Stupoare

Se retrase pentru un moment

şi se văzu străpuns de o rază

la înălţimea stomacului,

nimic nu mai rămânea din poetul timid,

un muni-l invită să observe

şi să înţeleagă

şi, din respect, să tacă.

Se descălţă

şi covorul consumase deja forma lui:

sub el totul păru o iluzie,

orele se dezagregau şi deveneau nisip,

cât de mulţi grăunţi sau cvasi-picături,

totul se răspândise în eter,

o clepsidră spartă,

totul era joc, tocmai, o probă,

actorii îşi scoaseră costumele de scenă

şi spectacolul concluziei lui naturale

oricum de sărbătorit, 

nici învingători nici învinşi

doar..

 

 

Ultima profeţie

(lui Peter Deunov)

 

Nici un fir de păr nu va cădea din capul neprihăniţilor,

spatele pisicii

îndreptat spre orient,

căpşuni la masa

ultimei profeţii

răsturnate de nonsens,

o schijă de sticlă

diamant acum

ce va şti aduce

efectul fluture

vântul favorabil,

mătăsos de nisip.

 

Al treilea ochi

Şi din gard intra

pulbere de ghips,

nori de lumină la intrare,

conuri de brad părăsite pe bufet

şi de sarcina aceasta

obţin linişte

şi totul arată acum

lipsit de dimensiunea a patra..

foi de caiet cu linii

zboară prin fereastră

peste un platan rigid;

praguri ierboase

readuc la căldura

unei mâini ce se îndepărtează

şi noaptea se decolorează

pictată de trandafirul

divin care însoţeşte la ieşirea

ultimei iluzii.

 

 

Albastru

Palpită minutele

în după-amiaza asudată,

flori de cicoare

colorează aerul

şi se usucă în gât

ultima picătură de vişinată.

Agat albastru cerul

care din odaie se deschide

şi explică rolul

care o viaţă ne desparte.