Descris ca un reformator în poemul haiku şi tanka, Masaoka Shiki re-plasează aceste poeme între genurile consacrate ale literaturii japoneze, şi acest fapt îl aşează între marii maeştrii de haiku. Să nu înţelegem că reformele lui au condus la schimbări radicale în construcţia poemelor haiku, el fiind totuşi un clasic, ci mai degrabă la stabilirea regulilor clare ce privesc compoziţia acestui gen de poem. Aşa cum observăm şi din poemele sale reunite în cartea Haiku, apărută la Editura Timpul, versiunea în limba română – Neculai Amălinei, cuvînt înainte – Marius Chelaru, Masaoka respinge jocurile de cuvinte şi unele expresii fantezii în favoarea observării realităţii din natură. În toate poemele din carte natura joacă un rol principal. Aici trebuie să îi mulţumim şi traducătorului pentru acurateţea cu care a redat pînă şi cele mai subtile nuanţe ale momentelor deosebite ce se petrec în natură, aşa cum însuşi maestrul şi-ar fi dorit ca ele să fie pe deplin înţelese. Volumul este bine structurat, poemele sînt aşezate în capitole cu cele patru anotimpuri ale anului şi începe cu primăvara, un ton de culoare viu în peisajul care reînvie.

Rîndunica/ se ia la întrecere pentru drum/ cu bicicleta. Un poem haiku care surprinde clipa şi dă o stare de voioşie, poetul strecoară puţin umor în versurile sale, atît cît să smulgă autorului un zîmbet. Sau: caisul îi întinde/ o creangă înflorită/ bolnavului. Şi aici autorul aduce primăvara ca o vindecare şi tonusul unui nou început, şi surprinde oarecum şi o stare de emoţie. Fragilitatea unei crenguţe înflorite dă atîta putere bolnavului, şi el fragil, de altfel, în acel moment. În ambele poeme natura se regăseşte ca o explozie spre viaţă şi bucurie. Poetul face trecerea la vară foarte plăcută; două curcubeie/ iată – se înalţă deasupra/ cîmpului de orez. Verdele este plin, ploaia care a trecut aduce abundenţă şi culorile sînt mult mai puternice ca în exemplul; munţii vara/ toate creaturile sînt verzi/ un pod roşu. În viziunea autorului, absolut tot ce vieţuieşte plesneşte de sănătate iar totul în jur se observă cu claritate, imaginea fiind amplă. Munţii arată tăria, vigoarea, un contrast între ei şi cîmpia de orez din poemul de mai sus. În capitolul cu toamna poetul transmite prin versurile sale bucuria de a petrece zilele în companie; sake/ mîncare şi zece prieteni cu mine/ amurg de toamnă, sau, vînt de toamnă/ trăim şi ne vedem/ tu şi cu mine. El ne surprinde cu aceste versuri de toamnă pline de culoare, sentimentele nefiind unele de melancolie adîncă sau tristeţe, după cum observăm şi în exemplul: hortensia/ a ales albastrul/ în ploaia de toamnă. În ultimul capitol, cel al iernii, poemele păstrează liniile clasice, dar culorile nu dispar cu totul: în spatele copacilor/ uscaţi de iarnă/ apusul roşu, sau, în zăpadă/ munţii purpurii –/ seara aceasta.

Remarcăm maniera în care a fost tradus volumul, pentru unele expresii din original traducătorul (autor şi al unor dicţionare şi cursuri de limba japoneză) oferind o serie de explicaţii care ajuta cititorul să se apropie mai bine de poem,  ca şi explicaţiile din prefaţa scrisă de Marius Chelaru, prin intermediul cărora ne apropiem şi mai mult de înţelegerea staturii lui Masaoka Shiki. Volumul merită citit cu toată atenţia, şi de pasionaţii de lirica niponă, dar nu numai.

Masaoka Shiki, Haiku, versiunea română de Neculai Amălinei, cuvânt înainte: Marius Chelaru, Editura Timpul, Iaşi, 2014, 100 pagini