PAYSAGE / PEISAJ ( vol. Les Fleurs du Mal, Tableaux parisiens)

Aş vrea, când scriu egloge decente şi elogii

Să stau pe lângă cer, ca astrologii.

Cu clopote vecin, să tot ascult visând

A lor solemne imnuri purtate de vânt.

 

Şi din a mea mansardă, cu mâinile-n bărbie,

Să văd tot atelierul cântând cu osârdie.

Clopotniţe şi turnuri, catarge de cetate

Sub cerurile grele visând eternitate.

 

Să văd cum printre pâcle abia stă să se-aprindă

Luceafărul de seară şi lampa-n orice tindă…

Şi fluvii de cărbune cum urcă spre tărie

Pe când se varsă palid a lunii feerie.

 

Aş vrea să văd sezoane rotindu-se pe rând

Dar, când veni-va iarna, cu straiul ei plăpând,

Voi trage peste toate obloane şi lăcate

Ca să- mi clădesc în noapte feerice palate.

 

Atunci visa-voi vise sub orizontu- albastru

Grădini şi arteziene fântâni de alabastru,

Săruturi, triluri, ode din neamul păsăresc

Ce- ar întrupa Idila – naiv, copilăresc.

 

Nici Zarva de afară ce-mi bate în fereastră

Nu va putea vreo clipă din scris să mă oprească

Şi, afundat cu totul în transa superioară,

Voi evoca, prin voia mea, o Primăvară,

 

Voi face ca în soare eu sufletu- mi să-l scald

Şi, din toride gânduri – un anotimp mai cald.

 

LA SERVANTE AU GRAND COEUR dont vous étiez jalouse… /

UNUI SUFLET MARE… ( vol. Les Fleurs du Mal, Tableaux parisiens )

Servantei sufletiste pe care-o gelozeai

Şi care-şi doarme somnul de veci sub sărac plai,

 

Ar fi trebuit să-i ducem şi ei câteva flori,

Căci morţii, vai, săracii, au şi ei mari fiori.

Când vântul de Octombrie suflând printre năluci

Presară melancolic crengi rupte peste cruci,

Atunci cei vii, lor, li se par ingraţi

Cum dorm pe la căldură… în timp ce ei, uitaţi,

Devoraţi de visare, de negre revelaţii,

Neavând soţ în pat şi deci nici conversaţii,

Schelete congelate sub dalta unui vierme

Simt dureros în oase cum neaua se aşterne,

Cum veacul li se scurge fără ca la picioare

Vreo rudă sau vreun prieten s-aşeze câte-o floare..

 

Într-o seară de iarnă, la focul trosnind,

De-aş vedea-o iar calmă-n fotoliu şezând,

Sau dacă-n Decembrie, într-o noapte albastră,

Aş găsi-o ascunsă-ntr-un colţ, la fereastră,

Gravă – venind chiar din somnu-i tăcut,

Să-şi soarbă din ochi iar copilul crescut,

Cum i- aş putea răspunde acestui suflet mare

Când văd cum din orbite-i se scurg lacrimi amare?

 Versiunea în limba română: Constanţa NIŢĂ