dialog cu poetul brazilian VLADIMIR QUEIROZ

Vladimir Queiroz a fost publicat recent în limba română cu o ediţie bilingvă, portugheză-română (versiunea română fiind semnată  de Ana Vrăjitoru)  cu volumul  Nuances/  Nuanţe. Volumul a fost lansat la Iaşi şi Cluj (în colaborare cu Uniunea Scriitorilor   din  România   –  Filiala   Iași,   Casa   do  Brasil),   în prezenţa autorului. La aceste lansări, alături de alţi invitaţi, a fost parte şi subsemnatul.

Călătorind cu Vladimir (timp în care a fost foarte interesat de ce a văzut în România, mai ales în Iaşi, apoi în Cluj; am discutat despre tot felul de lucruri legat de ţările noastre/ apropierile dar şi diferenţele/ distanţa dintre ele, de cultura/ literatura lor ş.a.), am convenit  să  avem  această  convorbire,  pentru  cititorii  revistei

„Poezia”,  unde,  de  altfel,  i-au  şi  apărut  cu  ceva  timp  în  urmă câteva   poeme,  tot   în  traducerea   Anei   Vrăjitoru.   A  dorit   să discutăm atât despre opera sa cât, mai ales, despre unele aspecte legate de Brazilia, de regiunea din care provine, de literatura şi cultura ţării sale.

Marius CHELARU: Aşadar, Vladimir, povesteşte-ne despre Brazilia, despre Bahia, regiunea ta natală, despre oamenii de acolo, copilăria ta…

Vladimir   QUEIROZ:   Brazilia   e   o   ţară   cu   o   foarte   mare diversitate culturală. Formarea poporului brazilian a cuprins culturile indigene primitive (locuitorii originari, dinainte de descoperirea portugheză), africani (care au ajuns în Brazilia ca mână de lucru, sclavi, pentru colonizatori), europeni din cele mai diverse origini (portughezi, spanioli, italieni, polonezi, ucraineni etc…

M.C.: Mai puţini, dar şi câţiva români…

V.Q.: …apoi, asiatici, (chinezi, japonezi etc.), arabi. Amestecul de culturi  ne-a  dăruit  un  popor  de  o  mare  creativitate,  divers  dar armonios ca popor, generos şi tolerant în ce priveşte diferenţele/ deosebirile. În Bahia s-a dezvoltat o cultură bogată, la care a contribuit cultura sclavilor negri, veniţi de pe continentul african.  E un  popor Bahia – se naşte cîntînd”). În Bahia, ca şi în Nord-estul Braziliei, a avut o influenţă semnificativă moştenirea culturală europeană a portughezilor şi spaniolilor. Mi-am  trăit  copilăria  în  oraşul  Feira1   de  Santana,  din  Bahia, influenţat de cultura sertaneja2; cum spunea un mare scriitor brazilian, Euclides da Cunha3, în cartea Os Sertões, sertanejo (oamenii din arealul acesta) sunt înainte de toate puternici, avînd de-a face mai ales cu dificultăţi cauzate şi de lipsa de precipitaţii, care conduce la un anume tip de vegetaţie şi un mod de viaţă în această regiune. Contactul cu această cultură a fost intens în copilăria mea, şi pentru că locuiam cu rude centenare, născute în secolul al XIX-lea, care mi-au transmis multe cunoştinţe  din  trecut.  Toate  ciclurile  mele  şcolare  le-am  absolvit  în Feira de Santana, am plecat în Salvador numai atunci cînd a trebuit să merg la facultatea de inginerie chimică.

M.C.: Spune-ne cum vezi tu poezia din Brazilia de azi.

V.Q.: În perioada contemporană cotidianul/ faptul comun este foarte  prezent  în  poezia  braziliană,  într-o  limbă  mai  accesibilă  şi cunoscută. Poezia braziliană contemporană face referire la conceptul de tradiţie şi ca să stabilească o „comunicare” între timpuri diferite, autori diferiţi. În acelaşi timp, se vede în cercetarea pentru creaţie şi în  experienţa – aliată cu tradiţia şi cu limba – pe care autorii le dăruiesc operelor lor. În general, acesta este un subiect pentru dialog între ideea de  tradiţie  şi  căutarea  unui  nou  „status  quo”,  care  are  în  vedere subiectul şi modul cum se poziţionează în lume. Nobleţea trebuie să fie o temă care să se păstreze prezentă în versurile noastre despre lumea contemporană. De multe ori poeţii se lasă atraşi de predicarea versului liber şi intră în capcana unui morman de cuvinte fără semnificaţie ori expresie. Mereu e nevoie să construieşti forma, deşi libertatea formală e cvasi-infinită. Poezia nici nu se pierde în timp. Trebuie să înţelegi conţinutul, sentimentul, estetica. Noua formulă trebuie să păstreze o legătură puternică cu sacrul (tradiţia). Asta nu înseamnă să eliminăm diferenţele, ci să le includem. Căutăm unicitatea. Este imposibil să distrugi mitul, ierarhia. Trebuie să se înţeleagă că noi căutăm mitul. Nu se discută despre distrugerea cuvîntului nobil şi nici a sacrului (tradiţiei). De fapt tot ceea ce faci în viaţă este să realizezi ceva care este pentru tine sacru. Ceva unic pentru noi. Dialogul cu tradiţia este necesar şi pentru a introduce/ consolida noul/ avangarda. Poezia, ca literatură, nu a atins un nivel de răspîndire mare, dar încă îşi are locul pentru grupuri mai puţin numeroase. Şi putem vedea, în Brazilia, un mare număr de întîlniri, festivităţi şi festivaluri literare, care permit un contact mai semnificativ al autorului cu publicul, fiind un mijloc şi o posibilitate pentru diseminarea şi popularizarea discursului poetic.

1 Feira – Târg.

2 „Sertanejo” vine de la sertão, un termen generic pentru zonele agricole rurale din Brazilia, depărtate de coasta urbanizată; pentru brazilieni însă sertão e un termen cu care numesc partea din interior, din NE, în care este inclusă şi regiunea Bahia. Pe de altă parte, „sertanejo” – originar din sertão, caracteristic pentru sertão; sau un ins care trăieşte în sertão. Clima poate fi dificilă acolo.

3  Euclides da Cunha (1866 –1909) – jurnalist, scriitor, sociolog, inginer brazilian, membru al Academiei Braziliene de Litere. Cea mai importantă operă a sa este considerată Os Sertões (tradusă în engleză de Samuel Putman, în 1944, cu titlul Rebellion in the Backlands), o relatare a campaniei armatei guvernamentale împotriva răsculaţilor – cauzată de sărăcie şi corupţia din politică – din satul Canudos, conduşi de Antonio Conselheiro; eveniment cunoscut şi drept Războiul de la Canudos (1893-1897). Autorul considera în cartea sa că în Brazilia coasta este mai aproape de civilizaţie, în timp ce interiorul ţării era mai influenţat de aspectele   străvechi,   primitive.   Foarte   cunoscută   nu  doar  în  America   latină, amintită, între alţii, de pildă de Borges într-unul din textele sale. Euclides da Cunha a fost modelul pentru personajul Jurnalistul, din Războiul Sfârşitului lumii, al lui Mario Vargas Llosa.

M.C.: Cum este viaţa literară/ culturală în Brazilia, în regiuni ca Bahia, în oraşe ca acela în care te-ai născut – Feira Santana, ori ca Salvador, capitala regiunii. Am în vedere şi aspectele organizaţionale, reviste, edituri ş.a.

V.Q.: Viaţa culturală braziliană este foarte intensă atît în muzică, cît şi în literatură. Cum spuneam şi mai sus, este o mare mişcare a persoanelor   interesate   în   a   face   literatură,   a   promova   întîlniri, festivităţi, festivaluri de literatură. De la nord la sud, de la est la vestul Braziliei vom găsi festivaluri literare, cu oameni discutînd literatura, aducînd autorul să se întîlnească cu publicul, oferind posibilitatea de a-i cunoaşte gîndurile, viaţa şi opera acestuia într-o modalitate cît mai interactivă, îndepărtînd autorul de claustrarea solitară în actul scrierii. De  asemenea,  în  Brazilia  au  proliferat  revistele  literare,  editurile, oamenii  din  regiuni  avînd  un  acces  mai  larg  la  publicarea  textului literar. E la fel de adevărat că internetul a devenit pentru oameni un mediu  tot  mai  important  pentru  cunoaşterea  textului  scris,  dar  e evidentă şi calitatea cernerii datorată muncii editoriale. Înmulţirea festivalurilor  şi  canalelor  de  publicare  literară  este  asociată  cu  o creştere semnificativă a resurselor financiare puse la dispoziţie de guvernul brazilian pentru încurajarea şi promovarea producţiei culturale, în diferitele sale forme de manifestare, între care se numără şi literatura.

M.C.: Cum se văd România, eventual literatura/ poezia de la noi din Brazilia?

V.Q.: Noi, brazilienii, nu ştim foarte multe despre România, încă. Nu sunt la îndemîna noastră suficiente informaţii nici despre cultură sau  despre  literatură.   Prin   intermediul   programului  brazilian   de traducere a autorilor brazilieni în afara ţării am putut eu să intru în contact  cu  ţara  voastră,  cu  fraţii  noştri  cu  care  avem  o  rădăcină comună, latină, a limbii. Acest lucru mi-a facilitat contactul cu literatura română, care poate fi aprofundat, ducînd astfel la o lărgire a ariei de cunoaştere. Pe de altă parte, recent, cum mai puţin de şase luni, a fost difuzat  un  program  de  televiziune  brazilian,  produs  de  reţeaua  de Globo tv, despre cultura română în diverse forme de manifestare.

Nu a fost pentru mine nici o contradicţie în a fi poet sau om de ştiinţă, inginer

M.C.: Ai absolvit facultatea de inginerie chimică. Cum ai ajuns la poezie? Povesteşte-ne şi despre debut, cum a fost pînă la primul volum, Seres & Dizeres, dacă ai publicat în reviste etc., pînă la Nuances, pe care am lansat-o împreună la Iaşi, apoi la Cluj-Napoca.

V.Q.: Am trăit o copilărie bogată din punct de vedere cultural. În casa mea am auzit multă poezie, de vreme ce tatăl meu a fost pasionat de discursul poetic. Pe de altă parte, mi-a fost întotdeauna foarte uşor, de asemenea, accesul la ştiinţele exacte; am în familia mea mulţi ingineri. Aşadar, am crescut ascultînd poezie, şi poezia a fost pentru mine totdeauna ceva cotidian, parte din viaţa mea, care ar putea fi oriunde şi oricînd asociată cu orice tip de cunoştinţe. Nu a fost pentru mine nici o contradicţie în a fi poet sau om de ştiinţă, inginer, pentru că ambele feţe ale „monedei” au crescut împreună fără a fi disociate una de alta. Am scris primele versuri la 12 ani, mai înt]i am publicat mult în revistele/ periodicele şcolare. Nu m-am lăsat niciodată de scris, dar poezia s-a maturat în tăcere, pînă ce am publicat prima carte, Seres &antologii, reviste literare diverse, cum ar fi, de exemplu „Iararana”1, editată  de  Academia  de  Letras  da  Bahia,  am  participat  la  diverse întîlniri şi festivaluri literare. Nuances a fost lansată în Brazilia în 2012, iar în 2015 în Portugalia, prin Editura Chiado. Acum, a fost lansată în Brazilia cea mai nouă carte a mea, Muxarabis.

M.C.: Eşti membru corespondent al unor instituţii ca: Academia de Letras de Artes de Feira de Santana (ALAFS), Centro de Literaturas e Culturas Lusófonas e Européias (CLEPUL), de pe lîngă Faculdade de Letras da Universidade de Lisboa, AIP – Associação Internacional de Paremiologia   –   Tavira   (Portugalia)…   Cum   se   vede,   ai   o   intensă activitate în domeniul cultural. Spune-ne şi despre munca ta în aceste domenii, despre proiectele tale.

V.Q.:  Da.  Am  actualmente  o  activitate  culturală  intensă,  cu lansări  de  carte  şi  participări  la  festivaluri  literare.  În  2012  am participat cu o comunicare la Colocviul Internaţional de Paremiologie, pe tema proverbelor braziliene. În 2014 am fost Universidade Colombo Internacional de Cargena de Índias, din Columbia, pentru a participa la un simpozion despre creaţia literară, cu scriitori şi poeţi Honduras, Columbia, Suedia şi Cuba. În acelaşi timp, mi-am exercitat zilnic activităţile ca inginer în domeniile chimic şi petrolier. Am început şi să scriu o nouă carte de versuri.

M.C.: Am vorbit despre colocviul de paremiologie. Ai o carte – ABC Dito e Outros Ditos Mais: curiosidades sobre provérbios e expressões populares (EGBA). Spune-ne mai multe despre proverbele braziliene

V.Q.: Cultura proverbelor este foarte puternică în Brazilia, mai ales în nord-estul brazilian. Ca şi în ţările arabe şi africane, oralitatea a fost, şi în multe cazuri continuă să fie, şi în Brazilia, un mijloc de transmitere a cunoştinţelor. Proverbele, sunt utilizate, în acest caz, şi ca o formă de educaţie prin excelenţă. Un adult care spune un proverb foloseşte/ împărtăşeşte din cunoştinţele şi experienţa trecutului, reflectate în proverbe, şi, astfel, folosirea proverbelor devine o verigă educaţională, cu atît mai mult cu cît are inserată, în majoritatea cazurilor, o învăţătură morală. În casa noastră au vieţuit/ trăiesc mulţi bătrîni, şi astfel am auzit multe proverbe care au fost de o importanţă fundamentală în consolidarea morală a caracterului meu. Cîteva exemple: „cîinele de vînătoare după rasă se cunoaşte”, „apa multă sapă în piatra dură pînă ce-o găureşte, „cine se amestecă cu porcii, devine tărîţe”; şi încă: „cei ce vor să ştie orice, întreţin bîrfa”. Proverbele noastre, experienţa înaintaşilor, servesc drept lecţii pentru noile generaţii, indiferent de diversele forme în care se transmit cunoştinţele în contemporaneitate. Oralitatea este tot mai limitată, la comunităţile mici şi depărtate.

1 „Iararana – Revista de Arte Crítica” e Literatura, şi-a propus, între altele, de la început, cum stă scris într-un editorial pe care l-am citit, într-unul din numere, să publice autori din Bahia (baianos) dar şi din alte regiuni ale Braziliei, pentru a revitaliza interesul pentru literatura naţională.

M.C.: Să ne apropiem de final cu proiectele tale, mulţumindu-ţi pentru această discuţie, şi cu gîndul că vei reveni în România.

V.Q.: Proiectul meu cel mai important este să continui să scriu, folosind literatura ca un mediu pentru transmiterea unui mesaj la care să reflectezi. Înţeleg poezia ca un mediu pentru un îndemn la reflecţie, la ideea că putem trăi în armonie, la sentimente şi la gîndire. A fost pentru mine o plăcere să trăiesc această experienţă incredibilă în România, ţară îndepărtată, de care mă separă ore de zbor din Brazilia, dar cu oameni de care mă simt legat puternic prin originea latină a limbilor noastre. Sper că te voi revedea cît de curînd.

Consemnare, versiunea în limba română şi note: Marius CHELARU