*9*

se surpă-n trepte calea spre cascadă

şi viforul înfruntă şerpuiri

mă locuieşti cu ulmii de zăpadă

în scoarţă de văzduh mă mai respiri

dezbraci de trup heruvi născând neantul

mă locuieşti cu tot ce n-am trăit

nimic nu prevesteşte-n noi înaltul

nici naştere nici vis cifrat în mit

mă dori cu gândul că sunt ce nu este

când nu mai ştiu nimic din ce a fost

înapoiezi prezentul în poveste

în iarnă învăţată pe de rost

mă locuieşti cu îngerul ce doare

cu prea mult alb şi ghimpii de ninsoare

 

*10*

necunoscutul început de ploi

cifrări de stropi în lacrimă de sare

numărători de paşi din doi în doi

transcriem frunzele cu cifre pare

lipsesc la număr crestături de limb

în irişii ochiţi de arbalete

dă-mi arc de ram să pot să-ţi las în schimb

aripi curbând în cearcăn verighete

vânează ploi azure cununând

perechi de arbori întomnate-n rouă

negând împăduririle de vânt

mă uită mă întunecă mă plouă

mă-ntoarce-n gând de dincolo de noi

în necunoaşteri încifrate-n ploi

*11*

mă uită trup de lut în lemnul ierbii

să nu te recunosc trecând copaci

mă încrengeşte-n frunze şi mă taci

cât pasc rădăcinări de râuri cerbii

înrouă-mă mă mai desparte încă

de pietre cenuşând în arbori arşi

cărarea trece-o în nisip din paşi

destăinuind copite de pe stâncă

mă doare cu întoarceri în pădure

cu urme repetând în noi plecări

când plouă lacrimi zările de mări

şi doar ninsoare de salcâmi înjur e

cu aisberg din răsfrângerea lichidă

mă uită lutul trunchiului în smidă

 

*12*

răscrucea drumuia plecări prin noi

iviri de vis strivind priviri întoarse

rouai prin lacrimi mugurii de ploi

frunzam licheni lichizi şi aripi arse

rămas un ultim ulm zburam poteci

să nu întorci pădurea călătoare

gândeam veniri să nu poţi să mai pleci

spre depărtări dezlănţuind migrare

neanta mea nuntind statorniciri

distanţă divizând divinizare

eram rătăcitorii prin uimiri

prin încodriri de zări dintre hotare

doi miri străni în spaţiul părăsit

rămaşi copaci cărări am încrengit