Suiş în avatar

Între Da şi Nu, hiatul semnului de întrebare:

semn divin, cât Everestul-ncălecat fără stupoare,

ghem ghebos grăbind o pândă, pâlnie în fir de aţă…

,,Da”, promite universul, ,,Nu”, cum să sfârşim o viaţă.

 

Plânge ora devotată, într-un ceas întors în arc…

Îngeri-bodyguarzi înşiră manifeste într-un parc.

Pe un stâlp de lumânare, unde, verzi şi albi, aşteaptă

troleibuzul ,,doi din trei”, citesc scurt: ,,Urcă prin faţă!”

 

Sui, prin ochii celuilalt. Ai bilet? strigă ,,vatmanul”

cu cercel într-o ureche şi cu ochi de vultur chel.

Da!, suspin zorit de mâna unei doamne cât toptanul

umbrei negre pe pământ, când te-aşezi sub lumânare ca un miel.

 

,,Nu!”, aud lungimea străzii, luminată de-un mucar,

cu un felinar de ceară. ,,Nu sui în avatar!”

Moartea are ochi de var. O, ce doamnă!, cu mitene,

mă-mbrânceşte-mi face semne, îi spun ,,Da!”, şi-adorm în perne.

 

Nu cred în lună…

Inimii-i înţep fibulă, acul bont al bunicii.

Cu durere simultană sare osul din rotulă,

când lovesc, cu labă-pală, stinghia orizontală,

a luminii-n răsărit, dat afară din ospicii.

 

Descalec trupului povara sufletului nemilos,

ce-mi umblă-n gură, ‘n gât,  ‘n maţe, rând pe rând,

curvar profund, fecund. Sunt şarpe de prisos:

cortegii de priviri mirate, pretind ispita legământ.

 

Nu cred în Lună, în tărâm romantic, parohie.

Zideşte, arhitectul lumii, o inimă de mult pustie.

Că-n zid iubirea vegetează, icoana crucii, veşnic trează,

de om făptaşă, prins în cuie, între bandiţi ce îl veghează!

 

Omul suprem

Omul e o parte dintr-un OM SUPREM.

Dinaintea vorbei şade şoapta-n şarpe…

,,Muşcă!”, e păcatu’ nfăptuit în toate…

Noi ‘ nafara lumii suntem doar un semn.

 

Complex difuz, oracol cinic, plată-prejudecată,

de Demiurg gândite în co-binaritate.

Întâiul făptuieşte, secundul se desfată,

şi apoi, fără să-i pese, mănâncă mere coapte.

 

Romanţă juvenilă, atipică-freudiană…

Naşterea susţine ,,iazul cuacervat” şi exod erotic

în înmiresmat. Începutul lumii-un ţinut exotic,

nu îngrijorează mitul relevat. Sunt miratul din icoană!

 

Pădurea

Ceru-n ceruri concertează, concentrează cercuri cerul…

Pe femur fuior fumează, fumegă fuior femurul…

În spirale strict egale, egal alungind întregul…

Iilus iute se dezbracă şi dezbracă înconjurul.

 

Suiş lent, itinerant. Urmăresc verde casant,

vast oboi, gât de cimpoi, tub de orgă să intub,

intrus intuiesc intriga, intrigi intuiesc intruşii, colb liant,

lăcrimaţii lacrimale, canalicul cardinal, piramida fuge-n cub.

 

Cavă, cană căciulată. Furcă, fustă caudală

Seve-n soare surd sedate, resetează-n soare seve…

Vine caua din pădure, în secure c-o petală,

sapă pom în pat de mure şi pădurea se prevede.

 

Tuberoză, chiparoasă, eparhii cu chiriarh

florile feştile scapăr, iar stejaru-i păr posac

Un copil cuvinte-nvaţă, şi devoră legănarea:

alfa, beta, sare gama, taie vântul răsuflarea.

 

Identităţi

Ce gândul priveghează, prevede-nţelepciunea

firului de iarbă. Că-n ierbi sfârşim priveghiul…

Curg trecători pe străzi stelare. De strajă-n unghiul

rotaţiei diurne, spirala înfăşoară o genune.

 

 

Din doi în doi, ne desluşim identitatea…

Identic pare unu’ cu doi nenumăraţi:

sunt, poate, la-ntâmplare, de vremi îngemănaţi,

ori răzbunaţi pe sine, iubindu-şi unitatea.