Rugă
Scutură-mi, Doamne, ideea
C-am rostit în vers femeia,
Că aici în metru antic
Sînt şi om, sînt şi sălbatic.
Scutură-mi rima din vers,
Scutură-mi tot ce n-a mers,
Lasă-i Evei veşnicia
Şi lui Adam Poezia!
Maci la margine de drum
Cresc din vise şi din scrum
Maci la margine de drum,
Visul e că macii toţi
Sînt dacii şi-ai lor nepoţi,
Scrumu-i trupul lor căzut
Chiar în oalele de lut,
Lut de glie românească –
Sînge-amestecat cu pască
Şi cu flori de din Carpaţi
Cu ochi ageri de bărbaţi
Preaslăviţi de codrul frate
În războaiele purtate
Pentru sfînta ne-atîrnare
S-avem linişte şi soare.
Cresc din vise şi din scrum
Maci la margine de drum
Şi-or mai creşte roşii, zei
Cît pe cer sînt porumbei,
Cît ţara-i plină cu nepoţi,
Viaţa-i demnă pentru toţi
Şi ştiu veşnic să trăiască
Cu virtute românească,
Fără picături de sînge,
Fără lacrimi a mai plînge,
De vom fi cu-nseninare
Ne-om tămădui cu soare
Înălţînd calea-redută
Macilor ce ne salută!
Zbor fără întoarcere
Mi-am scos inima din normalitate
Şi foaie cu foaie,
Însemnare cu însemnare
Am pus-o pe cheia
Euroscepticismului.
M-am învîrtit
Între adînc şi înalt
Şi am decis
Să pornesc aripile zborului
Pe cerul de speranţe.
Am ajuns în lumină
Cu aripile-nvinse,
Aici toate zborurile
Se intersectează
Cu toate.
Puful fericirii este purtat de vînt,
Inima îşi soarbe
Propriile hematii.
Dîra de sînge,
Însemnările
Pierd cheia succesului.
Euroscepticismul
Îmi pune zborul
În tornade.
Unde-i, Doamne, decizia
Zborului?
Întoarcerea nu poartă
Lumini şi aer
Sub aripi.
Întunericul soarbe nelimitat
Speranţa!
Amăgire
Soarele amăgeşte luna
Cu inelul de logodnă,
O prinde la piept,
O sărută
Şi-o înţeapă între degete.
Aşa se naşte lumina!
Remarcă o barză
Măsurîndu-şi umbra
Cu lungimea ciocului
Deschis între
Două raze.
La pomul lăudat
Am alergat la pomul lăudat,
Toţi am alergat cu-nverşunare,
Fructele lui diverse încîntau
Sîngele din noi şi razele de soare.
Atîrnau frumos în candelabre:
Bani şi fericiri, prosperitate,
Schilodiţi de socialism făceam
Coadă la-mbăieri de libertate.
Aici în pomul lăudat creşteau
Speranţele – puhoi de nebunie,
Ne puneam aripi de gînd, zburam
Cuprinşi de farmec şi de isterie.
Din coada lungă dureros vedeam
Cum şmecherii porneau tornade:
Bănci, politicieni fără scrupule
Au făcut dezastru, au furat din toate.
Pomul lăudat simbolic este cuiul
Înfipt adînc în inimi şi în vatră,
Ei sînt bogaţi, noi sîntem doar sortiţi
Să purtăm deznădejdea istoriei ca pată?