Nostalgii de toamnă
Pe cerul azuriu-albastru
Se plimb-un norişor fugar
Eu, templul tău de alabastru,
Îl mângâi rar, tot mai rar.
De sus cad frunze galbene în iarbă,
Iar plopii stau tăcuţi şi singurei;
Eu număr fire albe-n barbă
Şi mă gândesc la anii tinerei.
Eram bun călător pe munte
Şi mă plimbam adesea printre nori,
Acum lipesc de carte a mea frunte
Şi pierd în zare ochii visători…
De ce te zbaţi, inimă-rândunică,
Doar viaţa trece pas cu pas…
Tu ai alături o harnică furnică
Şi ai cui spune-n veci un bun rămas!