Alte mesaje către Iulia

 

1.

Cineva pe care nu vrem să-l cunoaştem Iulia,

ne va salva şi de data aceasta

şi-n funinginea dimineţii de Ianuarie

prin oraşul macerat de frig

cînd golul din noi

poate face să crească golul din jur

vom fi aproape liberi

în aceiaşi cameră mirosind a pelin

şi a mere domneşti

unde mîinile mele îţi recapitulează trupul

şi unde nici un tîrziu

nu se poate asemăna cu altul

iar printre amabilităţi

ce dau impresia

de permanenţă şi continuitate

vom afla pe buze

zîmbetul senin al alceluia

ce a dus la bun sfîrşit o suferinţă

 

2.

Zi după zi Iulia, noi eram aceiaşi şi de nerecunoscut

Ne iubeam cu atîta încrîncenare

de parcă de noi ar fi depins

îndreptarea în lume a lucrurilor

Altfel era mereu duminică

Se cînda mult Brahms la pianul alb

din grădina botanică

Ca o lamă de sabie

lumina de Mai parcela grădinile

şi apoi cădea graţios

peste bemolul dintre clape

Genunchiul tău inventa

un nou tip de porţelanuri

şi o adiere răcoroasă

sabla întreaga urbe către ora ceaiului

cînd răul consuma mai mult decît binele

şi micul nostru sărut de întîmpinare

rămîne un „faire époque”

în amintirea serii de mîine

 

3.

Ca într-un forceps ne ţine amiaza Iulia,

şi fiecare gest de acum

îl anulează pe cel de dinainte

Ninge cu fulgi mari

ca nişte mici păpuşi de vată

Vrăbiile muşcă cu umbra lor pămîntul

În cîteva lacrimi se adună toată

sarea mărilor lumii

şi toate gradele de comparaţie

printr-o chiţimie cu pereţii albaştrii

cînd gongul orei precise

ajunge la noi precum verdictul unui crupier

Zăpada devine o formă condesată a zilei

unde natura moartă din acuarelele

din ce în ce mai vie

ne ameninţă să vorbim despre noi

şi ne seduce

 

Cele mai importate ore de după iubire

sînt primele douăzeci şi patru Iulia,

modul în care le trăim

este ceea ce ne defineşte

cînd amarul cognacului Rémy –Martin

este doar începutul

cînd totul pare o peliculă de cinema

unde fiecare secvenţă nu are

nici o legătură cu cea de dinainte

iar fiecare milimetru cub de oxigen

face implozie

Toate minunile lumii

devin înfăptuiri rezonabile

şi încet înveţi să trăieşti şi fără tine

Doar oraşul învelit sub acordurile de clavecin

ne dictează gesturile greoaie

precum maşina „Follow me ”

ghidează la sol avioanele

după aterizare

 

5.

Fiecare va iubi Iulia,

cu propria sa imagine despre iubire

iar ceea ce doreşti să faci şi nu ai reuşit

vei face pînă la urmă într-un fel sau în altul

aşa cum substanţa activă din perfuzii

trecută prin branulă îşi va face efectul

puţin mai tîrziu

Sîntem doar copii teribili

ai unei urbe îmbătrînite

şi tinereţea noastră

ar putea ţine loc cantinei sociale

Înălţăm zmee peste terase şi acoperişuri

Străzile ni se culcă la picioare cuminţi

Vor veni zile grele

iar noi vom fi uşori reperabili

ca o pasăre din atlasul de arheologie

şi nu o să ne temem

de volta atîtor încercări

ce vor sta în noi precum drugii

în zidurile unei cetăţi fortificate

 

6.

Toate obiectele ce mă înconjoară Iulia

par scoase din recuzita unei trupe

de actori ambulanţi

Pe geamlîc stau cadrele serii

vetuste şi calde

şi credinţa mea încă nestrămutată

că veştile tulburătoare n-au să vină niciodată

în prima zi a săptămînii

şi curtea interioară a unei săli de coregrafie

unde credeam că îndrăgostiţii sînt nişte zei

ce au renunţat la tot şi au decis să se mute pe pămînt

şi mirosul mîinilor tale persistent

în ceştile de capuccino

şi revolta mărunţindu-se lent

într-o miercuri în care

nu vom şti cînd şi unde

se termină cu adevărat

influenţa pe care o are asupra ta

cel ce te-a iubit

 

7.

Eu atunci nu ştiam Iulia,

că o formă de relief

poate fi o formă de aducere aminte

undeva lîngă lîngă tîmplăria galbenă

şi calorifere de fontă

a unui apartament cu camere puţine

printr-un oraş studenţesc şi industrializat

din Sud Estul Europei

unde se juca şotronul peste linia Huntington

şi sîmbăta părinţii lucrau fără spor

să mai întindă cortina de metal

peste tot ce urma dupa cuvintele made in

Chiar nu ştiam nimic

despre darwinismul social al planetei

nici de recesiuni ce pot eroda statuia libertăţii

Te presimţeam doar pe tine

printre răsfoitul hîrtiilor tipărite neglijent

al revistelor color

de unde actriţe cu box –office

încercau să mă păcălească

să mă îndrăgostesc de ele

şi să nu te mai aştept

 

8.

Te doresc atît de mult Iulia,

Încît oraşul se topeşte lent

ca un bulgăre de ceară chinuit

de o flacără subţire

Mă încearcă fraze pe care

gura rostindu-le se va răni

Ochii imi par departare pentru un cer mai bun

şi deopotrivă capătul unei arme precise

Anotimpul parcă inventează planete pentru noi

şi dincolo alfabetul unei lucidităţi

chemată şi alungată repede

cînd patina toamnei devine

un radar ce detectează singurătăţile

tu o să rămîi

cu toată prezumţia de vinovăţie a trupurilor

ca o tăietură proaspătă a pielii

ce nu o să aibă vreme să se închidă

 

9.

Aproape că trecuse noaptea Iulia

şi ochii unei privighetori ardeau

în dreptul casei

Umezeala seriilor rămăsese în ştergare

Împodobisem cu ghirlande oglinzile

în aşteptarea ta şi ele mă priveau

de parcă ar şti o mare taină

Printre molizi pîlpîiau febril stelele

cînd a nădejde cînd a disperare

Un amestec de somn şi nesomn mă înviorase

Şi orice cuvînt trebuia folosit

cu grija unui negociator de ostateci

Privită din toate unghiurile

camera nu avea nimic pictural

Iar dimineaţa sosea încet

ca o rugăminte abia auzită

ca o Magdală

venită să spele cu părul ei de raze

vanitatatea celui ce nu mai vrea să ştie

cine pentru cine a rămas celelalt

 

10.

Erau ceasuri jilave Iulia,

cînd părea mai simplu să înţelegem

ce se întîmplă cu alţii

decît să privim spre noi

Lumea părea un abator de sunete

şi vîntul fluera prin cămaşa de tablă

a unui armuri

Mizam pe partea de nobleţe

a celor singuri

cînd auzeam vocea ta prelucrată

fără milă de circuitele minuscule ale telefonului

povestindu-mi cum toate vietăţile

sînt capabile de un înalt devotament

şi de o crudă barbarie

ca într-un remake fellinian

unde nu poţi fi bun şi frumos decît puţin

şi cum o plajă imensă atacă cîmpia

iar valurile ce înaintează

par a fi primăveri

ce fug dintr-un vid în altul

 

11.

Norii aceştia albi Iulia, nu au fost niciodată

mai sus ca acum

cînd tu mi-ai spus că ţie îţi pot mărturisi orice

şi culorile serii

par a se scurge dintr-o aripă de pescăruş

cînd suferinţa se transmite mai uşor decît

orice extaz

cînd inocenţele se negociază

prin lumina hipnotică

ce o împrăştie lămpile Berger

iar noi dansăm

pînă cînd vom îngenunchia orchestra

pe terasa acestui cazino marin

unde nu ne păsă de grimasa

orbitoare a faţadei

nici de risipa şampaniei rose

ştiind că atunci cînd pleci la drum

şi nu eşti singur

trebuie să fi oricînd pregătit

să poţi duce în spate

pe cel ce nu mai poate să continue