Olimpia DANCI

S-a născut la 3 august 1969 în Bucureşti. Debutul său literar a avut loc în revista Tribuna (Cluj Napoca). Volume editate: „Cioburi de somn”, 1999; „Un alt cer/ Un altro cielo”, poezie bilingvă română-italiană, Editura Macarie, Târgovişte, 2007; „Poemi da lontano”, în limba italiană, Aletti Editore, Italia 2012; „Când umblu prin tine desculţă”, Editura Singur, Târgovişte, 2013.

 

&

s-ar putea să mă vindec

s-ar putea să-mi pun pe auz

paşii unui copil de la etaj

îmbătrânite vise

cad unul către altul

de pe o scară pe alta

paşii albiţi

s-ar putea să mă vindece

&&

aveam un rău de mine

aveam acel rău de copilărie

femeia în agonie

răsuflarea dimineţii

aveam rău de mine însumi

inevitabilă sămânţă

 

&&&

dor de Pietrosul

spate aplecat spre rădăcini

casa străinului mă sprijină

gânduri galbene

gânduri roşii

şi tu râzi

el râde

eu râd atât

cât să mă inventez

dezlegată de bârne

să-mi citeşti în palme

 

a sosit ora de rugăciune

şi e Duminică la noi acasă

 

&&&&

sub piele

viaţa obosită

dimineţi fără toamnă

o lacrimă iluzia

şi atât

 

 

lunghi silenzi

Val

sono qui

 

dove il tempo

non guarisce

il pensiero

 

 

tu parli di naufragi

di lotte che rimangano

ignote

 

in questa casa

che la terra e ferma

ci sono duelli

dei nomi

senza nomi

cancelli e lettere

che diventano

cicatrici

 

solo il tuo nome

resta illeso

quando scrivo

e ti fai sentire

in questi

lunghi silenzi

 

 

Le mani dentro il cielo

una tazza bianca sul tavolo

ogni anno torno per accarezzare la mia terra

porto addosso l’odore delle ferite aperte

ognuna ha la sua storia la sua guerra

spalanco la tristezza cerco di mettermi al riparo

chiamarmi per nome sarebbe sbagliato

chissà in che viaggio sono andata

domani  impastiamo quelo che non troveremo mai

teniamo il giardino rimasto nascosto

tra le rughe delle nostre anime

guardo il cielo metto le mani dentro

prego

 

Attraversiamo

i campi

la notte

nevica di

margherite

 

&&

Ti devo chiudere dentro

tanta è la dismisura

ovunque, immensa

si accumula su di noi

mentre ci stringiamo

l’uno all’altro

per non vedere

ciò che da ogni parte

ci minaccia:

può venire da te

da me

dai nostri corpi

perché si nutrono

le nostre anime

di tradimento