Ionuț Davidescu

Poate că adevărații poeți sunt cei care reușesc să recepteze poezia din jur. Ei nu creează nimic, ci sunt niște umile receptacule ale adevăratei poezii, înscrise în frunzele copacilor, în zborul păsărilor, într-o picătură de apă, într-un răsărit de soare… Efortul lor, deloc neglijabil, este acela de a transforma limbajul dintr-unul nonverbal într-unul verbal, recognoscibil la lectură. Evident că o schimbare atît de radicală a registrului echivalează cu o naștere din nou, cu schimbarea la față a lumii. Iată, deci, că postura umilă a poetului se transformă în una plină de măreție. Un punct de vedere nu îl exclude pe celălalt, ci ambele confirmă condiția eminentă a poetului.

Vă explic acest lucru, stimate domnule Ionuț Davidescu, pentru că vă lipsește în primul rînd o meditație asupra poeziei și implicit a creatorului ei, o conștientizare a valorii cuvintelor pe care le emiteți. V-ar ajuta mult să faceți asta, să identificați rostul a ceea ce faceți, uneltele și resursele pe care le aveți.

Văpae

Nu-mi dau seama dacă acest M. ascunde un bărbat sau o femeie, și acesta e singurul mister. Aș zice că e vorba despre un bărbat, dată fiind natura problemelor care vă preocupă, dar în ziua de azi mai este ceva sigur? În poezie l-am căutat și nu l-am găsit. Nici măcar o undă, o sugestie vagă… M-ați copleșit cu informații din domenii diverse (mai ales medicină), utile pentru cultura generală, n-am ce zice! Dar nu am simțit nici o tresărire, nici o emoție. În schimb, mă simt acum derutată la gîndul că eu trebuie să fac un comentariu, să adaug ceva textului dvs. Ce s-ar mai putea spune? Un lucru e sigur: nu știu dacă poezia trebuie să producă vreun efect concret asupra organismului, dar cu siguranță nu are menirea de a trata disfuncțiile sexuale.

Vulpe

Spre deosebire de M. Văpae, doamna Vulpe nu ne-a oferit nici măcar inițiala prenumelui. Este nederpt pentru că eu semnez aceste rînduri cu numele meu real și complet. Dar, trecînd peste acest detaliu, apreciez versurile ludice, ironice și mai ales ușurința cu care gluma se transformă în sarcasm. Nu la fel de mult apreciez virgulele între subiect și predicat, prezente mai mereu în aceste versuri. Cineva ar spune că nu trebuie să ne legăm de fleacuri. Dar, dincolo de această ”originalitate”, nu am mai descoperit o alta.

”Partea mea dreaptă, e mai frumoasă/şi se lasă ascultată /doar de partea stângă, /care nu e în conformitate /cu simetria./Partea mea umană, e mai deşteaptă/şi se lasă ascultată/doar de partea dreaptă,/care nu cunoaste,/nu prea ştie/anatomie” (Lipsă).

Grigore Ilie Gore

Nu-i așa că oamenii obișnuiți nu se mai miră de nimic, ci totul li se pare banal, mult prea cunoscut? Am remarcat la domnul Ilie Gore capacitatea de a se uimi, de a deschide ochii parcă pentru prima oară asupra unui lucru. Sentimentul poetic crește încet, construit cu minuție și răbdare, avînd mereu în fundal teama de a nu greși, de a nu rata, ceea ce nici nu se întîmplă, în general. Excepțiile sunt rare, atunci cînd se caută distonanțe forțate, din dorința de a obține o falsă insolitare a limbajului. De exemplu: „am sentimentul apei/ dintr-o mașină de spălat/ în care s-au igienizat niște rufe/ și-al nostalgiei/ fiecărui atom curat din ea/ ca și cum aș simți pe buze/ setea ei/ de a se oferi/ de băut”.

Mă grăbesc să adaug că, în general, versurile sunt curate, limpezi și suggestive, iar unele se transformă în meditații sclipitoare pe tema poeziei, a iubirii și a vieții:  ”deşi nu cred ca sufletul să atârne/ de nişte poezii/ e-n firea inimii/ de-a se privi/ prin ochii cuvintelor/ adâncindu-se şi mai mult în taina lor/ asemenea unor comori/ care nu se simt în siguranţă/ decât la suprafaţă/ în văzul tuturor”.

În orice caz, poezia domnului Grigore Ilie Gore m-a inspirat să formulez o întrebare: Spuneți sincer, cînd ați fost uimiți ultima oară?