propagată de-a lungul străzilor la nordul inimii

soseşte

şi este trilul unei fetiţe:

– suntem ca o vioară, e adevărat?

Cuvintele

zboară ca şi muzica din gură

limba este arcuş…

dar dacă plâng,

lemnul viorii mele este ca

un ram în ploaie?

 

a vorbi

este ca şi cum te-ai naşte pentru alţii,

de fiecare dată

a veni

spre lumina – albă – unde

candoarea este universul oferit de note

bâzâitul îngerilor deasupra Berlinului

deasupra regiunilor

în afara dubiului în afara confuziilor

aşa vorbesc copiii plămădind pământul

cu minima durere necesară

 

a vorbi ca

a trăi a împărtăşi

ritmuri secrete ale vreunui dumnezeu al simbolurilor

vibraţii protejate până la un capăt

unde vocea va fi dincolo de muzică

pură nelimitată

se va lăsa

talking about – a vorbi despre tot

whispering – a susura

missing – a anula, chiar

(gălăgia picăturilor de rouă în noapte)

 

mâine, mâine, când?

astăzi plouă

deasupra lemnului

ramurilor

unui singur cuvânt

poate ucide, încă

o notă

să facă să tacă o vioară

 

ŢI-AM DESENAT UN JILŢ

ţi-am desenat un jilţ

şi l-am pictat ironic

tron de floarea-soarelui cu capul plecat

mi te-am imaginat privirea-n frunziş

înmărmurirea uluită a buzelor

întrebare toarsă de atingerea degetelor

 

şi nu pot să-ţi răspund

dar trebuie

să te fac insolent cu botul de vulpe

să te intimidez pentru ochiul dilatat

în consolarea unei silabe

 

şi pe bună dreptate tu acum îţi arăţi dinţii

vulpii vânate pe cărarea

cuvintelor, până la cuşca sa

imposibil s-o scoţi din văgăună, imposibil

s-o anesteziezi

îi râd împrejur bare orizontale

uşoare ca liniile orizontului

(orizontal şi uşor este scrisul)

nu-ţi rămâne

decât să-i arunci strigăte de iubire

în loc de pietre

exact în centrul cercurilor sale de aer

 

din inimă aleg seminţele florii soarelui

şi leg tronul la încheietura mâinii

şi urc cercurile

şi râd de te prăbuşeşti de pe tron

împrăştiind toate hârtiile mele

şi tu în midriaza pupilară

cuvântul te dilată în cântece şi stele.

 

astfel mă urmezi. visul este o cartecer

noi dedesubt la un planetariu de manuscrise

 

Din secţiunea Il Versante Vero (Fermenti,1999)

 

Din Other Signs, Other Circles (Altri Segni, Altri Cerchi)

A Selection of Poems: 1990-2009, Chelsea Editions, New York, Series Contemporary Italian Poets in Translation, 2009. Translation and Introduction by Anamaría Crowe Serrano

 

limba care se revoltă

 

sunt pe punctul să închid televizorul

speaker-ul mă precedă amuţeşte

masca inexpresivă
se consacră liniştii
limba care se revoltă

cunoaşte

răsuflarea puternică a copacilor

despre care vorbesc surzii

un nor alunecă printre ramuri

şi se coc în acelaşi timp fructele

în secret

prin password-ul suflat al contagiunii

 

limba care se revoltă

cunoaşte

murmurul animalic

al paşilor infiniţi

prin câmpie

tăieturi în orizont

invizibile

pământul răsună şi încheieturile mâinilor mele

la pasul mut al timpului

în cameră

un dinte de lapte cade

fără zgomot nici sânge

 

aşteptarea vocii

 

un fel de scâncet

un geamăt mic de bucurie

ca un timbru strâmbat de iritare a apelor

este vocea embrionară care traversează bula salină

răsună în vinele mamei

şi apasă şi cântă elementara sa copilărie

cere să strălucească în concertul zilei

al ieşirii luminoase

când

minusculul corp va fi aşezat

pe abdomenulplanetă pe care îl recunoaşte

 

emisia undelor mamei se împlineşte

prin detaşarea coroanelor vocale subtile ca aureole

şi ea interpretează şi tremură şi construieşte

un peisaj de case-copaci-străzi

sfinţenia primului drum

ea începe o rugăciune hotărâtă

sănătate înainte de toate pe urmă

frumuseţe şi o soartă bună ex aequo

 

totul se va întîmpla va trebui să se întâmple

prin voinţă-rit-destin

sau doar printr-o în-cântare

 

matern

m-am acoperit de nisip

în empatie cu insula care doarme

înaintea mea: o femeie-stâncă

 

cu fruntea înaltă împotriva nebuloaselor

cu gâtul plin ca într-o răsuflare largă

sătulă de pântecul ei în aşteptare

m-am acoperit de nisip

pentru a mima profilul ei

pentru a intra in timpul ei

– nouă luni ca milenii –

am aşteptat o bătaie un semn

(acel şoim neaşteptat deasupra noastră

frazele sale

în cercuri măreţe)

 

mă scutur de nisip

merg pe ţărm

în această lumină augurală care deschide

coincidenţa timpurilor

mireasa venindu-mi în întâmpinare

surâzându-mi

cu al său permis de trecere din mit

mânamângâiere pe pântec

ca şi cum ar fi mama ei o întreb

când va naşte

 

Sardegna, Portu Tramatzu

 

3 poesie da CANTI DELLA PROSSIMITÁ in La Poesia Anima Mundi Monografie di Poeti contemporanei Note Critiche di Gianmario Lucini Collana I quaderni di Poiein, Puntoacapo, 2011

 

Traducere: Tatiana CIOBANU şi Elena TODIRAŞ

Supervizare: Gabriella Molcsan

Prezentare: Gheorghe VIDICAN