Este unul dintre cei mai talentaţi declamatori nativi pe care i-am cunoscut în Paris, a cărui voce puternică poate fi auzită de departe, în saloanele de carte ori evenimentele literare pariziene…
Moştenitor al valorilor unei familii martinicheze cu rădăcini scăldate de apele a trei întinderi oceanice, Pacific, Indian, Atlantic, JYB crede în Ultramarinitate. Creator al stilului Slam Litt.
Aborigen
Aborigen, neam decimat
Aborigen, popor uitat
Trăieşti încă în oasele noastre
Aborigen
Slăvesc scena originilor mele
Pom al codului meu genetic
În mine creşti vrăjit
Pom de regenerescenţă
Ce ne călăuzeşti naşterile
Pentru a transmite urmaşilor
Esenţa ta de viaţă
Esenţa ta de noapte
Aşa m-am născut
În Noua-Caledonie
La celălalt capăt al lumii
De unde străbătea Hallali!
Discursul lui JYB
Mândria mea neruşinată
Obrăznicia a fost actul dispreţului faţă de mine
Aşa credeam odinioară,
Profesori ignorându-mi originea
Neştiind să indice pe hartă
Insula mea din Pacific
Cine să ştie mai bine ca profesorul?
Gândeam, copil fiind,
Dar, la 22.000 km de capitală
Nu eram nimeni, aparent
Mândru aş fi putut pleca la Poli
De unde să ştiu
Nu era în programa lor
Pe vremea strămoşilor noştri gali
Şi-am simţit blestemul lui Cham
De câte ori mi-a fost dat să descriu Noua-Caledonie,
Ca să nu fiu trecut la rubrica „străin”
Lacrimile negre ale sângelui meu acrit
Ca un lapte de suferinţă în bătaia alizeelor
Ultima odisee cu răutatea certitudinii verzi
Azi ştiu
Ei spun că a fost
Aceste poveşti ne plictisesc
Trebuie să mergem mai departe
Aş vrea, dar care va fi morala
Dacă vor continua, să sfinţească
Gloria lui Napoleon, În timp ce horcăie moartea!
În româneşte de Marilena Lică-Maşala
Paris, 20 octombrie 2015
Bibliografie: Jean-Yves Bertogal, Les âmes de la réminiscence, Paris, Xérographes, 2015