Nu-i de-a bună

că peștii

s-au hotărât

să nu mai tacă

și să revendice

aripi în plus

cele avute

mereu insuficiente

i-au adus și-i aduc

în abisurile cazanelor de tuci,

unde,

hirsuți atamani

cu linguroaiele lor

cât lopata tătucului Stalin

i-au învățat și-i învață

ce-i uscatul

și zborșirea solzilor.

 

Cu săbii și năvoade-ntinse

Hatmani și atamani de bălți

Apar în vise azi ucise

Tot rescriind mereu la hărți

Cu săbii și năvoade-ntinse.

Fantoma cazacului ucis pe cal

Îmi bântuie în vis călare

Cu-n lung năvod tras gol la mal

Lansat demult, demult în mare.

Că totu-n lume-i trecător

Că apa cară veșnic pleava

O știu și peștii ce mai mor

Și-o știu hatmanii de Suceava.

 

Norocilă

după ieșirea la pensie

nu putea omul să doarmă

de grijă…

vroia să-și facă groapă boltită

pentru somnul de veci

să fie ferit de intemperii

ce mai, ca-n casă!

s-a strâns omul la buzunar

a pus ban peste ban

și-a făcut groapa,

dar noroc nu a avut de ea

c-a murit de inimă rea

când i-a luat dunărea casa…

acum doarme în dealul goicenilor

printre străini,

peste groapa lui boltită

malul de apă al dunării

unde se laie șălarii.

 

Scalzii, iată`n rimă scaldă

Scalzii nordici scaldă-n rimă

Țărmul marelui fiord

Cum pumnalul scaldă-n crimă

Vena cavă-a unui lord,

Scapără scântei amnarul

Aprinzând fitilul iar

În vreme ce solomonarul

Iarăși ne mai face-un dar…

Ca scânteile-n amnar,

Scalzii, iată`n rimă scaldă

Cel bătrân solomonar

Cu strânsoarea mâinii, caldă!

 

Mușcă gerul

Mușcă gerul ca un flămând rechin

Din trupu-mi vlăguit de bătrânețe

Și nepoftiții musafiri așteapt`ospețe

De va fi terminat al meu lung chin.

 

Grăbește-mi Doamne, trecerea-n neființă

Sunt dornic de-a gusta din veșnicul repaus

Căci, iată, și lumeasca viață-i haos,

Jur, a trăi înseamnă suferință.

 

Ascultă-mi, Doamne, rugile fierbinți

Acum când nici că sunt întreg la fire

Nu mă lăsa să-mi ies din minți…

 

Aștept sfârșitul ca pe o izbăvire

De singurătăți și suferinți

Și preotul l-aștept cu-a lui citire.

 

În zadar căutarea…

Cu-nfrigurare caut urma copitei

Calului numit Cotoleană de Floarea-Soarelui,

Înșeuat de mine-n pruncie la vie;

Această toiagă –

Rosinantă a bătrâneților mele –

Mă poartă-n galop,

Cu pași mici de furnică

Spre veș-ni-ca po-me-ni-re

Spre veș-ni-ca po-me-ni-re!