De la poeţii baroci francezi (Saint-Amant, Martial de Brives), până la cei moderni (Valéry Larbaud, Maurice Carême), trecând prin lecţia de mare rafinament artistic a poeţilor romantici ori simbolişti (Alfred de Vigny,Théophile Gautier, Charles Baudelaire), grupajul de mai jos surprinde parcimonios câteva secvenţe lirice inspirate de mirajul iernii ca anotimp al purităţii firii, al inocenţei infantile dar şi al recluziunii salvatoare în teritoriile artei, meditaţiei şi visului.

L’ HIVER DES ALPES/ IARNĂ–N ALPI

Aromele de foc ce scânteie-n zăpadă,

Sclipirile de aur, de-azur şi de cristal

Cu care iarna-n soare, sub lustru oriental,

Îşi garniseşte părul dat vânturilor pradă,

Când munţii se îmbracă într-un bumbac ceresc,

Pavajul e făcut din argintiu metal –

Şi-acest aer curat bun suflului vital

Sunt dragi ochilor mei ce-n tihnă strălucesc.

Îmi place-acest sezon, ador a lui răcoare,

Cu roba-i inocentă şi plină de candoare

Ce-acoperă în parte şi crime şi ţărână.

De-aceea Olimpianul[1] îi stă mereu aproape,

Mânia lui îl cruţă, căci din zeiasca-i mână

Nu lasă ca vreun fulger rătăcitor să-i scape.

[1] Jupiter