FAUST XXI

Motto: ,, Eu ştiu că nu ştiu nimic.” (Socrate)

A fi a nu fi; a şti, a nu şti…

Târziu în nopţi vechi cărţi m-au răpit

dulciamarelor cufundări în neştire

împotmolit în radical din minus unu,

ameţit în vârtejul oceanului micrometric pi –

infinită minoră simfonie;

în numărul de aur pierdut

prin bossoni şi azi mă caut coji după coji în sfâşiere;

mă înving ecorşeu în alt ecorşeu,

hologramă-n şir de holograme

în a monadelor monadă

a şti a fi ştiinţă-n neştiinţă

fără capăt labirint

unde se toarce firul poeziei

singura posibilă ieşire…

pe buze un murmur străvechi:

… ,, ştiu că nu ştiu nimic…”

 

VIVISECȚII

 

Prin spectru prin aură laser între veghe și vis

libere vivisecții –

ritmul izvorului zvâcnetul inimii

din sfintele-i patru cămări taina veșnicei zbateri a firii

unde-n continuu asalt viața/moartea

transfuzii ambuscade explorări învieri secret oficiază

prin mușchi șerpuinde noduri gordiene fibre tendoane

neînvins steagul vieții porfiriu fâlfâie-n puls

în cele trei sute de trilioane de celule vii

de la prima la ultima și retur

ale fratelui nostru-n sacrificiu fără sfârșit – corpul –

neprețuit viul vas din toate cel mai fragil mai călit

în lupta tuturor contra tuturor prin minunata lume nouă

dinlăuntru din afară – paradisiacul infern –

trupul din toate părțile lovit subminat izbit țintit atacat jupuit

primitorul nerostitul sălaș al divului suflet

unul pre altul, Unu prin și în altul –

Înaltul

trăindu-se –

tainic punct –

răscrucea vieții/morții

din care dar dumnezeiesc venind,

atroce smulși unul dintr-altul plecăm,

fratele corp țărânei dator în marele cerc călător,

liber suveran sufletul sus spre-al vieții tainic izvor,

prin ale văzduhului cathartice vămi;

fiecare pe-al său genomic unic drum –

eternă reîntoarcere în cuante unde elemente

cum Ouroborus coada-și mușcă înghite,

timpul ciclic renaște-n spirala de cercuri

prin alte cercuri de cercuri spirale

perpetuu citind pe viu visul din vis – ecorșeu iluminat –

în noi divinul ochi etern neînchis

 

CORPUL SECȚIONAT

 

De laserul cuvântului

în două de viu secționat…

partea mea nemuritoare

nu-mi aparține nicicând…

de unde vine ce este încotro merge

nu știu nu bănui…

față/revers, coajă/miez,

vis/real, plin/gol…

nimic sau totul;

partea care mor –

printre cruci gnom;

în rătăciri prin labirint,

unul în altul luptându-ne

unul cu celălalt:

centru și sferă,

beznă și fulger,

aripă și aer,

zeu și om,

inimă mări de sânge pulsând,

flacără arzând fluturi

corpul predestinat victimă

în indiferent textul alveolarului univers

scris rescris murind înviind continuu

papirusul möbius desfășurat

în strîngeri restrîngeri…

 

ANCESTRAL ALFABET

 

Humă albă-nsuflețită

spre ținta-mi mă rostogoleam pe drum

ghem de nervi vene mușchi oase-n derivă

orb în mine și-n afară

năpădit de ierbi și lighioanele țărânei,

căderi și răni pe trup înfloreau ochi după ochi

gemeam de pupile timpane papile,

singur prin furnicar de vagi euri – drumuri contrarii –

cu mine însumi în lupta fără sfârșit

mușcat înțepat scrijelat peste tot,

pe propriul corp alfabetul ancestralei vieți descifrez

din runele încrustate-n rănile-mi închise

palimpsest din generații

citit recitit scris rescris la nesfârșit

până la originea speciilor

înapoi și înainte

arhetip plasmoid

aceluiași râu interior mereu altul

 

LUPTA CU INEXORABILA

 

Chiar din tine însuți veni-va

Inexorabila

cu-al ei alai de iluzii plăceri somnore…

de bună voie de mii de ori trece-vei de nimeni silit

pe contrasensul vieții derapa-vei în derivă printre alizeele uitării

al zeroului din tine însuți ultim reper

al întoarcerii prin gordiene galerii din labirint ce însuți ești;

erinii te vor biciui la stâlp nevăzut,

vei trage o viață la galere

în puterea minotaurului mereu altul răsărind proaspăt în față

pe care cu ambele mâini cu priviri gânduri cuvinte

îl vei îneca pentru totdeauna

în mareea inimii tale

continuu în luptă